Soluția guvernamentală, respinsă în continuare. Noi proteste

Cu noi acțiuni de protest în desfășurare, soluția guvernamentală de majorare a salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic și cu 400 de lei pentru personalul nedidactic, precum și fixarea eșalonată a salariilor din sistemul educațional sunt respinse în continuare: „Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu acepte oferta guvernului.

Oferta a fost discutată cu sindicatele teritoriale, care la rândul lor au consultat membrii de sindicat.

Majoritatea membrilor de sindicat, care sunt în grevă, a votat pentru continuarea acțiunii de protest.”

Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI): Nu suntem de acord cu intervalul de trei ani. Așa cum la sănătate s-a găsit soluția să se dea într-o singură tranșă mărirea, așa să fie dată și-n educație.”

Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret: „Oferta a ajuns în teritoriu, iar organizațiile noastre județene și ale municipiului București ne-au spus foarte clar că ea se respinge. În acest moment, am convocat, în regim de urgență, Colegiul liderilor Federației Spiru Haret pentru a stabili foarte clar care este limita minimă pe care o putem negocia de acum înainte. În momentul de față, greva continuă.”

Nicolae-Ionel Ciucă, prim-ministrul Guvernului României: „Avem nevoie de revenirea la normalitate, pentru a asigura în continuare stabilitatea socială, stabilitatea economică și să putem să folosim întregul pachet de măsuri, astfel încât să ne îndeplinim obiectivele asumate prin programul de guvernare și, desigur, să îndeplinim toate proiectele, așa cum a fost ele prezentate întregii societății, pentru a putea să menținem trendul pe care s-a înscris țara noastră, și anume, un trend cu creștere economică, creștere economică ce trebuie să se regăsească și în veniturile cetățenilor. Să asigurăm în continuare oportunitățile pe care le avem, prin folosirea fondurilor de la bugetul de stat, prin folosirea fondurilor asigurate prin liniile de finanțare europene și, în felul acesta, să continuăm să ne asigurăm că avem stabilitate politică și coerență în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea României.”

Distribuie acest articol!