Sprijin pentru studenți în identificarea și denunțarea situațiilor de abuz

Foto: Reactor Cluj

O abordare din perspectivă educațională a unei teme readuse în actualitate prin confesiuni ale unor voci cu exprimare publică prin formația lor – tema abuzului de pe poziție dominatoare ca ierarhie și ca vârstă – este ceea ce propune proiectul cultural „Zonă de siguranță”, definit ca „un proiect despre abuzul în mediul universitar, cu focus pe facultățile cu profil artistic”, realizat de Reactor de Creație și Experiment Cluj-Napoca, parteneri fiind Asociația Minte Forte, Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, Universitatea de Arte din Târgu-Mures, Scena.ro, Scena9. Colaborează specialiști în psihologie, etică universitară, legislație etc. Proiectul este cofinanțat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca și de Consiliul Local Cluj-Napoca, precum și prin Administrația Fondului Cultural Național.

Inițiatorii subliniază că „proiectul s-a născut din dorința de a pune în lumină situațiile de abuz din facultățile cu profil artistic, în special, pentru că acolo limitele dintre familiaritate și profesionalism sunt mai neclare și prin urmare mai ușor de încălcat. Cu toate astea, informațiile cuprinse în campanie se aplică în orice context educațional și pot reprezenta un instrument util pentru studenți și profesori deopotrivă în a avea o imagine mai clară asupra a ceea ce constituie abuz de putere și cum se poate evita sau denunța acesta”.

Primul episod al proiectului, realizat împreună cu Asociația Minte Forte, vorbește despre perspectiva psihologică asupra abuzului, cu un text scris de Paula Nuțas, psiholoagă, citit de Alexandra Caras, animația, Irina Ionescu, artistă vizuală și regizoare de film, înregistrarea și editarea audio, Cirkular. Episodul poate fi văzut începând pe canalul de YouTube Reactor Cluj: https://www.youtube.com/watch?v=IMuh72CdhJQ.

Episoadele 2 și 3 vor fi lansate în 17 și 24 mai.
Proiect va cuprinde, pe lângă campania de informare, o dezbatere, o sesiune de sprijin și informare pentru studenți și o producție de teatru care va avea premieră în toamnă.

Distribuie acest articol!