Sprijin financiar pentru elevi din familii defavorizate

Foto: Guvernul României

Un număr de 246.000 de elevi din familii cu situație dificilă sunt beneficiari ai uneia dintre măsurile cuprinse în programul economico-social „Sprijin pentru România”, primind un ajutor de câte de 500 de lei.

Prevederea în acest sens a fost operaționalizată, a anunțat ministrul interimar al investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș: „Este vorba de 122 de milioane de lei. Pachetul acesta de măsuri economico-sociale continuă cu programul pentru persoanele defavorizate, respectiv 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite înainte de Paște în echivalentul a 170 de lei. Este vechea măsură pe care o derulăm cu finanțare din fonduri europene. Deci, măsurile anunțate de către guvern în ceea ce privește sprijinul persoanelor vulnerabile sunt în implementare și își continuă mersul firesc, așa cum a fost anunțat.”

Banii alocați prin programul „Sprijin pentru România”, a subliniat ministrul, reprezintă „nouă miliarde de lei pe care îi vom avea din fonduri europene din pachetul de 17,3 miliarde lei. Suma aceasta provine de pe trei căi: o prima cale va fi cea legată de ajustarea de preț la contractele de finanțare pe care le avem în derulare pentru proiectele de infrastructură de transport, rețele de apă, canalizare, proiectele adresate autorităților locale”, cu asigurarea că nu vor fi diminuări ale sumelor alocate altor sectoare: „Sumele acestea pe care le-am menționat sunt din diferite programe operaționale pe care le avem în implementare, iar voucherele, așa cum s-a precizat la lansarea pachetului de măsuri economico-sociale, sunt finanțate din perioada de programare 2021-2027, deci este vorba de banii care provin din fondul social European. Exact așa cum s-a promis, jumătate din sumă este din programul operațional destinat persoanelor defavorizate, așa cum este denumirea acestui program.”

Distribuie acest articol!