Misiunea educativă a literaturii, aceea de „artă a cuvântului”, este unanim recunoscută datorită multiplelor ei valenţe estetice, morale, intelectuale şi emoţionale. Literatura nu este doar o poveste, o poezie sau simplă fantezie creatoare. Literatura constituie o componentă fundamentală a disciplinei limba şi literatura română prin prisma căreia se pot obţine deprinderile şi priceperile de a opera cu instrumentele muncii intelectuale. Ea este menită să ajute elevul să-şi creeze un sistem de valori şi modalităţi de a analiza şi a interpreta operele literare şi de a-şi forma o atitudine corespunzătoare faţă de valorile umane.
Din punct de vedere didactic, receptarea literaturii în şcoală are `n vedere formarea competenţelor generale ale disciplinei de învăţământ, particularităţile operei literare, dar şi particularităţilor de vârstă ale elevilor. Strategia de studiere a literaturii se poate subordona unor modele operaţionale, ce pot fi adaptate în funcţie de nivelul de şcolarizare la care se aplică. Competenţele specifice de bază ale studierii textelor literare în gimnaziu sunt: iniţierea elevilor în literatură prin familiarizarea lor cu opera literară; captarea interesului şi formarea gustului pentru lectură; educaţia artistică, morală şi responsabilizarea faţă de problemele societăţii.
În procesul de receptare a operei literare de către elevii din gimnaziu, performanţele lor în comunicarea orală şi scrisă, în înţelegerea şi asimilarea valorilor literare sunt influenţate de modelul de lectură propus de profesor, deci de calitatea actului critic efectuat de acesta în ipostaza de mediator între operă şi elevii săi. Este necesar ca profesorul să aibă capacitatea de a conduce elevii spre descoperirea semnificaţiilor textelor studiate, a structurii şi valorii acestora, a artei scriitorului pentru o mai bună receptare a textelor studiate. Profesorul este intermediarul între elevi şi scriitori, el joacă un rol esenţial de iniţiere a elevilor în tainele lecturii. Trebuie reţinut faptul că un comentariu literar este doar o modalitate de educare literară a elevilor, şi nu un scop în sine.
Studierea textului literar în clasele gimnaziale trebuie să se realizeze printr-o manieră complexă, care prevede atât comprehen­siunea, receptarea, analiza, interpretarea şi aprecierea celor citite, cât şi transferul achiziţiilor literar-artistice şi lingvistic-comunicative în situaţii noi, desprinse din viaţa de zi cu zi. Textul este un factor-reper în dezvoltarea competenţelor de comunicare, el se pretează unei examinări funcţionale, se raportează la diferite domenii ale artei – muzică, pictură, cinematografie etc., cultivând sensibilitatea şi frumosul.
Pe baza experienţei didactice în proiectarea şi desfăşurarea lecţiei de lectură literară, în modul de lucru cu textul literar, s-a putut constitui un model de studiere a literaturii, având ca bază textul literar, îndrumările, întrebările şi exerciţiile din manuale, model structurat astfel: convorbire pregătitoare pentru familiarizarea elevilor cu noua operă; comprehensiunea, încadrarea operei în volumul din care face parte, a fragmentului în ansamblul operei; situarea operei în timp, evaluarea relaţiei acesteia cu viaţa; lectura model a textului literar; citirea explicativă, pe unităţi logice, explicarea cuvintelor necunoscute; analiza, explicarea titlului operei; evidenţierea structurii operei (împărţirea pe capitole, motto-uri), a modurilor de expunere; prezentarea acţiunii, a subiectului, a conflictului, rezumarea întâmplărilor; discutarea modalităţilor narative (cine povesteşte, la ce persoană, timpurile verbale ale povestirii, povestirea lineară, povestirea în povestire, rememorarea etc.); caracterizarea personajelor (principale, secundare, pozitive, negative, comparaţii cu alte personaje, semnificaţia acestora dedusă din atitudini, comportament, idei exprimate, valorile morale, civice analizate la nivel elementar de abordare, procedeele de caracterizare); interpretarea, raportarea la specificul textelor literare, caracterul confesiv al poeziei lirice (compoziţie, cuvinte, sensuri, cuvinte-cheie, semnificaţii, expresivitatea limbajului poetic, elemente de prozodie, mesajul operei); aducerea de argumente pentru a motiva apartenenţa operei la un gen literar, la o specie literară; valorificarea în cadrul lecţiilor, în relaţie cu textul din manual, a lecturii suplimentare a elevilor.
Iată un algoritm de studiere a unui text liric:

• comprehensiunea:

1. a) încadrarea textului: poet, operă etc.
2. b) lectura expresivă a textului;
3. c) (explicarea cuvintelor necunoscute, explicarea titlului);

• analiza, descifrarea textului:

1. a) găsirea cuvintelor cu valoare expresivă (figuri de stil);
2. b) prezenţa eului liric (forme verbale, pronominale);
3. c) imagini artistice (vizuale, auditive, olfactive);

• interpretarea textului:

1. a) viziunea poetului (sentimente transmise);
2. b) emoţia artistică transmisă să fie trăită;
3. c) identificarea temei.

Iată un algoritm de studiere a unui text epic:

• comprehensiunea:

1. a) încadrarea textului: autor, operă etc.;
2. b) lectura expresivă a textului;
3. c) (explicarea cuvintelor necunoscute, explicarea titlului);

• analiza, descifrarea textului:

1. a) prezenţa naratorului (forme verbale, pronominale);
2. b) identificarea ideilor principale;
3. c) subiectul pe scurt;

• interpretarea textului:

1. a) identificarea temei;
2. b) viziunea despre lume a scriitorului.

În ceea ce priveşte particularităţile analizei literare, trebuie precizat faptul că este de preferat renunţarea la analizele prea complexe, ştiindu-se că şcoala nu pregăteşte critici literari, ci formează cititori de literatură. În plus, este necesară aplicarea analizei literare ca mijloc de apropiere de operă şi de apropiere a operei, de înţelegere a mesajului de bază al acesteia, de achiziţionare a modelelor culte de comunicare în limba română. Un rol aparte în predarea textului la lecţiile de limba şi literatura română îl are lexicul. Foarte mulţi elevi au nevoie nu numai să audă cuvântul nou, ci şi să-l „vadă” în imagine, să-l citească şi, desigur, să-l utilizeze cât mai des în alte construcţii.
Textele literare care se studiază în gimnaziu oferă diferite modele umane pentru elevi. Prin Nică din opera „Amintiri din copilărie”, Ion Creangă ilustrează copilăria copilului universal (George Călinescu). Domnul Trandafir, din opera cu acelaşi nume scrisă de Mihail Sadoveanu, reliefează tipul dascălului de vocaţie, plin de dăruire, de la sat, care se evidenţiază prin exemplul personal. Prin comisul Ioniţă din povestirea „Iapa lui Vodă”, Mihail Sadoveanu înfăţişează povestitorul înzestrat cu har, capabil să capteze atenţia auditoriului prin talentul său de a povesti. O imensă tărie de caracter dovedeşte eroina romanului „Baltagul”, scris de Mihail Sadoveanu, Victoria Lipan, care întreprinde un periplu istovitor în căutarea soţului dispărut. Prin personajul principal al nuvelei „Popa Tanda” Slavici creează o figură luminoasă, optimistă, care întrupează respectul şi dragoste faţă de viată ce trebuie celebrată prin muncă şi bucurie, nu risipită prin tristeţe şi necumpătare.
Sensibilitatea umană este sugerată de poeţii care îşi cântă ofurile, arătându-se nostalgici după copilăria pierdută căreia Mihai Eminescu îi scrie O, rămâi… şi după iubirea neîmplinită deşi natura îi creează un spaţiu ocrotitor lângă Lacul cel albastru/ Încărcat cu flori de nufăr.
Cel mai simpatic personaj poate deveni cel mai antipatic şi viceversa în comedia lui I.L. Caragiale care, sarcastic şi necruţător, satirizează sclipitor incultura, imoralitatea, corupţia, prostia omenească în cea mai largă accepţie a cuvântului, toate acestea fiind îmbrăcate în mantia transparentă a unei spoieli de cultură, a unui parvenitism ostentativ, atitudini ce se manifestă nu la indivizi izolaţi, ci la întregi categorii sociale.
Exemplele ar putea continua. Modelele propuse sunt perfectibile, dar profesorul le poate completa sau îmbunătăţi, pentru a face textul literar cât mai accesibil elevului de gimnaziu, cât mai atractiv, urmărind pregătirea elevului pentru diferite situaţii de comunicare şi mai ales pentru viaţă.
S-a observat adesea că, în rândurile neavizaţilor, literatura este privită în mod superficial, înţeleasă greşit sau chiar blamată din cauza lipsei unor lămuriri necesare încă de pe băncile şcolii. În zadar oferim elevilor o gamă impresionantă de noţiuni ce aparţin teoriei literare, din moment ce lor le scapă esenţialul.
Pentru înlăturarea acestui neajuns, pentru a insufla o adevărată dragoste vizavi de literatură, elevul trebuie lămurit asupra aspectelor ce conferă valoare textului citit şi îl încarcă de conotaţii. Atunci când studiem opera literară, nu vom privi conţinutul acesteia prin ochii unui copil care citeşte o poveste, ci vom încerca să desluşim sensul adânc al textului, să-i descoperim ascunzişurile, să descifrăm povestea ca pe un proverb sau o ghicitoare. Nu vom izbuti să realizăm toate aceste obiective dacă, în clipa lecturii, nu trecem ideile prin filiera gândirii. În momentul reuşitei, nu vom mai formula întrebări, ci vom avea răspunsurile, pentru că valoarea interioară a scrierii va ieşi la iveală. De pildă, minunata baladă „După melci”, scrisă de Ion Barbu, la prima vedere a fost percepută drept literatură pentru copii, deşi opera ilustrează consecinţele tragice ale unui joc inocent, desfăşurat sub forma descântecului pe care eul liric, în ipostaza copilului, îl rosteşte pentru a scoate melcul din cochilie. Această experienţă are valoarea unei iniţieri dureroase spre dobândirea unei experienţe de cunoaştere: revelaţia copleşitoare a puterii magice a cuvântului rostit de un demiurg caricaturizat (copilul) pentru a ademeni melcul (creaţia) să se reveleze. De fapt, poemul constituie o revelaţie mijlocită de o experienţă de cunoaştere dintre cele mai grave, referitoare la actul de comunicare şi puterea logosului.
Aşadar, studiul textului literar la nivel gimnazial este necesar deoarece ajută elevul să-şi dezvolte capacităţile de comunicare, să-şi creeze un sistem de valori şi modalităţi de a analiza şi a interpreta operele literare şi de a-şi forma o atitudine corespunzătoare faţă de valorile umane, întrucât textele literare le oferă elevilor diverse modele şi antimodele umane.
Prof. Cristina STAN,
Şcoala Gimnazială Grigore Moisil,
Ploieşti, Prahova