Articolul abordează schimbările introduse în structura anului școlar 2022-2023 de către Ministerul Educației. Scopul este de a identifica câteva dintre percepțiile agenților educației școlare, profesori și directori de unități de învățământ și ale beneficiarilor direcți, elevii, și indirecți, părinții. Articolul prezintă analiza chestionarelor aplicate acestor categorii sociale. În final, prezintă în esență argumentele pro și contra structurii propuse, precum și sugestiile de optimizare care pot deveni astfel o premisă pentru ajustarea modului de organizare a educației în paradigma nou implementată.

Puncte tari ale școlii românești, relevate în pandemie

Anii școlari pornind de la momentul 2019 au evidențiat, pe de o parte, unele dintre vulnerabilitățile sistemului de învățământ, iar pe de altă parte, au creat o nișă în procesul instructiv-educativ prin introducerea orelor online. Contextul pandemic are o influență semnifica­tivă în deciziile care privesc modul de derulare a interacțiunii didactice, iar acest aspect devine una dintre premisele nevoii de regândire a educației școlare. Pe lângă argumentele enunțate deja, ­feedback-urile elevilor și ale părinților asupra eficienței orelor online sau hibrid sunt un alt reper esențial în schimbarea necesară în învățământ. Articolul pornește de la o succintă analiză de tip SWOT a provocărilor școlii din ultimii trei ani, pe baza discuțiilor cu beneficiarii educației, elevii și părinții, și cu profesorii, apoi le analizează percepțiile asupra propunerilor prezente ale ministerului pentru anul școlar viitor.

Cei trei ani de ore desfășurate alternativ în sistem online și fizic au confirmat câteva dintre punctele tari pe care învățământul românesc le are. Fără intenția de-a avea o abordare exhaustivă, voi enumera o parte dintre ele:

⇐ Multe cadre didactice și-au exersat competențele didactice în ajustarea conținutului și a metodelor de comunicare, predare și evaluare la condițiile spațiului virtual.

⇐ Think-tank-ul didactic a fost îmbogățit cu instrumente de lucru pe platforme sau în sistem digitalizat care au reușit să apropie conținutul de învățare la lu­­mea virtuală familiară elevilor.

⇐ Școala s-a „mutat“ în spațiul per­sonal al elevului și a stimulat părinții să fie parte din procesul instructiv-educativ (multe familii și-au cunoscut copiii în rol de elevi și astfel au reușit să-i ajute să de­­pășească anumite blocaje).

⇐ Îmbinarea formală a educației școlare cu modalitățile de informare de pe internet sau din alte surse provenite de pe site-urile altor instituții de învățământ din lume.

⇐ Momentele de întoarcere la școala cu prezență fizică au fost repere în dezvoltarea personală, întrucât i-au ajutat pe elevi să învețe să aprecieze comuni­carea autentică în educație și să identi­fice o parte dintre beneficiile acesteia în planul evoluției proprii.

Cu siguranță pot fi adăugate zeci de valențe pozitive pe care sistemul de învățământ le are încă și pe care le-a confirmat și în perioada pandemică. Însă, dincolo de acestea, au existat și provocări care au reliefat vulnerabilități ce au diminuat eficiența educației și au afectat mai mult sau mai puțin performanțele elevilor:

⇐ Compatibilitatea scăzută între conținutul programei școlare și modalitatea de lucru online care s-a reflectat în dificultatea de a converti conținuturile dense din manual în lecții adecvate prezentării în spațiul virtual.

⇐ Cunoștințele reduse ale profesorilor în domeniul dezvoltării de softuri educaționale nu au susținut eficient mo­tivația elevilor pentru orele online și su­­portul înțelegerii noțiunilor abstracte, în funcție de nevoile fiecăruia.

⇐ Modalitățile de evaluare a cunoștințelor au avut o eficiență scăzută în identificarea lacunelor elevilor și în recuperarea hiatusurilor apărute în pregă­tirea lor.

În plus, schimbarea modalității de a realiza comunicarea didactică a generat alte vulnerabilități la nivel personal atât pentru elevi, cât și pentru profesori.

Cu toate problemele pe care cei trei ani de învățământ alternativ online-fizic le-au identificat, ca în cazul oricărei schimbări, greutățile observate au deschis oportunități de optimizare a modului în care este organizarea educației în prezent. După acest timp de încercare și tatonare se identifică unele direcții de îmbunătățire a sistemului de educație actual:

⇐ Sistemul de metode și tehnici utilizate în procesul instructiv-educativ ar trebui ajustate atât pentru instruirea față în față, cât și pentru cea în spațiul online.

⇐ Modalitățile de evaluare trebuie să fie gândite astfel încât să fie eficiente și formative pentru orice tip de activități.

⇐ Regândirea ciclurilor școală-vacanță astfel încât să răspundă nevoii de relaxare a elevilor, considerând expunerea excesivă la ecranul computerului.

⇐ Nevoia de a face o nouă selecție a conținuturilor programelor și manualelor și o regândire a competențelor pe care școala le formează astfel încât să fie în acord cu tehnologia informatică utilizată în orele online.

⇐ Necesitatea creării de instrumente de consiliere disponibile pe platforme gratuite pentru a susține afectiv, motivațional, elevii în situația în care identifică probleme în dezvoltarea personală sau tulburări de tip afectiv.

Acestea sunt doar câteva dintre oportunitățile pe care profesorii, elevii și părinții le-au observat în perioada pandemică. Implementarea lor ar evidenția o serie de factori frenatori care ar putea „amenința“ succesul lor. Voi enumera câțiva dintre ei, lăsând cititorul să reflecteze pentru a completa lista ce urmează:

⇐ Obișnuința cu rutina de până acum a multor profesori poate dezvolta rezistența la schimbare.

⇐ Asocierea competentelor digitale, care permit optimizarea stilului didactic personal cu discipline care nu au legătură cu activitatea didactică, determină o motivație scăzută a unor cadre didactice pentru a se forma în acest sens.

⇐ Costul ridicat de dezvoltare a unor platforme de consiliere de sprijin pentru elevi.

În concluzie, o perspectivă optimistă a ultimilor ani ai școlii românești direcționează atenția specialiștilor spre găsirea unor soluții care să ajusteze sistemul de învățământ atât la nevoile de dezvoltare personală și profesională a elevilor, cât și la resursele existente de care educația din România dispune în prezent.

Alina Mihaela MUNTEANU – profesor, psiholog CMBRAE

Articolul integral poate fi citit în Tribuna Învățământului, nr. 28-29 – aprilie-mai 2022