Strategia Națională pentru Inteligență Artificială, cu asigurarea respectului față de omMinistrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan, a prezentat, la Palatul Victoria, Strategia Națională a României pentru Inteligență Artificială 2024-2027, adoptată de Guvernul României. Făcând sublinierea că dezbaterea strategiei a fost făcută cu mediul universitar din România, cu companiile private, cu institutele de cercetare, cu ecosistemul din Europa și cel din alte state occidentale, în special, cel din SUA, ministrul a accentuat că strategia cuprinde „două elemente extrem de importante; o data, centrarea asupra omului, și anume, principiul prin care drepturile sale sunt respectate atunci când vorbim despre utilizarea noilor tehnologii de inteligență artificială, care astăzi se află în peste șapte miliarde de aplicații. Doi, clasificarea riscului, atunci când vorbim despre conținut care poate să vină și să fie critic pentru informarea publică sau pentru impactul societal”.
Explicând, ministrul a subliniat: „Am profilat modul în care tot ceea ce înseamnă tehnologii emergente va putea să fie ancorat în finanțările naționale și europene din Planul Național de Cercetare Dezvoltare și Inovare, tocmai pentru a crea contextul în care acele entități, fie că vorbim despre companii, fie că vorbim despre entități publice din România sau organizații de cercetare, atunci când aplică pentru o finanțare europeană sau guvernamentală, să fie ancorate în acest cadru strategic prin care atât Inteligența Artificială, cât și, mai nou, o nouă tehnologie vor putea să fie finanțate direct și cu prioritate.
În momentul de față, avem proiecte care folosesc această nouă tehnologie. Și pot să dau cel mai recent exemplu, un proiect de procesare automată a datelor pe care l-am deschis în urmă cu aproximativ două luni prin care 18 ministere și agenții guvernamentale vor putea să proceseze automat seturi uriașe de date, printr-o finanțare de 20 de milioane de euro. Și, mai mult, vorbim despre o statistică pe care a publicat-o INS-ul prin care, în următorii trei ani, aproximativ 30% din corpul funcționarilor publici din România urmează să iasă la pensie. Este evident că munca acestor funcționari, o mare parte din munca lor va putea să fie înlocuită de aceste noi tehnologii prin transformarea digitală a statului român”.
Ministerul a subliniat că „avem cele mai noi reglementări la nivel mondial, e cea mai updatată strategie de aplicare a unei tehnologii emergente și suntem gata să o punem și în practică.
Pentru a ne asigura că funcționarii publici din România vor ști cum să folosească această tehnologie, avem pregătite două proiecte extrem de importante. Un proiect de 10 milioane de euro la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, prin care peste 30.000 de funcționari vor dobândi competențe digitale. Și, doi, pentru că nu lăsăm nici mediul privat în urmă, am semnat un contract în urmă cu două zile pentru Platforma Națională de E-Learnig pentru IMM-uri, prin care ele vor avea acces la cele mai noi tehnologii, vor putea să pregătească angajații pentru a găsi care sunt acele nevoi de bază în companiile lor. Acea platformă o vom profila în așa fel încât folosind cele mai mari companii de tehnologie la nivel mondial să putem să aducem cursuri și pentru funcționarii publici din România, dar și pentru companiile din țara noastră, pentru a ști cum să lucreze cu aceste noi tehnologii: inteligența artificială, cloud computing și așa mai departe. Din punct de vedere al utilizării al acestor date, evident că ele au aplicabilitate de la nivelul administrației publice până la nivel medical, de la sisteme de telemedicină până la descoperirea unor medicamente sau anumitor vaccinuri, până la modul în care echilibrăm sistemul energetic național”.

Distribuie acest articol!