Educația formează copiii pentru a reuși în societate și în viață. Fără o educație potrivită, ei ar putea întâmpina dificultăți în adaptarea la piața muncii și la viața socială. Dacă până în anii 2019-2020, rolul instituțiilor de învățământ s-a centrat pe abilitarea elevilor în scopul de a obține performanțe științifice, artistice sau profesionale, confruntarea cu anii pandemici a reactualizat unul dintre scopurile primordiale ale educației tuturor timpurilor: de formare a abilităților de adaptare la schimbările ambientale, la situațiile calamitare neprevăzute sau la consecințele dezastrelor umanitare din zonele de conflicte. Noul context impune dezvoltarea unor competențe cognitive și sociale specifice care solicită nevoia de reajus­tare a sistemului de educație național. O lege a educației trebuie să îndeplinească cel puțin două condiții de bază în elaborare: să reflecte interesele beneficiarilor direcți (elevii de toate vârstele) și in­­direcți (părinți, familie extinsă, profesori, comunitate, stat) și să servească scopurilor naționale importante (The Basic Structure of Education Law (lawshelf.com)). În plus, educația trebuie să reprezinte o prioritate națională, întrucât viitorul țării depinde de modul în care copiii sunt educați și formați în școală, iar la elabora­rea ei trebuie să colaboreze, pe de o par­te, specialiști cu experiență din sfera științelor educației, a psihologiei, a legislației și a disciplinelor care formează curriculumul național și reprezentanți ai elevilor, părinților și comunității, pe de alta. Educația este o problemă care privește întreaga societate, iar optimizarea sistemului național pleacă de la nevoile identificate de către toți agenții educației.

Pe de altă parte, orice schimbare din domeniul legislativ trebuie să răspundă unor nevoi identificate în sistem sub formă de dificultăți, lacune sau desincronizări de-a lungul timpului de către participanții direcți la educație: elevii și profesorii.

Luna iunie a anului 2022 aduce o propunere de modificare a Legii Educației Naționale elaborate de către cabinetul domnului ministru Sorin Cîmpeanu. Pornind de la asumpția că domnia sa și corpul de specialiști care au lucrat la scrierea formei consultative s-au bazat pe o amplă analiză de nevoi la nivel național, articolul analizează câteva pasaje atât din perspectivă psihopedagogică, cât și prin prisma experienței în învățământ de 31 de ani, care constituie un avantaj în cunoașterea realităților din sistem, în scopul de a determina cât de mult răspunde acest proiect necesităților reale din școala românească.

Întrucât sensul legii este crearea cadrului legislativ motivant în scopul de a forma profilul elevului în concordanță cu particularitățile lui psihologice și cu cerințele sociale și ale pieții de muncă, capitolul abordat este „Curriculum. Profilul elevului. Portofoliul personal educațional“. Profilul de formare a elevului la orice vârstă este reprezentat de portofoliul personal școlar (art. 61) care cuprinde toate înscrisurile școlare, diplomele, certificatele obținute din momentul debutului în sistemul de învățământ (art. 61, alineat 3). Acesta reprezintă istoria personală școlară a fiecărui copil care frecventează cursurile și însumează toate informațiile despre el într-o bază generală de date la care au acces, probabil, toți actorii educației care lucrează cu copilul (încă nu este clar metodologic cum se va implementa, însă din descriere pare a fi o platformă pe care vor fi încărcate conturile elevilor și unde aceștia își pot accesa situația școlară actualizată). Nu demult în pedagogia clasică se aborda problema distorsiunilor care pot interveni în evaluarea elevilor datorate subiectivității evaluatorilor. Efectul hallo este definit ca o percepție eronată asupra unui rezultat, care pornește dintr-o prejudecată cognitivă, iar în evaluare se transpune prin tendința profesorului de a ajusta nota sau calificativul unui elev în funcție de performanțele la alte discipline. Catalogul a reprezentat întotdeauna un instrument transparent din acest punct de ve­dere și a favorizat efectul în multe cazuri. Ceea ce aduce nou legea este posibilitatea de a limita rutele profesionale ale unui elev în funcție de evaluările anterioare, care pot fi supradimensionate sau subdimensionate, pe de o parte, și in­complete din perspectiva altor discipline artistice care sunt notate cu „admis/respins“ (art. 70, litera f), dar care ar putea aduce, printr-o măsurare mai precisă a performanțelor, date despre aptitudini din domeniul artei sau sportului, care pot fi esențiale în alegerea viitorului de către elev. Pe lângă acest aspect, utilizarea calificativelor „admis“ și „respins“ pentru evaluarea la sfârșitul semestrului poate crea confuzie în mintea elevilor care nu percep studiul muzicii, al artelor vizuale sau al educației fizice și sportului ca pe examene care trebuie promovate. Mai indicat, din punct de vedere semantic ar fi fost înlocuirea lor cu termenii „corespunzător“ și „necorespunzător“, însă performanțele la aceste discipline se pot prezenta pe un continuum valoric mult mai nuanțat, iar reducerea aprecierii lor la două calificative poate scădea relevant motivația elevilor pentru a-și dezvolta latura estetică a personalității prin aceste discipline. La scrierea raportului de progres al fiecărui elev (art. 61, alineat 5) în clasa a VIII-a înainte de formularea opțiunii pentru profilul liceului, participă toți profesorii clasei și consilierul școlar ce fac recomandări pentru înscrierea în clasa a IX-a, iar evaluările din portofoliu constituie suportul pe care se bazează ruta sugerată de educație. Is­toria prezintă destule cazuri în care aprecierea eronată a performanțelor elevilor din diverse motive ar fi putut limita viitorul unor oameni de știință de excepție. Thomas Alva Edison este una dintre personalitățile remarcabile ale științei care, suferind de o hipoacuzie nedepistată la timp, nu a fost înțeles de dascăli și a fost exclus din școala de masă cu calificative deplorabile, deoarece nimeni nu a fost capabil să identifice problema lui și să adapteze curriculumul la dizabilitatea pe care o prezenta. El s-a autoeducat, iar astăzi reprezintă unul din eșecurile unui sistem de educație ignorant și o victorie a ambiției și forței personale de autoformare. Dar nu toți elevii au această determinare să depășească o prejudecată, de aceea este necesar ca o lege a educației să nu favorizeze astfel de situații care ar putea schimba nedrept viitorul unor copii.

Articolul 62, alineatul 6 prezintă o nouă disciplină a trunchiului comun „Educație pentru viață“ pentru elevii din ciclul secundar și liceal. Viața este un concept general și vast care se extinde de la biologie către anatomie, chimie, istorie, geografie, sociologie, antropologie, iar lista de domenii care îl abordează poate cuprinde întreaga gnoseologie de la începuturi până în prezent. Proiectul de lege sugerează alăturarea unei game largi de domenii de studiu în cadrul aceleiași abordări fragmentând cunoașterea: „educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală și educație pentru cetățenie democratică, egalitate de gen, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă“. Gândirea umană operează asupra informațiilor primite din mediu cu ajutorul operațiilor cognitive care extrag, clasifică, generalizează conținuturile înainte de a fi stocate în memoria de lungă durată. Un demers al cunoașterii care nu respectă principiile coerenței și al continuității în proiectarea curriculumului nu poate conduce spre performanțele scontate. Acest tip de educație ar trebui să formeze competențe de transfer ce vizează conștientizarea, înțelegerea contextului social general și adaptarea la diversitatea de probleme ale societății actuale, ajustate la nivelul de dezvoltare specific fiecărui nivel de învățământ, și completându-le pe măsură ce gândirea se dezvoltă și poate procesa informații mai di­verse și complexe. În alte cuvinte, această disciplină ar fi eficientă dacă ar fi gândită în modelul spiralei: pornind de la simplu la complex, pe aceeași structură a cu­­noașterii care se complică odată cu evoluția gândirii elevilor.

De-a lungul timpului, una dintre dificultățile identificate de elevii care au trecut de la ciclul primar la secundar a fost translatarea sistemului de evaluare prin calificative/descriptori de performanță în note (art. 70, alineat 3, litera a). Pe lân­gă confuzia generată de semantica ambiguă a calificativelor, cu care se obișnuiesc timp de patru ani, trecerea la sistemul de notare numeric este un factor care poate îngreuna procesul de adaptare la trecerea elevilor spre un nou ciclu de educație. Noua lege ar trebui să considere principiul coerenței și continuității din evaluare, prin păstrarea aceleiași metode de apreciere a performanțelor pentru toate ciclurile de învățământ, depășind astfel limitele legii anterioare.

Alina Mihaela MUNTEANU – profesor, psiholog CMBRAE

Articolul integral publicat în revista Tribuna Învățământului nr. 32-33