Premisa realizării unui învățământ integrat trebuie asigurată la nivelul proiectării curriculare a unor programe școlare eficiente, centrate asupra unor obiective generale și specifice, definite în termeni psihologici (de competențe generale și specifice) și sociali, de conținuturi de bază: cunoștințe teoretice și aplicative susținute prin atitudini, conținuturi de bază solicitate și validate de societate, la diferite intervale de timp.
Proiectarea curriculară a programelor școlare solicită o construcție fundamentată și realizată la nivelul interdependenței pedagogice necesară între dimensiunea psihologică și dimensiunea socială a obiectivelor generale și specifice ale disciplinei de referință (limba română, matematică, biologie, istorie etc.), distribuite în contextul deschis al procesului de învățământ, organizat pe trepte și ani de învățământ.
Dimensiunea psihologică a obiectivelor generale și specifice este exprimată în termeni de competențe generale (raportate la aria curriculară de referință, realizabile la nivel de treaptă și an de învățământ) și specifice (realizabile la nivel de semestre școlare, capitole, module/submodule de studiu, unități de instruire/învățare).
Dimensiunea socială a obiectivelor generale și specifice este exprimată în termeni de conținuturi de bază, solicitate și validate de societate la diferite intervale de timp, selectate pedagogic în funcție de competențele vizate, în contextul fiecărei trepte și discipline de învățământ, pe fondul respectării particularităților vârstei psihologice și școlare a elevilor.
În plan psihologic, o programă școlară curriculară este construită în funcție de competențele generale și specifice proprii fiecărei trepte și discipline de învățământ, integrată în structura unei arii curriculare de referință. La acest nivel, putem identifica trei categorii de competențe generale, definite gradual, în calitate de obiective psihologice: a) cognitive – cunoașterea simplă, înțelegerea (cunoașterea interiorizată), aplicarea; analiza, sinteza, evaluarea critică (prin valorificarea resurselor gândirii critice); b) noncognitive – receptarea, răspunsul, valorizarea; organizarea, caracterizarea; c) psihomotorii – implicate în formarea-dezvoltarea unor deprinderi psihomotorii semnificative și în perfecționarea acestora în contextul integrării lor în structura activității de referință (vezi, în mod special, educația tehnologică, educația estetică, educația fizică/psihofizică, sportivă, igienico-sanitară etc.). Competențele specifice sunt definite prin particularizarea competențelor generale la nivel de an de învățământ, semestru școlar, capitol, modul/submodul de studiu, unitate de instruire/învățare.
Construcția unei programe școlare curriculare este posibilă la nivelul interdependenței pedagogice necesară între competențele generale și specifice, realizabile pe termen lung (treaptă și an de învățământ) și mediu (an de învățământ, semestru școlar; capitol, modul/submodul de studiu, unitate de instruire/învățare) și conținuturile/cunoștințele de bază care susțin, în timp pedagogic deschis procesul de dobândire a competențelor (specifice și generale), probate prin performanțele obținute în fiecare lecție, valorificate cumulativ și calitativ.
Interdependența competențe – cunoștințe de bază este exprimată și în formula, propusă în documentele actuale de politică a educației. Avem în vedere următoarea formulă promovată în termeni normativi: Competența = Cunoștințe + Abilități + Atitudini și Valori.
Prin reducere epistemologică la un numitor comun (pedagogic, susținut și prin apelul la termenii propuși de psihologia cognitivă) propunem următoarea formulă, valorificabilă în construcția oricărei programe școlare curriculare care vizează realizarea unui învățământ integrat: Competența = Cunoștințe de bază: a) declarative/teoretice (concepte, modele, legi, principii, formule, date esențiale) – b) aplicative (deprinderi și priceperi necesare pentru rezolvarea de probleme și de situații-problemă) – c) condiționale (atitudini valorice: afective, motivaționale, volitiv-caracteriale, care susțin interiorizarea și valorificarea optimă a cunoștințelor de bază, teoretice și aplicative).
Prof. univ. dr. emerit Sorin CRISTEA
