La sfârşitul anului trecut, o înregistrare video făcută cu telefonul mobil de mama unei eleve de la Şcoala Nr. 10, din Capitală, scotea la iveală încă un model de corupţie practicat în sistemul de învăţământ românesc: o învăţătoare cerea bani părinţilor pentru cadouri de sărbători, cadouri ce urma să meargă la nu mai puţin de 17 angajaţi ai unităţii de învăţământ, de la bodyguard până la bibliotecară şi directoare.
Înregistrarea este stupefiantă. Nemulţumită de sumele de bani strânse în acest scop, învăţătoarea îi ceartă pe părinţi, îi jigneşte şi îi ameninţă cu posibile repercusiuni asupra propriilor copii în cazul în care nu vor scoate sume mai mari de bani din buzunare: „Astea-s cadourile voastre? Atât vă reprezintă? Nu sunteţi cartofi, nu sunteţi oi, să vă învăţ!” Şi muştruluiala aplicată părinţilor care se plângeau că au dat deja câte 200 de lei continuă în acelaşi registru halucinant: „Cui daţi aceste cadouri? Mi s-a spus că la trei profesori şi un director. Cealaltă directoare are bube? Şi copiii nu salută doctorul şi femeile de serviciu?”
Ca să-şi motiveze furia, învăţătoarea vine cu un exemplu: „La Şcoala 11, ei dau 100 de euro de Crăciun. Eu v-am întrebat, v-aţi organizat?!”, apoi generalizează: „Este în politica balcanică, românească, de sărbători să se ofere”.
Şi copiii cad victime furiei scăpate de sub control a dascălului: „Copiii voştri or să fie nişte copii săraci în suflet! Pentru că le-am spus cât de important este să ofere!”
Într-un final, profesoara le dă de înţeles părinţilor că nu trebuie să creadă că au scăpat doar cu atât: „Următoarea mişcare este de Paşte. Vă gândiţi până atunci dacă doriţi să vă aliniaţi unui sistem românesc, balcanic, de stat”.
Întâmplarea a declanşat imediat o anchetă de proporţii la nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, soldat în primă instanţă cu demisia la cerere a directoarei. Ancheta s-a mutat apoi la Secţia 6 de Poliţie din Capitală.
Cazul de corupţie de la Şcoala Nr. 10 este şocant, dar, din nefericire, nu este o excepţie, el fiind simptomatic pentru întreaga societate în care trăim. În discursul halucinant al învăţătoarei regăsim esenţa statului român – părintele e contribuabilul, iar profesorul, statul însuşi, lacom şi sufocat de interese în care sunt implicaţi în egală măsură funcţionari şi politicieni, administratori, pe scurt, toţi cei care îl cocoşează pe cel obligat să plătească. Aceasta este, de fapt, „politica balcanică, românească”, de care vorbea învăţătoarea incriminată.
La nivelul sistemului de învăţământ şi a mentalităţii actorilor implicaţi în procesul de formare şi modelare a cetăţeanului societăţii de mâine, această politică merge de la cererea de bani pentru fondul clasei şi pentru cadouri până la cumpărarea de note, scutiri de la orele de sport, examene, diplome, posturi, locuri de muncă. Săptămâna trecută, un alt caz, la fel de stupefiant, se petrecea într-o altă şcoală din România, unde un profesor îşi certa cu aceeaşi vehemenţă elevii că banii strânşi de părinţii acestora nu au ajuns la el, ci pe mâinile altui cadru didactic din respectiva unitate de învăţământ…
Aceasta denotă, mai presus de toate, faptul că şcoala românească se zbate în cea mai cruntă şi mai umilitoare stare de sărăcie în care s-a aflat vreodată. Banii strânşi de elevi, în acest din urmă caz, urma să fie alocaţi cumpărării de mobilier în şcoală. În alte situaţii, cadrele didactice sunt nevoite să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra, din micile lor salarii, cretă, materiale didactice pentru orele de curs ş.a.m.d. şi nu de puţine ori, alături de părinţi, participă cu bani la reparaţiile şcolii.
În jurul banilor se învârte totul, iar un sistem subfinanţat hrăneşte corupţia. Într-un sistem subfinanţat sunt aproape legale toate practicile, iar colectele de fonduri pentru problemele clasei, ale şcolii etc. au devenit tradiţie. Ceea ce s-a întâmplat la Şcoala Nr. 10 şi, aflăm de la învăţătoarea „şpăgară”, şi la Şcoala Nr. 11 din Capitală (ca şi când ar fi singurele unităţi de învăţământ unde se practică strângerea de bani) se înscrie perfect în sfera acestor mentalităţi. Manualele sunt şi ele, teoretic, gratuite. Dar copiii primesc la începutul anului cărţi rupte, cu pagini lipsă, murdare, pline de microbi. În această situaţie, orice părinte care îşi permite cât de cât face eforturi să-i cumpere copilului un set de manuale noi, iar dacă are mai mulţi, mai multe seturi de manuale. Şi cheltuielile pe care părinţii le fac pentru a-şi susţine copiii în şcoală nu se opresc aici. Iar statul continuă, cu o seninătate criminală, să aloce bani puţini şcolii. Constituţia României stipulează gratuitatea învăţământului în România, dar acesta nu este nici pe departe gratuit. Tot în Constituţie se specifică 6% din PIB-ul ţării pentru învăţământ şi faptul esenţial că „Educaţia este prioritate naţională!”
Aceste trei minciuni prezente în actul normativ fundamental al ţării stau la baza corupţiei din sistem. Cazuri ca cele ale profesoarei „şpăgare” nu trebuie însă motivate în acest fel, pentru că, deşi salariile din educaţie sunt încă foarte mici, niciun cadru didactic nu este forţat în vreun fel să intre în sistem. Alegerea îi aparţine, la fel şi riscurile.
Marcela GHEORGHIU
P.S. Vineri, 10 ianuarie, învăţătoarea de la Şcoala Nr. 10 „a fost demisă”, Consiliul de Administraţie al Şcolii hotărând totuşi că nu ea se face vinovată de corupţie, ci părinţii care au dat banii.