„A evalua înseamnă a examina gradul corespondentei dintre un ansamblu de informații şi un ansamblu de criterii adecvate obiectivelor fixate, în vederea luării unor decizii.” (J.M. De Ketele, 1982)
 Evaluarea şcolară poate avea un caracter exhaustiv şi pertinent în condițiile în care este percepută ca un mijloc în slujba progresului elevului, şi nu un scop în sine, este în slujba procesului educativ şi integrată acestuia, se constată dacă elevul a făcut progrese sau nu, stimulează activitatea elevului şi facilitează progresul său şi, nu în ultimul rând, profesorul are capacitatea de a rămâne obiectiv.
Această acțiune complexă impune operația de măsurare a jude­căților de valoare pe care le vizează evaluarea, interpretarea şi aprecierea datelor obținute, adoptarea deciziilor ameliorative.
În practica pedagogică se identifică următoarele strategii evaluative: evaluarea inițială, considerată de unii pedagogi un rău necesar deoarece, în ciuda sentimentului de instanță, are menirea de a stabili nivelul de pregătire a elevilor, condițiile în care aceştia se pot integra în activitatea care urmează. Această premisă a procesului educativ are rol diagnostic al pregătirii elevilor şi simultan îndeplineşte o funcție predictivă, stabilind modul adecvat de predare-învățare a noului con­ținut, aprecierea oportunității organizării unui program de recuperare pentru întreaga clasă, adoptarea unor măsuri de sprijinire şi recuperare a unor elevi. Potrivit rolului acestei etape de învățământ, R. Ausebel conchide: Ceea ce influențează cel mai mult învățarea sunt cunoştințele pe care elevul le posedă la plecare. Asigurați-vă de ceea ce el ştie şi instruiți-l în consecință.
Evaluarea formativă este mai degrabă o atitudine decât o metodă, având menirea de a atrage atenția elevului asupra lacunelor şi în acelaşi timp să-l ajute să găsească mijloacele de a depăşi dificultățile. Având o funcție diagnostică şi de remediere, se impune o explicitare mereu mai mare a demersului elevului şi vizează ce ştie elevul să facă cu achizițiile sale, pertinența obiectivelor, metode şi obiective adaptate, dificultățile întâmpinate şi reprezintă, diagnostichează cu preponderență interesele şi ritmurile fiecăruia. Evaluarea formativă devine formatoare prin centrarea demersului didactic pe reglare, autoreglare, autoevaluare prin însuşi actorul aflat în centrul atenției noastre. Dacă vom reuşi să versatilizăm acest instrument de evaluare într-un mijloc de formare a propriului drum didactic, de învățare, de a-şi construi şi urmări obiec­tivele personale. Adiacent se construieşte o personalitate bazată pe încrederea în sine, supraeul, trăsături de voință şi caracter, dezvoltarea propriei individualități, în detrimentul egoismului, competiției neloiale. Dezvoltă, de asemenea, conceptul pertinent de a intra şi persevera în competiție cu sinele, dezvoltând evoluție, construirea propriei scări de valori, un mare deziderat al acestei societăți aflate într-o continuă mişcare şi transformare într-un ritm dinamic. Astfel vor avea deter­minare în construirea identității de sine, identitatea ego-ului, care va veni în întâmpinarea aşteptărilor societății de mâine. Întărirea comportamentelor pozitive vine în sprijinul elevilor cu dificultăți de învățare, în realizarea pragului de reuşită şcolară, în tandem cu învățarea diferențiată. Ea realizează un feedback continuu, elevii dobândind confirmarea prestațiilor lor pe parcursul procesului. Ea a fost asociată unor noțiuni precum învățarea deplină şi învățământul diferențiat,
Dificultatea în învățare nu este decât o chestiune de timp şi de ritm. Fiecare elev învață nu numai în ritmul său propriu, dar şi în maniera sa proprie. Ajutorul necesar fiecărui elev implică cunoaşterea de către profesor a elevilor săi, a strategiilor de învățare, a caracteristicilor lor socio-afective şi intelectuale. Evaluarea formativă dobândeşte un caracter formator de care elevul va dispune pentru a urmări obiectivele personale şi pentru a-şi construi propriul parcurs de învățare. Mai mult, învață să-şi gestioneze erorile în cadrul autoevaluării, se pun în mâinile elevului instrumente de reglare a învățării. Din perspectiva evaluării formatoare, mecanismul de autoreglare prezintă un aspect de feedback şi de ajustare. În acest demers prezența elevului este activă, construind sintagmă, stăpânire anticipată a demersului didactic în complexitatea sa – autoevaluare – autocorectare.
Evaluarea formativă permite cadrului didactic să pună în corelație obiectivele de realizat, mijloacele de formare cu caracteristicile elevilor, cu ritmurile, interesele, dificultățile specifice individului.
Utilizarea fişelor este un instrument de evaluare care permite fiecărui elev să execute o muncă individuală adaptată posibilităților sale intelectuale. Fişele pot fi aplicate cu condiția să cuprindă sarcini care să nu depăşească nivelul de înțelegere al copiilor. Gradul de dificultate să fie de nivel mediu, potrivit particularităților lor psihice şi cerințelor pro­gramei şcolare. Ele pot fi folosite în predare, reactualizare, evaluarea cunoştințelor. Calitatea lor constă într-un format atractiv, culoare, de­sene expresive, uşor de perceput în spațiul aferent, gradarea nuanțată a dificultăților, sarcina se fie exprimată într-un mod comprehensiv, să cuprindă un singur verb operațional, verbe de acțiune, să permită măsurarea judecăților de valoare emise de elev.
Evaluarea cumulativă, respectiv sumativă reprezintă evaluarea la sfârşit de capitol sau după un sistem de lecții al căror conținut este bine structurat şi reprezentativ pentru progresul în învățare al elevilor şi cu valoare euristică. Dintr-o perspectivă modernă, evaluarea sumativă este construită de toți actorii, deci elevii ştiu la ce se aşteaptă, criteriile de corectare sunt stabilite împreună. Deci introduce în scenă toți actorii principali – elevii. Profesorul trebuie să accepte negocierea, astfel încât evaluarea să fie în slujba învățării realizate de elevi. Pornind de la premisa că profesorul anticipează cum va realiza evaluarea, trebuie să parcurgă nişte etape integrate într-un algoritm. Prin urmare, algoritmul realizării unui demers evaluativ reprezentativ ar trebui să integreze următorii paşi: precizarea obiecti­velor de evaluare (operaționale) vizate; identificarea unităților de conținut reprezentative şi corespon­dente cu obiectivele de evaluare stabilite; stabilirea criteriului de opti­malitate în termeni de conținut şi în termeni relativi (distribuția standardelor de conținut de la nivel minimal la nivel maximal, precum şi repartiția aşteptată şi dezirabilă a perfor­manțelor exprimate procentual sau numeric); elaborarea descriptorilor de performanță pentru fiecare obiectiv în parte, criterii calitative de evaluare; construirea itemilor; elaborarea baremurilor de corectare şi apreciere; aplicarea probei; prelucrarea rezultatelor.
Măsurarea se exprimă cantitativ, aprecierea se exprimă calitativ.
Înainte de a construi acest algoritm al probelor de evaluare, mai întâi identificăm instrumentele de evaluare, raportate la obiectivele propuse.
Voi exemplifica algoritmul realizării unui demers evaluativ, potrivit tabelului de corespondențe:
Obiective evaluare: să stabilească vecinii unui număr dat;
Unități de conținut: numere naturale (1-10)
Criteriul de optimalitate – Standard de conținut: standard mediu;
– Termeni relativi: toată clasa;
Descriptori de performanță – Foarte bine: stabileşte vecinii oricărui număr dat;
– Bine: stabileşte vecinii numerelor date;
– Suficient: stabileşte vecinii numerelor date, cu sprijin în obiecte şi intuitiv;
Proba de evaluare
Itemi de evaluare
A) Încercuieşte vecinii cifrei 2: 1 2 3 4 5;
B) Încercuieşte vecinii cifrelor 3 şi 6: 1 2 3 4 5 6 7 8;
C) Încercuieşte vecinii cifrelor 4, 7, 9: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10;
Baremul de corectare şi apreciere
Foarte bine – Încercuieşte corect vecinii cifrelor cerute;
Bine – Încercuieşte corect doar două treimi din vecinii cifrelor cerute;
Suficient – Încercuieşte corect doar o treime din vecinii cifrelor cerute.
Aplicarea unei astfel de probe trebuie să se facă într-o atmosferă lipsită de stres, cu multă transparență, într-o relație de parteneriat, numită de pedagogi un contract pedagogic între elev şi profesor.
În cazul evaluării formative, folosim interpretarea competenței, judecăți de valoare pentru a individualiza învățarea, pentru a adapta strategiile didactice potrivit individualității şi pentru a le ajusta la cerin­țele procesului instructiv-educativ.
Aplicarea şi prelucrarea datelor vin în sprijinul demersului didactic ulterior, pun în corespondență rezultatele cu ce ne-am propus prin criteriul de optimalitate cu ce ne-am propus să realizăm.
Într-o evaluare sumativă drept scop avem informarea părinților, atribuirea de diplome etc.
Fişele de recuperare/ameliorare şi fişa de dezvoltare/de progres încadrează ca dificultate itemii propuşi. Ex.: Care sunt vecinii numărului…?, Scrie vecinii fiecăruia din numerele… (numere suplimentare).
Pentru a fi eficient, acest demers al celor trei strategii de evaluare, prin caracterul lor complementar, se impune a fi continuu şi complet, perfect integrat activității didactice.
Propunător,
Prof. înv. preşc. Elena BOLÂNU,
Şcoala Gimnazială Ferdinand I, Movila, Ialomița