Când vezi că în stabilirea structurii anului școlar primul criteriu luat în seamă de instituția decizională în domeniu, Ministerul Educației, este răspunsul dat de un număr de elevi la întrebarea „Ce organizare a anului școlar ți-a plăcut mai mult?”, discuția ar fi normal să se oprească aici. Adică să-ți stea mintea-n loc.
Dacă totuși continuăm, este pentru că, declarându-ne abandonul, ar deveni prea mare perspectiva de a fi considerați buni de dus cu preșul.
Structura anului școlar nu ar trebui să fie stabilită prin plebiscit și, cu atât mai puțin, pentru fiecare an școlar. Ar trebui să fie impusă de Ministerul Educației pe baza a ceea ce spun oameni cu calificare pentru această temă, nu cu tangență la ea.
Structura ar trebui să fie aceeași în fiecare an școlar, inclusiv când prima zi de școală ar cădea în week-end; mai ales atunci, pentru că prima zi dintr-un nou an școlar este festivă și organizatorică de felul ei, așa că de luni, școala ar fi să înceapă din plin (sigur, cu condiția să fie rezolvate problemele specifice momentului, referitoare la orar, încadrări, manuale etc.).
Freamătul legat de structura anului școlar și de plasarea primei zile de școală este cauzat de complexarea că „avem cel mai scurt an școlar” și de comoditatea de a da vina pentru relele sistemului nostru educațional pe faptul că anul școlar e prea scurt.
De fapt, anul școlar ține (cât altfel?!) chiar un an: 1 septembrie-31 august. Problema o reprezintă perioada cât merg elevii la școală.
Statul în clasă, în bănci, cu calculatorul și cu cartea-n față, ar fi bine să înceapă fix la 15 septembrie și să se încheie la 31 mai. De la 1 iunie, nu ar începe vacanța, ci activitățile de felul „Școala altfel” și altele care acum sunt motive de „mâine nu facem ore” și de „n-am făcut…” (urmează numele materiei nefăcute).
Că vacanța de vară este parte densă a anului școlar și nu e deloc prea lungă o dovedește desfășurarea pe parcursul ei a examenelor naționale pentru elevi, a concursului pentru cadre didactice, a examenelor de corigență, a unor olimpiade etc. Toate acestea necesită timp, care nu poate fi obținut nici mutând „prima zi de școală” tot mai devreme în septembrie, nici prelungind școala spre 20 iunie.
Cât despre structurarea timpului, până la disputa pentru împărțirea lui în module, semestre ori trimestre, pe primul plan al preocupărilor normal ar fi să se afle folosirea eficientă. Aceasta impune lucru asupra planurilor-cadru și a programelor la disciplinele de învățământ. Așa s-ar găsi timp și pentru parcurgerea materiei, și pentru descongestionare. Împărțirea anului școlar s-ar putea face în două semestre sau în trei trimestre, cu teze și cu medii încheiate (cu un al patrulea trimestru, vacanța de vară), separate prin două vacanțe de câte două săptămâni, una, de Crăciun și de Anul Nou și cealată, de primăvară, cu perioadă fixă, ne-dependentă de Paște, pentru că Paștele e sărbătoare legală, oricum cu zile libere.
Eventual, ce ar împiedica cele două semestre sau cele trei trimestre de școală să fie împărțite, la rândul lor, în câte vreo două module, separate prin unele dintre multele „zile ale…” și minivacanțe care în prezent fărâmițează anul școlar?!
