14-sus-okProtoieria Sectorul II Capitală și L.T.C.O.R. – Filiala Sector II, în parteneriat cu Compania Teatrală Zona, a organizat spectacolul de teatru creștin cu scop umanitar Brâncoveanu și Ivireanul, iubire de Biserică și Neam, în Sala de Festivități a Colegiului Național Mihai Viteazul, miercuri, 9 noiembrie 2016, ora 12.30.
Realizatorii spectacolului abordează o viziune umană, emoțională, prin care vor să deschidă o pagină de istorie care scoate în evidență portretele de excepție ale Sfinților Brâncoveni și al Sfântului Antim Ivireanul.
Spectacolul își propune să transmită speranță, să aducă întărire în necazuri, dar și în credință, într-o perioadă aflată într-o vădită criză a valorilor, a idealurilor.
Din distribuția spectacolului: actorii Ana Calciu, Damian Victor Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Alexandru Ionescu, cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu. Regia: Ivona Boitan, decor și costume Ileana Zirra, manager de proiect Malvina Roșu. Textul piesei este semnat de părintele Bogdan Aurel Teleanu, preot slujitor la Parohia Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc, din București.
La spectacol au participat elevii și profesorii Colegiului Național Mihai Viteazul, Școlii Gimnaziale Maica Domnului, Școlii Gimnaziale Anastasia Popescu, ai altor unități școlare din apro­piere, precum și parteneri și susținători ai proiectului teatral etc.
Scopul umanitar al acestui eveniment cultural-artistic l-a constituit ajutorarea copiilor nevoiași din comunitățile margi­na­lizate în prejma sărbătorilor de iarnă prin intermediul campaniei de solidaritate „Uniți dăruim bucurii”.
Spectacolul a fost oferit gratuit de Colegiul Național Mihai Viteazul, Școala Gimnazială Maica Domnului, Școala Gimnazială Anastasia Popescu, Biserica Iancu Vechi – Mătăsari și Biserica Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc, din București.
Pr. Bogdan-Aurel TELEANU

Distribuie acest articol!