Studenții români matematicieni domină sud-estul europeanStudenții români matematicieni reconfirmă valoarea internațională a școlii noastre de profil. Nouă dintre cei zece medaliați cu aur ai concursului South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students – SEEMOUS 2023, ediția a XVII-a, desfășurată la Struga, în Macedonia de Nord, sunt studenți români. Orașul Struga are o rezonanță aparte pentru noi prin marele festival mondial anual de poezie, Serile de Poezie de la Struga, cu Nichita Stănescu laureat în 1982. Peste decenii și pe alte coordonate ale inteligenței și creației, anul acesta (7-12 martie) matematica a fost domeniul prin care România s-a impus.

Valoarea și faima concursului SEEMOUS sunt susținute în mare măsură de greutatea intelectuală a forțelor angrenate în desfășurarea lui. Patronajul organizării este asigurat de MASSEE – Mathematical Society of South Eastern Europe, de Uniunea Matematicienilor din Macedonia de Nord și de Facultatea de Științe Naturale și Matematică a Universității Sfinții Chiril și Metodiu din Skopje. Președintele juriului care anul acesta a făcut selecția problemelor date pentru rezolvare și a evaluat evoluțiile tinerilor matematicieni în concurs a fost profesorul Nikita Shekutkovski, de la Facultatea de Științe Naturale și Matematică.

Cel mai mare punctaj din concurs, realizat de un student de la Universitatea din București

Universitatea din București (UB) a fost reprezentată de trei studenți ai Facultății de Matematică și Informatică, anul I, specializarea Matematică. Toți trei au obținut medalii: Mario-Cosmin Drăguț și Octavian-Ionuț Joița – medalii de aur; Divia-Petra Negoescu – medalie de argint.

Dintre laureații Universității bucureștene, tânărul matematician Mario-Cosmin Drăguț s-a impus printr-o performanță deosebită: a obținut cel mai mare punctaj din întregul concurs.

Reprezentarea la nivel foarte înalt în această competiție este o constantă pentru Universitatea din București. La nivelul performanței, 2023 a fost al cincilea an consecutiv cu rezultate de excepție, apreciate ca atare. La nivelul valorii confir­mate, echipa de studenți participantă în acest an a fost coordonată de unul dintre medaliații cu aur la ediția de anul trecut: Dan-Ștefan Dumitrescu, actualmente masterand în anul I la programul „Probabilități și statistică în finanțe și științe“ al Facultății de Matematică și Informatică. Un alt medaliat din ediții anterioare, 2019 și 2020, Andrei-Robert Bâra, în prezent masterand în anul II la programul „Matematică didactică“, a contribuit, de asemenea, la pregătirea lotului.

Universitatea Politehnica din București, primul loc între universitățile participante

Prin rezultatele reprezentanților ei, Universitatea Politehnica din București (UPB) s-a clasat pe primul loc între universitățile participante la ediția din acest an. Politehnica bucureșteană a obținut trei medalii de aur și trei medalii de argint: Horia Mercan, anul I, Carol-Luca Gasan, anul I, și George-Vlad Manolache, anul II, toți de la Facultatea de Automa­tică și Calculatoare – medalii de aur; Vlad-Andrei Negoiță, anul II, Adrian-Nicolae Ariton, anul I, și Alexandru-Constantin Ariton, anul I, toți, de asemenea, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare – medalii de argint.

Studentul Horia Mercan a realizat al doilea rezultat pe ansamblul competiției actuale.

Conducerea Universității Politehnica din București subliniază că rezultatele de excepție din acest an „au fost posibile datorită lect. univ. dr. Alexandru Negrescu din cadrul Facultății de Științe Aplicate, care a coordonat studenții către una dintre cele mai frumoase reușite din par­cursul lor academic“.

Cinci medalii pentru Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași

Studenții Universității Tehnice ­Gheorghe Asachi din Iași (TUIasi) au obținut cinci medalii: Cosmin-Ștefan Curuliuc și Andrei Stroici, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare – me­dalii de argint; Alexandru Vezeteu și Silviu-George Ciorap, de la Facultatea de Automatică și Calculatoare și Ștefania Gall, de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informa­ției – medalii de bronz.

O evoluție bună în concurs a avut și studenta Ana Maria Chilimon, de la Fa­­cultatea de Automatică și Calculatoare.

Concurenții reprezentanți ai Universității tehnice ieșene s-au pregătit la ­Centrul de Pregătire de Performanță în Matematică, sub îndrumarea profesorilor Marian Panțiruc, Radu Strugariu și Marcel Roman.

Apreciind rezultatele studenților săi, conf. univ. dr. Marcel Roman, directorul Departamentului de matematică și informatică, unul dintre profesorii coordonatori ai echipei, deschide o perspectivă încurajatoare: „Echipa a avut o comportare remarcabilă, reușind să obțină două medalii de argint și trei medalii de bronz. Ca de obicei, subiectele au avut un grad de dificultate foarte ridicat, dar au fost și frumoase anul acesta. Ne bucurăm pentru rezultatele obținute, mai cu seamă că cinci dintre cei șase studenți sunt din anul I, ei putând participa și la următoarea ediție“.

Toți studenții reprezentanți ai Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, pe podium

Toți cei cinci studenți de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC), din două facultăți, au obținut medalii: Gabriel Brehuescu, de la Facultatea de Matematică – medalie de aur; Mihaela Hudișteanu, de la Facultatea de Informatică – medalie de argint; Constantin Gabriel Gutic și Mirel Alin Ciornei, de la Facultatea de Matematică și Luca Năstasă-Baras, Facultatea de Informatică – medalii de bronz.

Performanțe pentru Matematica și Informatica Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Reprezentată de studenți ai Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a obținut patru medalii prin: Florin Grigore, în anul II la secția de Matematică, limba română – medalie de aur; Răzvan Gabriel Petec, în anul II la secția de Informatică, limba română – medalie de argint; Domokos Abel, în anul II la secția Matematică, limba maghiară și George Bogdan Alexandru Lung, în anul I la secția Matematică, limba română – medalii de bronz.

Echipa de studenți a fost coordonată de conf. univ. dr. Tiberiu Trif. Tuturor, conducerea universității le adresează felicitări pentru performanța obținută.

Laureații Universității Tehnice din Cluj-Napoca

Rezultate frumoase au obținut, în concursul din acest an, și studenții Facultății de Automatică și Calculatoare care au reprezentat Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCluj). În total, ei au câștigat o medalie de aur, o medalie de argint și două medalii de bronz. Inginerii clujeni în devenire medaliați sunt: Roland Nicholas Cornoc – medalie de aur; Sofia Dobra – medalie de argint; Dumitru Cezar Toșca și Darius Andrei Cornoc – medalii de bronz.

Toți medaliații actuali ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca sunt studenți la specializarea Calculatoare și tehnologia informației.

Pasiunea și munca medaliatului Universității de Vest din Timișoara

Al treilea rezultat ca punctaj în ierarhia general a concursului din acest an a fost obținut de studentul Marian-Daniel Vasile, din anul II la Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea Matematică, de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), medaliat cu aur. Este un obișnuit al rezultatelor înalte la concursuri de profil, încă de când era elev, originar fiind din Drobeta Turnu-­Severin. Autocaracterizându-se, spune că îl definesc pasiunea și munca: „Ambele au legătură cu un domeniu magic – matematica. Pasiunea a fost cea care m-a făcut să muncesc, să muncesc și iar să muncesc“.

Articol publicat în numărul 39 al revistei Tribuna Învățământului

Distribuie acest articol!