În mai multe unități de învățământ din București s-a desfășurat, în perioada august 2024-octombrie 2024, proiectul cultural „Unitate în Diversitate. Spectacol și ateliere antibullying în București”, inițiat de Asociația Acting Works și Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București: „Activitățile din școlile bucureștene au urmărit prevenirea și combaterea bullying-ului, a discriminării existente în unitățile de învățământ din Capitală, într-un mod prietenos și adaptat vârstei participanților, prin spectacole de teatru, discuții, ateliere interactive și vizionarea unor materiale video create chiar de eleve și elevi.” Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.
Organizatorii ne informează că „turneul spectacolului Vi me som rom/Și eu sunt rom a fost una dintre cele mai apreciate activități de către elevii participanți, cele 6 reprezentații susținute de actori primind aplauze de la peste 400 de spectatori din clase de gimnaziu și liceu, stârnind emoții în public și invitând la discuții pe tema discriminării. Vi me som rom/Și eu sunt rom este un spectacol creat de artiști și artiste care își prezintă propriile experiențe de viață despre ce înseamnă să fii rom în România, despre situațiile de discriminare cu care persoanele rome se confruntă la orice vârstă și despre cât de important este ca atunci când identificăm astfel de probleme să fim solidari cu victimele, să le sprijinim și să căutăm mereu soluții pentru a fi niște aliați mai buni împotriva rasismului și a oricărei forme de discriminare.
Spectacolele au fost urmate de atelierele susținute de actrița Mădălina Brândușe și actorul Andrei Șerban, unde elevii și elevele au urmărit materiale video antibullying realizare în trecut împreună cu adolescenți, construind, și de această dată, un spațiu sigur pentru dialog și pentru discuții esențiale despre bullying în mediul școlar și nu numai. Atelierele au avut ca scop conștientizarea și indentificarea comportamentelor ce pot fi considerate bullying dar și modurile în care putem acționa împreună pentru a le preveni sau a le combate”.
„Spectacolul ar trebui să fie jucat în toate unitățile de învățământ din România”
Mădălina Muscă, sociolog și manager al proiectului „Unitate în Diversitate. Spectacol și ateliere antibullying în București”: „Spectacolul Vi me som rom/Și eu sunt rom a împlinit anul acesta 7 ani, timp în care a ajuns în zeci de școli și licee. Genul acesta de producții artistice sunt importante pentru fiecare dintre noi și, așa cum cineva din public ne-a spus la finalul uneia dintre reprezentații, credem că spectacolul ar trebui să fie jucat în toate unitățile de învățământ din România. Ne bucurăm că, în cadrul acestui proiect, am putut adăuga pe harta reprezentațiilor șase școli și licee din București: Colegiul Național Aurel Vlaicu, Liceul Tehnologic Theodor Pallady, Școala Gimnazială Nr. 190, Școala Gimnazială General Eremia Grigorescu, Liceul Tehnologic Dimitrie Gusti și Școala Gimnazială Nr. 311.”
Materialele video folosite în cadrul atelierelor sunt disponibile gratuit online, aici.
Asociația Acting Works este caracterizată ca „o organizație non-profit cu profil cultural, înființată în noiembrie 2018. Proiectele Asociației se concentrează pe folosirea metodelor teatrale pentru facilitarea accesului la cultură pentru un public cât mai larg, dar mai ales pentru comunități și categorii sociale dezavantajate atât din punct de vedere economic, social, dar și geografic. În 2022, alături de Asociația Politeia, a implementat în mai multe școli și licee proiectul Intervenție civică prin teatru – ateliere antibullying, proiect prin care și-a propus să contribuie la combaterea fenomenului de bullying în școli, organizând o serie de ateliere de teatru bazate pe metoda de Teatru Forum”.
Detalii: https://actingworks.ro/