Sprijin de la bugetul de stat pentru dezvoltarea sportului la copii și juniori

Foto: academiahagi.ro

Pe fondul freneziei generate de participarea naționalei de fotbal la Campionatul European din Germania, Guvernul României a adoptat un memorandum „cu tema: Crearea unui mecanism de sprijin financiar pentru dezvoltarea sportului la categoria copii și juniori
Memorandumul aprobat de guvern pune bazele pentru crearea unui mecanism de sprijin financiar prin care se vor aloca fonduri de la buget pentru dezvoltarea sportului la categoria copii și juniori. Aceste fonduri publice vor fi direcționate potrivit unor criterii clare, predictibile și transparente, care să țină cont de standardele de calitate implementate de federațiile sportive.
Ramura sportivă fotbal va pilota noul mecanism de finanțare, având în vedere faptul că, la nivelul Federației Române de Fotbal a fost deja demarat procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor de fotbal juvenil din România. Această clasificare va conduce la dezvoltarea pepinierelor fotbalistice, conferindu-le acestora reputația necesară pentru noi surse de finanțare, cât și la lărgirea bazinului de selecție în cadrul comunităților, fixând premisele performanței pe termen lung.
Ulterior aprobării memorandumului, va fi elaborat un act normativ cu putere de lege și va fi creat cadrul legal care să stabilească mecanismul de sprijin financiar pentru dezvoltarea sportului la categoria copii și juniori.
Memorandumul a fost aprobat la propunerea Cancelariei Prim-Ministrului, în colaborare cu Agenția Națională pentru Sport”.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: „După performanța fotbaliștilor noștri la Euro 2024, care a declanșat pentru noi toți și emoție și mândrie națională, trebuie să facem pași concreți ca să asigurăm o naționalei o resursă constantă de tineri valoroși. De aceea, aprobăm un memorandum prin care finanțăm de la bugetul de stat academiile de fotbal publice sau private, pe baza clasificării făcute de Federația Română de Fotbal. Pentru fiecare leu cheltuit de FRF sau cluburi, statul român va aloca, de asemenea, un leu. Singura condiție este ca destinația exclusivă a finanțării să fie pentru copii și juniori. Cred că acesta este traseul corect; este un model de succes pus în practică de Gică Hagi și Gică Popescu la Academia de la Constanța. Actuala națională are mulți jucători crescuți acolo, trebuie să recunoaștem asta, să ne înclinăm în fața lui Hagi și să multiplicăm acest exemplu la nivel național!”

Distribuie acest articol!