Criză politică fără precedent în România! De o săptămână, ţara noastră traversează o criză de dimensiuni nemaiîntâlnite. După doar câteva luni – patru la număr –
în care ne-am imaginat cu toţii că lucrurile s-au liniştit, iar guvernul a fost, în sfârşit, lăsat să-şi vadă de guvernare, un conflict inexplicabil la prima vedere a apărut în sânul coaliţiei de guvernare, mai precis în interiorul Partidului Social Democrat. Concret, evaluarea de săptămâna trecută a activităţii Guvernului Sorin Grindeanu, în primele şase luni de la instalarea acestuia la Palatul Victoria, mai exact a stadiului de implementare a programului de guvernare cu care PSD-ALDE, a câştigat alegerile parlamentare cu un procent istoric de 48%, a condus la concluzia că activitatea guvernului nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor partidului, că programul de guvernare nu a fost respectat în termenele fixate pentru primele şase luni, că, mai mult, pe parcursul acestei jumătăţi de an au intervenit blocaje suspecte la nivelul activităţii unor ministere, iar acestea au generat nemulţumiri majore, scoţând, în cele din urmă, sindicatele
în stradă.
Punctul nevralgic a fost Legea salarizării care, în forma în care a fost gândită, a generat mari discrepanţe între cuantumurile de majorare salarială pentru diferite categorii de bugetari. La aceasta se adaugă însă şi alte neîmpliniri de care s-ar face vinovat guvernul condus de Sorin Grindeanu. În consecinţă, coaliţia PSD-ALDE a hotărât retragerea sprijinului politic pentru propriul Executiv.
Criza s-a accentuat după ce premierul a refuzat să demisioneze şi a fost exclus din partid. Mai mult, apariţia unui guvern fan­tomă, săptămâna trecută încă rudimentar, a condus la teorii ale conspiraţiei din cele mai curajoase şi a determinat coaliţia de la guvernare să ia o hotărâre istorică: introducerea în parlament a unei moţiuni de cenzură în vederea dării jos a Guvernului Grindeanu. Potrivit preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, moţiunea era „singura posibilitate de demitere a Executivului, în contextul în care premierul a anunţat că nu demisionează din funcţie“.
Faţă de criza politică deja instalată şi blocajele pe care nesolu­ţionarea acesteia le-ar genera la nivelul întregii ţări, cu repercusiuni destul de grave în plan intern şi extern, preşedintele Klaus Iohannis a transmis că funcţia de premier devine vacantă prin demisie sau moţiune de cenzură şi că nu este cazul în acest moment. Mai mult, proaspăt întors în ţară, după succesul major pe care l-a repurtat în urma vizitei de lucru la Casa Albă, Iohannis le-a cerut liderilor PSD şi ALDE să rezolve urgent conflictul.
Agenţiile de presă internaţionale au relatat pe larg evoluţiile politice din România, în special retragerea sprijinului Partidului Social Democrat pentru premierul Sorin Grindeanu şi au remarcat, în unanimitate, riscul apariţiei unei noi crize politice la numai patru luni de la manifestaţiile fără precedent contra corupţiei în ţara noastră.
Şi astfel, un program de guvernare anunţat ca fiind o provocare pentru ţara noastră în următorii patru ani şi care ar fi trebuit să aducă România la nivelul statelor Uniunii Europene, cu un nivel decent de salarizare pentru angajaţii sistemelor de Sănătate şi de Educaţie, un program care promite construirea de spitale, de şcoli, finanţarea mult aşteptată pentru Sănătate, Educaţie, Administraţie Publică, Interne, infrastructură rutieră, un program de guvernare care trebuia să desţelenească această ţară sufocată de birocraţie şi de corupţie a devenit laitmotivul unei crize fără precedent.
În momentul de faţă, scena politică fierbe, scenariile, care mai de care mai halucinante, se succed pe sub ochii şi în auzul nostru cu repeziciune, iar calculele politice şi posibilele noi alianţe nu mai ţin de multă vreme cont de rezultatul votului democratic din decembrie 2016. Cotaţia monedei naţionale înregistrează căderi record faţă de moneda europeană, iar România redevine nesigură pentru investitorii străini.
O luptă pentru putere atroce aruncă din nou ţara într-o instabilitate care se face simţită la toate nivelurile şi în toate sectoarele de activitate. Iar Educaţia nu se poate eschiva de la această influenţă nefericită. Instabilitatea politică pentru şcoala românească se instalează peste un nivel ridicat al nemulţumirilor angajaţilor din sistem, care au fost la un pas de a declanaşa o grevă generală cu repercusiuni grave asupra parcursului examenelor naţionale, motivul fiind nerespectarea, de către guvernul lui Sorin Grindeanu, a promisiunii de mărire a salariilor profesorilor de la 1 iulie. Criza guvernamentală, incapacitatea celor care ne conduc de a depăşi neînţelegerile dintre ei, de a renunţa la ambiţii şi interese politice şi personale poate face mult rău şcolii, beneficiarilor sistemului – copiii, cadrele didactice şi părinţii. Ministerul Educaţiei este, în momentul e faţă, legat de mâini şi de picioare. Măsuri care trebuiau să fie adoptate conform programului de guvernare intră pe lista de aşteptare, mult visata reformă anunţată la începutul anului pe următorii patru ani se opreşte deocamdată la nivelul declarativ, iar şcoala va continua să supravieţuiască aşa cum a fost obişnuită în ultimii 27 de ani.
În programul de guvernare se precizează: „Privim educaţia ca un factor strategic de dezvoltare“ şi „Educaţia a fost şi va rămâne un domeniu de interes major, mereu pe agenda publică“, „Educaţia trebuie să fie captivantă, continuă şi coerentă“. Captivantă poate să devină pentru cei şcoliţi prin contactul cu lumea reală, centrată pe a face în totală concordanţă cu „a şti“ pentru a motiva şi interesa elevul şi studentul aflat în procesul de învăţare. Continuă – păstrarea interesului şi motivaţiei pe toată durata şcolarizării, de la ciclul primar şi până la finalizarea studiilor superioare. Coerentă – prin viziunea care să asume un mesaj consistent la nivel naţional, să asigure o abordare integrată, cu infrastructură bazată pe tehnologiile moderne la toate nivelurile de învăţământ şi să aibă o abordare de tip antreprenorial cu accent pe creativitate şi inovare. Nu în ultimul rând, trebuie să stimuleze şi să asigure continuitatea abordărilor şi prin activităţile extracurriculare şi interdisciplinare relevante.
Se mai spune în programul de guvernare al PSD că imple­mentarea principiului egalităţii de şanse în educaţie, îmbunătăţirea performanţelor educaţionale, abilităţilor şi competenţelor tuturor copiilor şi tinerilor, prin accesul la un sistem de educaţie de calitate, relevant şi incluziv, reprezintă cheia pentru creştere economică şi prosperitate. Reducerea abandonului şcolar, care a atins cote îngrijorătoare şi este în creştere, a devenit crucială pentru dezvoltarea sustenabilă a României, permiţând valorificarea potenţialului fiecărui copil. Etapa de dezvoltare prezentă a României impune dezvoltarea unui capital uman înalt calificat, precum şi investiţia în cercetare – inovare – dezvoltare CDI, astfel încât, în toate domeniile industriale, să fie asigurată eficienţa proceselor şi realizarea unor produse de înaltă calitate, transformând România într-un pol de competitivitate în zonă. Instabilitatea politică, criza fără precedent la care asistăm cu toţii, face ca toate promisiunile de mai sus să rămână simple speranţe de mai bine, pentru o ţară condamnată la aşteptare, într-un orizont de aşteptare fără sfârşit. Nu se poate face reformă, nici nu se poate progresa într-un stat în care interese politice meschine prevalează în faţa oricărui interes naţional. În ţara noastră, clasa politică nu este capabilă şi nici nu vrea să înţeleagă că interesele personale riscă stabilitatea unei întregi naţiuni şi pun în pericol viitorul tinerelor generaţii.
Ne aflam, până nu de mult (până săptămâna trecută, mai precis), într-un moment fast, şcoala şi oamenii ei sperau mai mult ca oricând într-o reformă reală, eram (poate încă mai suntem) ţara care a înregistrat, în primele şase luni ale acestui an, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Eram ţara căreia preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, îi promisese un parteneriat solid dincolo de cadrul NATO, iar Franţa şi Germania afirmaseră că suntem importanţi pentru UE şi că avem şanse să intrăm în nucleul dur al alianţei. Ce se întâmplă cu noi? Ori suntem defecţi, ori un condamnat la moarte ne-a blestemat cu 28 de ani în urmă într-o zi de Crăciun.
  Marcela GHEORGHIU