Studentă la UNATC, premiată la Festivalul de Film de la Cannes

Studenta Carina-Gabriela Dașoveanu, anul I la masteratul de Regie, din cadrul Facultății de Film a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale din București, a obținut premiul III la Festivalul de Film de la Cannes, secțiunea Cinéfondation, cu scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”. Filmul, al șaselea al regizoarei, reprezintă lucrarea ei de diplomă de licență. Din distribuție fac parte Ilinca Hărnuț, Andi Vasluianu, Ion Arcudeanu, Cătălina Mihai, Andrei Ivan, Alina Florescu.

Filmul prezintă povestea unui cuplu, Lili, o taximetristă în vârstă de 36 de ani, și Dani, un pescar amator, care încearcă să își salveze căsnicia. Cursele sale pe taxi o fac pe Lili martora a mai multor povești de dragoste, complet diferite față de a ei.

Performanța tinerei regizoare românce trebuie apreciată în contextual în care secțiunea Cinéfondation a marelui festival de la Cannes selectează anual scurtmetraje din școlile de film din întreaga lume. Anul acesta au fost invitați șaptesprezece tineri cineaști. Carina-Gabriela Dașoveanu a fost selectată dintr-un număr de 1835 de candidați.
Carina-Gabriela Dașoveanu își prezintă astfel filmul: „Mesajul pe care am vrut să îl transmit este, așa cum spun încă de la începutul filmului, că uneori doar dragostea neîmpărtășită poate să fie cu adevărat romantică. Dacă este să ne referim la dragoste, cred că titlul filmului în franceză, ,Histoires d’amour à la volée, reușește să exprime cel mai bine ideea pe care doresc să o evidențiez. Iubirea o prinzi din zbor, fără să te gândești de foarte multe ori înainte, apare când nu te aștepți și te face să te prăbușești brusc dacă nu menții linia de plutire”.

Este al doilea an consecutiv când UNATC obține un premiu la Cannes: anul trecut, regizoarea Lucia Chicoș cuu filmul „Contraindicații” a fost distinsă cu premiul III ex-aequo în secțiunea Cinéfondation.

Distribuie acest articol!