Studenții amenință cu noi proteste

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că protestele împotriva măsurilor de austeritate din educație luate de guvernul Bolojan nu se vor opri și amenință că anul universitar nu poate începe în aceste condiții.
Mai exact, studenții cer reintroducerea subvențiilor la transport, menținerea reducerii de 90% pe orice rută și eliminarea prevederilor care reduc drastic fondul de burse și perioada de acordare a acestora.
Ținând cont de faptul că sute de studenți au protestat, în ultimele luni, în mai multe centre universitare față de măsurile de austeritate, reprezentanții acestora critică dur lipsa de interes a decidenților vizavi de nevoile lor.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă, ANOSR avertizează că protestele nu se vor opri aici și solicită reintroducerea subvențiilor de transport și a dreptului de a circula cu reducere de 90% pe orice rută, precum și eliminarea prevederilor care diminuează drastic fondul de burse, dar și perioada și modul de acordare a acestora.
Potrivit sursei amintite, ultimele acțiuni ale studenților s-au desfășurat între 14 și 20 august, la Timișoara, unde 500 de lideri ai studenților din toată țara au protestat, sub egida campaniei EDU•CUT, menită să atragă atenția publicului larg asupra tăierilor din educație.
Tribuna Învățământului