Subiectele de la simularea examenelor naţionale vor fi redactate anul acesta sub formă de broşuri

Subiectele de la simularea examenelor naţionale vor fi redactate anul acesta sub formă de broşuri

Ministerul Educației a anunțat că anul acesta, elevii vor primi subiectele de la simularea examenelor naţionale sub forma unei broşuri tipărită faţă-verso. „Pentru simularea EN VIII, subiectele sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, aşa cum este transmisă de Centrul Naţional pentru Politici în Educaţie şi Evaluare, informează ME, prin intermediul unui comunicat. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul”.

În plus, subiectele şi baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naţionale din acest an vor fi publicate zilnic, la ora 15,00. Ministerul Educaţiei a publicat ghidul privind simularea acestor examene în anul şcolar 2022 – 2023.

Potrivit ghidului, accesul elevilor în săli va fi permis până la ora 8,30, iar probele vor începe la ora 9,00, moment când vor fi distribuite subiectele. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore pentru elevii de clasa a VIII-a, respectiv trei ore pentru elevii din clasele terminale de liceu, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.

Rezultatele de la simulare vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, dar şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară, se precizează în ghid. Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog.

Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.

Simularea Evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a se va desfășura după cum urmează: 20 martie – proba scrisă la Limba şi literatura română; 21 martie – proba scrisă la Matematică; 22 martie – proba scrisă la Limba şi literatura maternă;* 29 martie – comunicarea rezultatelor.

Simularea examenului de Bacalaureat va avea următorul calendar: 27 martie – Proba E) a) proba scrisă la Limba şi literatura română; 28 martie – Proba E) c)  proba scrisă obligatorie a profilului; 29 martie – Proba E) d) proba scrisă la alegere a profilului şi specializării; 30 martie – Proba E) b) proba scrisă la Limba şi literatura maternă; 6 aprilie – comunicarea rezultatelor.