Anul acesta sistemul de educație din țara noastră va avea o nouă Lege a Educației. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la un post tv de știri. Acesta a ținut să precizeze că „prin consultare, vom avea o serie de burse foarte clar destinate celor cu merite adevărate și celor cu nevoi sociale sau medicale adevărate, într-un cuantum care să fie atât de atractiv, încât să merite să lupți pentru acea bursă, și pe niște criterii foarte clar stabilite și trecute în lege, ca să nu se mai schimbe an de an acele criterii, și să existe o predictibilitate și un obiectiv fixat pentru un elev care intră în liceu în clasa a IX-a și își propune să ia o bursă de un anumit fel.” Oficialul a adăugat că noua lege trebuie să fie gata anul acesta.
Potrivit postului tv de știri, Cîmpeanu a adăugat că „în paralel cu noua lege va exista Programul național de abandon școlar. Dar în paralel cu noua lege avem Programul național de abandon școlar, care este un program unic, în care cred foarte mult, pentru că alături de ceea ce se poate face cu acești 543 de milioane de euro, 2.500 de școli, grant de 200.000 de euro per școală, școli de 80, 90, 100, 120 de elevi, pentru că mediul rural unde abandonul școlar este cel mai mare, și acolo sunt școlile cu cea mai mare vulnerabilitate, sunt școli mici. Înseamnă o alocare de 2.000 de euro în medie per elev”.
Cheltuielile eligibile sunt extrem de importante, a mai spus el, nu sunt eligibile doar orele de meditații, sunt eligibile și orele de consiliere, angajarea de mediatori școlari în aceste zone, sunt eligibile plăți pentru tabere și pentru excursii pentru acești copii care de cele mai multe ori n-au văzut nici locurile de referință din România. „La final de ianuarie vom avea 3.500 – 4.000 de școli, câte se vor înscrie, vom selecta cele mai vulnerabile 2.500 de școli, pe niște criterii obiective, în cadrul unui mecanism care se cheamă „de avertizare timpurie a abandonului școlar”, a precizat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit postului tv de știri.