
Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti participă la organizarea și desfășurarea unui maraton non-stop de vaccinare în București în perioada 22-25 octombrie, cu desfășurare inclusiv în instituții reprezentative de profil educațional și cultural. Acțiunea este organizată de Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în parteneriat, odată cu UMF Carol Davila, cu Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Primăria Municipiului București, Ministerul Culturii.
CNCAV subliniază că „pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a procesului de vaccinare, cu sprijinul UMF Carol Davila din Bucureşti, instituţie de prestigiu, cu experienţă în pregătirea specialiştilor din domeniul sănătăţii, necesarul de personal din cele 6 centre de vaccinare va fi suplimentat cu voluntari, inclusiv studenţi la medicina militară”.
De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale anunţă că 35 de studenţi şi ofiţeri studenţi de la Institutul de Medicină Militară vor participa pe bază de voluntariat la maratonul vaccinării.
Centrele de vaccinare, deschise de vineri 22 octombrie, ora 8.00, sunt:
* Sector 1 – Romexpo (B-dul Mărăşeşti nr. 65-67), 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen)
* Sector 2 – Circul Metropolitan (Aleea Circului nr. 15), 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca)
* Sector 3 – Biblioteca Naţională a României (B-dul Unirii nr. 22), 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen)
* Sector 4 – Palatul Național al Copiilor (B-dul Tineretului nr. 53), 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen)
* Sector 5 – Liberty Mall Centrul Sf. Andrei (Strada Progresului nr. 151-171), 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen)
* Sector 6 – Clubul Seniorilor Mihai Eminescu (Calea Plevnei nr. 234), 4 fluxuri (2 Pfizer, 1 Janssen)
La activităţile de vaccinare pot participa toate categoriile eligibile (12+) pentru administrarea dozei 1, dozei 2, dozei 3 (suplimentare) şi a dozei de booster, conform instrucţiunilor CNCAV.





