Aproximativ 50.000 de elevi care au împlinit 16 ani s-au vaccinat până acum, în România, la nivelul întregii țări. Anunțul a fost făcut de Ministrul Educației, luni, la Digi24. În ceea ce privește cadrele didactice, Sorin Cîmpeanu a precizat că, deoarece, odată cu creșterea accesibilității la vaccinare, nu mai există la nivelul ME o statistică exacta a celor care s-au imunizat, a cerut celor 17.000 de școli din România să prezinte situațiile la zi cu personalul vaccinat.
Întrebat dacă se vor desfășura campanii în unitățile de învățământ, după modelul campaniei naționale „Testare și vaccinare pentru învățare”, după ce agenția europeană (EMA) va aproba și vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 16 ani, Cîmpeanu a anunțat că va susține orice măsură care va îmbunătăți procesul de vaccinare.
„Am stabilit cu Valeriu Gheorghiță și cu Ministerul Sănătății – a spus la Digi24 ministrul Educației – că vom vedea în ce măsură putem să colaborăm pentru a susține vaccinarea la nivelul școlilor și al doilea aspect este că, pentru minori e nevoie de acceptul părinților pentru vaccinare. Toți cei care au fost în situația de a se vaccina au avut acest accept expres al părinților”.
Sorin Cîmpeanu a subliniat, de asemenea, că procentul profesorilor vaccinați este ridicat, în platforma de vaccinare, rezultatele arătând că, în valoare absolută, angajații din educație sunt categoria profesională cea mai numeroasă care s-a vaccinat, depășind chiar personalul medical, dar asta și pentru că în educație sunt mult mai mulți angajați.
Întrebat dacă ar putea fi condiționată activitatea profesorilor de vaccinare, ministrul a răspuns că este foarte posibil ca procentul celor vaccinați să fi trecut, deja, de 50%, dar că este de dorit ca acesta să ajungă la cel puțin 60-70 la sută.