La loc comanda! Ministerul Educației vrea să propună Comitetului pentru Dialog Social ca demararea concursurilor pentru directori de școli să fie amânată de la data de 27 iulie – așa cum prevede metodologia în vigoare -, după data de 13 septembrie.
Sorin Cîmpeanu a declarat sâmbătă, la Iași, că ocuparea posturilor de directori școlari pe criterii de competență, în urma susținerii unui concurs național, nu se va realiza pe data de 27 iulie, ci după începerea noului an școlar, în urma unui concurs scris desfășurat în a doua parte a lunii octombrie. Astfel, numirea directorilor ar urma să aibăloc în cel de al doilea semestru al naului școlar, mai precis, după data de 10 ianuarie 2022
„Această metodologie la nivel de proiect se află în dezbatere publică, începând cu data de 4 iunie, dezbatere publică ce urmează a se încheia luni, 14 iunie.
Am primit mai multe propuneri, am încercat să identificăm numitorul comun al acestor propuneri , din partea colegilor din regiunea Nord Est, din partea reprezentanților primarilor din România, a sindicatelor și punând în balanță argumentele pro și argumentele contra, plusurile și minusurile, luăm în considerare ideea pe care o vom prezenta luni, de demarare a concursurilor pentru ocuparea posturilor de director, printr-o probă scrisă, organizată nu în data de 27 iulie, ci organizată imediat după începerea anului școlar 2021-2022, deci după 13 septembrie.
Inițierea concursului ar putea fi făcută în ziua imediat următoare, 14 septembrie, printr-un anunț, iar proba scrisă ar putea fi susținută în cea de-a doua parte a lunii octombrie.
Probele de interviu ar putea să se susțină până la începutul lunii decembrie, în luna decembrie am putea avea numirile făcute, cu începere din semestrul 2, adică din data de 10 ianuarie 2022. Acesta este un avantaj de a comasa toate etapele concursului și de a începe semestrul 2 cu directori numiți pe criterii de competență”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, sâmbătă, la Iași, unde a participat la o conferință, la sediul ISJ Iași, alături de inspectorul școlar general, Luciana Antoci.
Pe lângă organizarea concursului pentru directori în unitățile de învățământ ieșene, Sorin Cîmpeanu a mai discutat, printre altele, despre pregătirea examenelor naționale, precum și a examenelor de titularizare și definitivat.