Declanșarea crizei pandemice a dus la un nivel de reactivitate extrem de mare asupra tuturor sectoarelor sociale, dar școala a fost, de departe, printre cele mai afectate. Au fost făcute multe studii care au arătat cât de mult stres a fost produs în perioada amintită, dar consecințele acelui nivel ridicat de stres și de anxietate nu au trecut de la sine în momentul „normalizării“, iar societățile care nu fac nimic așteptând ca lucrurile să reintre în matca lor într-un mod firesc, au cel mai mult de pierdut pe mai multe paliere: de la bună­starea economică la cea socială, de la starea de bine colectivă la cea individuală.

Au existat multe voci care au vorbit despre impactul negativ asupra învățării pe care l-a adus cu ea politica de închidere a școlilor la nivel internațional. Fără a diminua acest impact, unele cercetări spun că, în acest moment, factorii de decizie politică ar trebui să ia în considerare și nevoile sociale și emoționale ale copiilor (Barnejee și colab., 2021).

Dar nu doar copiii au avut de suferit în perioada de izolare. Din ce în ce mai multe studii au observat că un mare număr de profesori au fost greu încercați de această situație neobișnuită. Pe de o parte, profesia didactică presupune un înalt grad de interacțiune profesor-elev, pe de altă parte, activitatea online a părut să diminueze efortul profesorilor, dar, în fapt, a introdus o nouă variabilă de stres, una mult mai greu de detectat la o primă vedere.

Aproape trei sferturi dintre profesori și 85% dintre directori se confruntă cu stres frecvent legat de locul de muncă, comparativ cu doar o treime dintre adulții care lucrează în alte profesii. Mai mult, 59% dintre profesori și 48% dintre directori spun că sunt epuizați, în comparație cu doar 44% dintre persoanele care lucrează în alte profesii, arată cercetările (Steiner et al. 2022). Faptul că există o oarecare discrepanță între nivelul de stres și nivelul de burnout demonstrează că, în învățământ, se simte un stres foarte mare (dat de exigențele profesiei care au intrat în disonanță cu dificultățile izolării impuse de pandemie), dar modul în care cadrele didactice înțeleg să impună un echilibru pentru a nu lăsa ca stresul ­acesta să ajungă în relația dintre profesor și elev a diminuat impactul acestuia la nivelul epuizării psihologice.

Cu toate acestea, nu putem să ignorăm fenomenul pentru că, de multe ori, un stres accentuat poate duce la un moment dat la o catastrofă în plan personal și social. De altfel, există autori care avertizează asupra acestui lucru; de pildă, Gewertz (2021) observă că stresul și anxietatea profesorilor au crescut, iar moralul lor s-a prăbușit în timpul pandemiei. Autorul consideră că toate acestea pot să ducă la o combinație explozivă în cariera și în viața unui cadru didactic, aspect care ar putea să conducă spre ­burnout și să fie un factor declanșator pentru un fenomen și mai grav: părăsirea locurilor de muncă. Ținând cont că, oricum, vorbim despre o deficiență de profesori în sistem, o astfel de perspectivă post-pandemică este în măsură să fie luată în seamă de către decidenți!

Dar ce anume a condus la o astfel de stare de lucru? De ce stresul pandemic a fost mai puternic resimțit în cadrul sistemului de învățământ decât în alte subsisteme ale sistemului social? Alte studii identifică aceste cauze. Într-o astfel de cercetare s-a pus în evidență că profesorii au fost puternic afectați de izolare, din cauza problemelor tehnice legate de predare și de relația profesor-elev. Aceste dificultăți au dus la un stres intens în termeni de epuizare emoțională, depersonalizare și realizare personală scăzută (Simoes-Perlant, Barreau, Vezilier, 2022).

Da, dincolo de izolare în sine, faptul că au trebuit să treacă la imersie directă într-o lume tehnologică pentru care nu au fost suficient de pregătiți anterior pandemiei, toate acestea și-au pus un puternic accent asupra modului în care cadrele didactice percep provocările educației în acești ani. Uneori acest „prea mult“ tehnologic a dus la suprasaturare, ceea ce la final poate să conducă la evitare și respingere a tehnologiei din momentul revenirii la învățământul tradițional, față în față.

Și cercetările subliniază și mai clar toate aceste fenomene. Potrivit unui sondaj al Centrului de Cercetare EdWeek realizat în iulie 2021, aproximativ 6 din 10 profesori se confruntau cu stresul legat de locul de muncă, fie întotdeauna, fie frecvent. Acest sondaj a arătat că stresul legat de locul de muncă a avut efecte asupra ciclului de somn, asupra capacității de a se bucura de timpul cu familia și prietenii și asupra sănătății fizice a profesorilor.

Într-un sondaj din 2022 al Asociației Naționale pentru Educație, 55% dintre profesori au răspuns că intenționează să renunțe la actualele funcții educaționale mai devreme decât au intenționat inițial. Cu doar un an mai devreme, în august 2021, doar 37% dintre profesori au raportat același lucru.

NCES (Centrul Național de Statistică a Educației) a publicat un studiu în 2022 care arată că profesorii consideră că multe aspecte din comportamentul elevilor s-a înrăutățit în ultimii ani. Există o creștere a întreruperilor în clasă din cauza comportamentului inadecvat al elevilor (56%), tulburări în afara sălii de clasă (49%) și a actelor de lipsă de respect față de personalul didactic (48%).

Să mergem mai departe. Un alt sondaj a pus în evidență că 38% dintre respondenți au avut dureri de cap sau de stomac obișnuite, în timp ce alți 17% au avut palpitații sau dureri în piept, iar 25% au avut dificultăți de respirație și amețeli, toate acestea fiind ca urmare a stresului resimțit (Peck, 2023).

În sfârșit, în același studiu, 28%, dintre profesori au spus că au experimentat simptome legate de depresie. Această cifră se compară cu doar 17% din forța de muncă în ocupații non-didactice. În plus, 24% dintre profesori și-au exprimat incapacitatea de a face față stresului la locul de muncă, comparativ cu doar 12% dintre lucrătorii din alte profesii (Peck, 2023).

Îngrijorător, nu?

Să trecem acum pe partea cealaltă a balanței care asigură echilibrul actului didactic: elevii.

În același timp cu profesorii, viața elevilor a fost și ea puternic perturbată. De fapt, acest dublu efect, perturbarea la nivelul profesorilor și distorsiunile la nivelul elevilor, a condus la o maximizare a fiecărei probleme în parte.

Astfel, în timpul pandemiei de COVID-19 și viața elevilor a fost puternic perturbată din cauza trecerii la învățarea online. Studiile afirmă tot mai des că, în momentul revenirii la normal, schimbările turbulente pe care le-au experimentat elevii în acești ani ar putea să ducă la efecte asupra sănătății lor mintale (Rashid et al., 2022).

Lucrurile acestea nu aveau cum să treacă neobservate. Viețile copiilor au fost afectate semnificativ, ceea ce a determinat unele instituții media să-i numească pe tinerii afectați de COVID-19 drept „Generația C“ (Yong, 2020) sau chiar „Generația pierdută“ (Hill, 2020).

Faptul că școlile au fost închise a dus la o imediată asociere cu deficite de învățare mai mari. Mai mult, studiile demonstrează că politicile actuale nu au reușit să inverseze deficitele de învățare care au apărut în pandemie. Acest lucru este deosebit de îngrijorător, având în vedere că și cercetări mai vechi au legat deficitele de învățare de un risc mai mare de abandon școlar (De Witte et al., 2013). Dar pandemia nu a dus doar la deficit de învățare (lucru asupra căruia s-au concentrat decidenții până acum). Din ce în ce mai multe analize efectuate au de­­monstrat că ratele de anxietate și depresie au crescut în timpul închiderii școlilor (Mazrekaj et al., 2023).

Prin urmare, au fost accentuate cele cinci probleme cu care se confruntă elevii în anii din urmă (conform cercetărilor):

1. Provocări academice. Dacă învățământul online a fost considerat o alternativă importantă pentru a suplini învățământul tradițional, aspecte precum izolarea socială, instrumentele educaționale inadecvate care au fost disponibile au condus la pierderi semnificative de învățare în rândul elevilor de toate ­vârstele.

2. Izolarea socială și singurătatea. Elevii au o mare nevoie de interacțiune socială pentru a se dezvolta. Pandemia a desecurizat acest fapt important în viața copiilor și tinerilor.

3. Anxietate și depresie. Potrivit CDC (Centers for Disease Control and Prevention), 42% dintre copii au raportat că s-au simțit fără speranță, în timp ce 22% au vorbit chiar despre sinucidere (lucru ex­­trem de grav!). Chiar dacă la nivelul țării noastre nu avem încă cifre atât de îngrijorătoare, fenomenul trebuie să constituie și pentru noi un semnal de alarmă.

4. Hărțuirea cibernetică și siguranța online. Crescând accesul la tehnologie în timpul pandemiei au apărut noi probleme de violență școlară (cyberbullying).

5. Acces limitat la sprijin pentru sănătatea mintală. Cercetările spun că accesul la sprijin pentru sănătatea mintală este în scădere, în timp ce criza de sănătate mintală crește.

Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară – Universitatea din București

Articol publicat în nr. 46 al revistei Tribuna Învățământului