Standarde și descriptori de performanță pentru evaluarea elevilor

Pentru evaluarea unitară a elevilor și pentru observarea progresului lor, mai mulți profesori din comunitatea Merito, proiect al Fundației Romanian Business Leaders, au creat un instrument sub forma unor standarde de performanță care, în esență, conferă „uniformitate, echitate și transparență procesului de evaluare și contribuie la o calitate unitară a educației elevului, indiferent de locul din care provine, de statutul socio-economic sau de etnie”.

Standarde sunt gratuite, realizate în sistem open source, pentru disciplinele limba și literatura română, matematică și educație muzicală, în concordanță cu programele aprobate în 2017.

Profesorii coautori, în mod voluntar, sunt Bogdan Rațiu, Natalia Leu, Dénes Margit, Ion Cicu, David Brumar, Antoaneta Ioana Luchian, Alexandra Homone, Carmen Hord, împreună cu specialiști din centrele universitare Iași, Cluj-Napoca, București, Timișoara și cu numeroși alți practicieni.

După cum le descriu realizatorii, „standardele sunt concepute pe patru niveluri de performanță: alertă (sub nota 5); emergent (nota 5-6); funcțional (nivel 7-8); operațional (nivel 9-10). Fiecare nivel de performanță detaliază fiecare competență specifică și domeniu de conținut din programele  în vigoare pentru clasa a V-a.

Descriptorii de performanță detaliați în aceste documente îl ghidează inițial pe profesor să organizeze judicios aspectele predării și învățării. Ulterior, profesorul va putea crea teste în funcție de nivelul clasei și de particularitățile grupului de elevi. Prin aplicarea standardelor, profesorii au astfel repere în ceea ce privește dezvoltarea competențelor elevilor și, totodată, au independența de a lua decizii asupra progresului elevilor”.

De asemenea, coautorii semnalează că standardele „nu reprezintă un sistem de testare a elevilor, ci un instrument pentru uniformizarea notării”. Totodată, „nu sunt obligatorii, ci sunt propuse publicului pentru dezbateri în cadrul comunității de profesori și în rândul organismelor abilitate. Prin acest demers, Merito inițiază un proces de durată, în care își dorește să ofere sprijin profesorilor, să culeagă feedback,  să realizeze cercetări active și să fundamenteze anumite practici eficiente la clasă”.

Standardele sunt disponibile în format electronic pe https://standarde.merito.ro/ și pot fi consultate de profesori. Începând cu mijlocul lunii august a.c., Merito va organiza cursuri gratuite pentru cei care vor să testeze aplicarea.

Distribuie acest articol!