După 26 de ani în care s-a rostogolit neputincioasă, ca o minge, de la un ministru al Educației la alt ministru al Educației, școala românească se pregătește de reforma de fond – mult-așteptata schimbare, modificare, aerisire a planurilor-cadru din învățământul preuniversitar. Pe scurt, după ce vreme de peste două decenii echipele ministeriale de la Educație și câțiva premieri inconștienți au reușit performanța tristă de a distruge tot ce a fost bun în învățământ, acum acestuia, învățământului adică, i se pregătește lovitura de grație: noile planuri-cadru aruncă peste bord „balastul”: se reduc ore la discipline „inutile”, precum limba română, istoria, geografia, biologia, se elimină limba latină (de ce ar mai trebui să aibă copiii noștri cunoștințe elementare despre o limbă moartă?) etc., și asta în condițiile în care o majoritate strivitoare a celor care ies de pe băncile liceului au cunoștințe minime de cultură generală, nu știu să se exprime și să scrie corect românește, iar rezultatele la examenul de bacalaureat sunt din ce în ce mai proaste. Ne confruntăm, de asemenea, cu studenți care nu au nici cele mai sumare cunoștințe de cultură generală, care nu au auzit de Cioran, de Mircea Eliade sau de Alexandru Odobescu, de Pseudokynegeticos, Doamna Chiajna și Maitreyi.
Maneliștii, pseudovedetele și clasa politică
Asistăm, practic, la declinul vertiginos al școlii, în ansamblul ei. Adevărul dureros este că majo­ritatea elevilor nu mai învață nimic. Elevii de gimnaziu și de liceu știu tot mai puțin de la un an la altul, iar studenții nu mai știu nimic. Recentele rezultate la simulările de la clasa a VIII, clasa a XI-a și a XII-a arată că în vară se pregătește un nou dezastru. Mass-media are efecte perverse asupra tinerelor generații. Pseudomodele pe care le pro­movează, așa-zisele vedete care au ocolit școala și se mândresc public cu acest lucru, acționează în subliminal la modul cel mai nociv. O clasă politică de o extrem de proastă calitate oferă la rându-i, permanent, zeci și zeci de modele negative. Și atunci nu trebuie să ne mire rezultatele slabe de la examene și seninătatea cu care mulți dintre candidații la bacalaureat își privesc numele sub linia de admitere.
Ignoranți, dar cu cariere de succes
La noi, se știe, există o tendință generală de erijare de la obligații, de șuntare a muncii cinstite. De la o întreagă societate care se învârte în jurul său, asta învață încă de mic elevul. El se obișnuiește să fure de pe internet, să copieze la bacalaureat, iar mai târziu să-și descarce referatele, teza de licență și disertația de masterat.
În aceste condiții, este firesc ca studiul te­meinic să fie aruncat undeva la periferia preocu­părilor și în prim-plan să iasă interesul pentru procurarea facilă a notelor, mediilor și diplomelor.
La rândul lor, o bună parte dintre părinți gândesc exact la fel. Mentalitatea generală este că elevul, copilul trebuie să primească note mari, cu orice preț, pentru a avea o medie cât mai ridicată la intrarea în liceu și la bacalaureat. Nu are importanță că elevul parcurge 12 ani de școală ca gâsca iazul.
Minciuna a mers până la introducerea „toleranței 0” la fraudarea examenelor, un moment al adevărului care a arătat tuturor cât de slab pregătiți sunt absolvenții de liceu din țara noastră. Acești părinți inconștienți participă, în consecință, din plin la formarea unor generații analfabete funcțional. În goana după construirea unei cariere de succes, tinerii acumulează diplome peste diplome, îndepărtându-se din ce în ce mai mult de școală, de studiu, de lectură. Pare o contradicție în termeni, dar acesta este purul adevăr.
Digitalizarea – sabia cu două tăișuri. Era internetului și hipnoza spațiului virtual
Fenomenul dezinteresului pentru școală și pentru studiu, cu consecințe grave la nivelul societății de mâine, al disprețului pentru actul de cultură, pentru lectură este hrănit din plin de o industrie digitală extrem de puternică și agresivă. Smartphone-urile, iphone-urile, tabletele au înlo­cuit de ani buni, în preferințele tinerei generații, cartea. Internetul, această proiecție virtuală a lumii în care trăim, oferă copiilor și adolescenților de astăzi toate informațiile de care au nevoie, dar mai ales toate informațiile pe care și le doresc. Nu mai au nevoie de cărți, nu mai au nevoie de exercițiul aritmeticii, calculatorul le oferă automat și de la cele mai fragede vârste soluția la orice problemă. Copiii, de la cele mai mici vârste, își petrec o mare parte din zi cu ochii în calculator sau în televizor, cu acordul sau fără acordul părinților, filmele pe care le urmăresc nu sunt întotdeauna adecvate vârstei lor și, treptat, înlocuiesc cărțile.
Generațiile tinere sunt obișnuite de mici cu societatea digitalizată, iar paradigma audio­vizualului se insinuează încet, dar sigur în mentalul lor, împingând la periferie paradigma tiparului.
Așa se face că la finalul clasei a VIII-a, acești elevi sau o mare parte dintre ei sunt incapabili să comenteze un text literar, puțini dintre ei pot spune cu ușurință tabla înmulțirii și mult mai puțini îți pot spune zece titluri de cărți pe care le-au citit de-a lungul gimnaziului.
Acești tineri pășesc în liceu deja cu carențe uriașe în cultura generală, iar aici, în liceu, analfabetismul lor funcțional se consolidează.
Cât de vinovați sunt profesorii noștri?
Dar poate că de vină sunt și profesorii. În multe dintre situații, calitatea actului educațional se face poate vinovată de slaba pregătire a elevilor. Nivelul scăzut, mizerabil de finanțare a educației nu lasă însă niciun fel de posibilitate de acuzare. Nu poți face educație de calitate cu bani puțini, nu poți aduce în sistem oameni foarte bine pregătiți pe salarii de mizerie, nu poți cere totul unor oameni cărora le-au fost tăiate, în 26 de ani de entuziasm democratic, toate mijloacele punitive și de control de care dispuneau înainte. O bună parte din cadrele didactice de astăzi sunt, din nefericire, ele însele efectul tăierilor succesive bugetare, al scăderii dramatice a nivelului de trai din ultimii ani.
Sistemul nu mai este atractiv de multă vreme, nu mai interesează pe nimeni care absolvă o instituție de învățământ superior. Iar cei care fac totuși pasul, îl fac pentru că nu găsesc un alt loc de muncă și privesc școala ca pe un refugiu de scurtă durată. Nu toți au vocație de dascăli, și acest lucru este puternic mediatizat de posturile de radio și televiziune, prin numeroasele cazuri de agresiuni din partea unor cadre didactice asupra elevilor. Și totuși, există dascăli, și nu puțini, de valoare excepțională, oameni care pregătesc olimpici, oameni care și-au dedicat întreaga viață acestei cariere. Ei, dascălii cu vocație, au fost formați la alte școli. Însă, încetul cu încetul, vor părăsi în mod natural sistemul și o nouă generație de cadre didactice le va lua locul…
Societatea mediocrității s-a format deja
În aceste condiții, în care orb să fi să nu realizezi starea deplo­rabilă a educației românești, nivelul precar de pregătire al absol­ventului de liceu, înmulțirea îngrijorătoare a cazurilor de malpraxis din spitalele românești, o clasă politică din ce în ce mai slabă în care, în ultimii ani, intră mulți absolvenți de învățământ superior, cineva și-a propus în modul cel mai nefericit cu putință să reformeze curriculumul. Cine își imaginează că acest material se referă predictiv la societatea românească de mâine se înșală, această societate s-a născut deja și prinde din ce în ce mai mult contur. Așa cum Nicolae Ceașescu a reușit în cele din urmă și din nefericire să formeze „omul nou”, sistemul de educație păstorit de guverne incompetente și inconștiente și politizat până la sufocare a reușit, fără să-și fi propus, să creeze societatea mediocrității, în care o bună parte din absolvenții de învățământ, superior sau nu, vor fi învățat de-a lungul a 12 sau 15 ori 16 ani cum să bată cuie fără să se rănească sau cum să se orienteze fără GPS într-un mega mall.
În momentul de față, câteva generații de absolvenți de învățământ superior de după 1989 au ocupat deja piața muncii. Medicii, inginerii, economiștii, juriștii ș.a.m.d. și-au intrat deja în „pâine”. Dar de ce ne este teamă să ne lăsăm pe mâna acestor medici, de ce auzim că în nu știu ce zonă din Capitală săpăturile la metrou au pus în pericol câteva imobile din zonă, de ce, la construirea unui pasaj, tot în Capitală, constructorii au fost la un pas de a perfora peretele metroului, de ce aflăm că oameni nevinovați sunt condamnați la ani grei de închisoare, pentru ca ulterior, cu scuzele de rigoare, să fie eliberați? Răspunsul este simplu: pentru că societatea mediocrității s-a format.
Franța vrea să renunțe la temele pentru acasă, iar școala finlandeză la materii!
Tendința pare să fie una generală, în ciuda faptului că pretutindeni se flutură sloganul „educația reprezintă o prioritate!” În Statele Unite ale Americii, tinerii consideră că e very cool să fii incult. Ca măsură de reformare a sistemului de învățământ, președintele unei țări europene – Francois Hollande – a cerut în campania sa electorală interzicerea temelor pentru acasă. Finlanda, țara cu cel mai bun, mai eficient sistem de învățământ din lume, a luat hotărârea să renunțe la materiile de studiu, înlocuindu-le, probabil, cu ceea ce se dorește și la noi a fi înlocuite materii ca latina, spre exemplu, adică cu „discipline” de tipul: educație pentru sănătate, educație pentru mediu, multiculturalism, educație pentru drepturile omului, drepturile copilului, democrație etc. Elevii școlii finlandeze nu vor mai studia chimie, biologie, fizică, matematică, istorie, literatură, ci „teme” de tipul celor amintite, în care vor fi topite elemente din ceea ce înainte fuseseră materiile de studiu, științele fundamentale ale oricărei educații solide.
Din fericire, mai există încă state, zone în lume unde educația este privită cu tot respectul și seriozitatea, iar interesul prim rămâne cel al creării unei societăți solide și educate. Nu avem de unde ști dacă, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, Finlanda și Franța nu vor reveni asupra acestor decizii. La începutul deceniului nouă, în plină efervescență a schimbărilor cu orice preț, noi am mai făcut greșeala să luăm și să aplicăm pe nemestecate un model de educație care s-a dovedit falimentar în țara de origine, în Statele Unite. Rezultatul eșecului sistemului de educație american de la sfârșitul anilor ’70 a făcut ca țara cea mai puternică din lume să pornească o campanie de anvergură mondială în vederea achiziționării de „inteligențe”. Haideți să nu mai facem schimbări de dragul schimbărilor și să încercăm să reparăm ce-am stricat, nu să demolăm și ce a mai rămas.
Marcela GHEORGHIU