Instituirea studiilor de scurtă durată prin proiectata lege a învățământului superior ar semăna cu o întoarcere la institutele pedagogice (IP3) și la institutele de subingineri de acum 50-60 de ani, precum și la colegiile universitare din anii ’90. Nu ar fi ceva rău, dacă s-ar face numai și numai în măsura în care ar fi nevoie de ele sub aspect economico-social local și dacă ar fi considerate strict în limitele lor de competență, spațiu, timp și disponibilități.

În astfel de limite a fost conceput și a pornit învățământul superior de scurtă durată și în trecut, însă până la urmă a ajuns să fie considerat pe același plan cu învățământ superior în toată regula, cu învățământul superior de top. Diferențele începuseră să fie șterse, practic, din anii ’80 și au culminat în vremea care a urmat, vremea deschiderilor spre posturi, funcții, titluri științifice, grade profesionale, inclusiv universitare. Pe aceeași cale a posibilităților deschise, au apărut universități de stat foste, la origine, institute pedagogice și institute de subingineri, devenite apoi, ca formă de supraviețuire, institute de învățământ superior.

Ca formă de învățământ superior de scurtă durată, institutele pedagogice de trei ani fuseseră înființate pentru a răspunde strict unor nevoi pe plan local și fusesră gândite de la început să aibă o viață limitată, până la rezolvarea nevoilor pentru care fuseseră înființate: la începutul anilor ’60, se producea trecerea de la învățământul general obligatoriu de șapte clase la cel de opt clase, apăruse nevoia de profesori, iar institutele pedagogice s-au creat ca să funcționeze doar cât era nevoie să asigure resursa de profesori pe plan local și numai până la nivelul clasei a opta. După aceea, în lichidare fiind, au fost înglobate în institutele de subingineri, la rândul lor înființate pentru nevoi ale industriei pe plan local, formându-se astfel institutele de învățământ superior. Revitalizate în anii ’90, institutele de învățământ superior (din IP3 și subingineri) au obținut statut și firmă de universități, unele devenind universități de-adevăratelea.

Astăzi și, mai ales, în perspectivă, prin legislația deocamdată doar în stadiu de proiect, instituționalizarea unor forme de pregătire pentru nevoi, spațiu și timp adecvate puterilor locale ar fi de apreciat.