Sorin Cîmpeanu dorește redeschiderea cât mai grabnică a școlilor!

Ministrul Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că ministerul la conducerea căruia se află pentru a doua oară își dorește redeschiderea cât mai grabnică a școlilor, dar numai „în urma unei analize responsabile” cu privire la rata de infectare înregistrată după încetarea vacanței de iarnă și la raportările numerice solicitate inspectoratelor şcolare județene pentru fiecare unitate de învățământ în parte, în ceea ce privește personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic cu disponibilitate de vaccinare, situație care a fost solicitată de către MEC tuturor unităților și instituțiilor de învățământ, obligate să o transmită până la data de 15 ianuarie, orele 16.00.
În comunicatul MEC se mai spune că vor fi luate în considerare și măsurile adoptate de alte state care se confruntă cu o situaţie epidemiologică similar cu cea de la noi din țară, precum şi raportările cu privire la numărul elevilor care se află în situaţii de risc din cauza dificultăţilor înregistrate pe parcursul procesului de învăţare-predare în sistem digital, în acest caz, termenul de raportare fiind 11 ianuarie.
„Ne dorim derularea semestrului al II-lea în format clasic, însă ne vom putea pronunța responsabil și fundamentat doar după jumătatea lunii ianuarie, respectiv în ultima decadă a lunii”, se spune în comunicat.

Ministerul Educației și Ceretării dă asigurări că ia în calcul orice scenariu, atât în cazul elevilor mici și al elevilor din anii terminali care vor susține anul acesta examenele naţionale, cât și în cazul zonelor cu o rată de infectare mai redusă, așa cum solicită, de altfel, și Consiliul Național al Elevilor.
„Am planificat în această săptămână consultări cu reprezentanții elevilor, studenților, părinților și cadrelor didactice pentru a analiza tot spectrul măsurilor ce se impun atât în vederea redeschiderii școlilor, cât și în vederea compensării pierderilor suferite de sistemul de educație pe parcursul crizei sanitare. În cursul săptămânii viitoare am planificat, de asemenea, consultări cu factorii de decizie din domeniul sănătății”, se mai precizează în comunicat.
Ministerul Educației și Cercetării a purtat discuții pe marginea posibilității redeschiderii școlilor cu majoritatea celor implicaţi în procesul educațional, precum şi cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, cu factorii de decizie din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi, nu în ultimul rând, cu cei implicați în campania de vaccinare. Prioritate va avea, a dat asigurări MEC, starea de sănătate a elevilor și a angajaților din educație.
Tribuna Învățământului