„Este inadmisibil să-ți dorești să fii cadru didactic și să obții nota unu la examen”, zice ministrul educației, prezentând rezultatele cocursului pentru posturi de titulari la catedră.

Dar chiar și-au dorit cei în cauză să devină profesori sau numai să obțină un loc de muncă sigur, pe perioadă nedeterminată („pe viață”, conform reglementărilor din sistemul educațional), cu încasarea garantată a salariului lunar (și ascendent în timp), pe deasupra și într-un domeniu larg, primitor și niciodată amenințat cu dispariția?! Nu s-or fi prezentat la examenul pentru posturi de titulari doar în virtutea unor socoteli de-acasă, de prin alte locuri de muncă, de pe la examene de facultate? N-or fi ignorat că sistemul educațional încă e un domeniu în care posturile se obțin prin concurs de-adevăratelea?

Tot legat de concursul pentru posturi didactice, ministrul anunță că au fost înregistrate 6248 de contestații la 25.000 de lucrări scrise corectate și că, în urma recorectării, practic au fost modificate toate notele contestate: 97% dintre note au fost schimbate, reprezentând rezolvarea a 6045 de contestații. Ministrul atrage atenția că la 130 de lucrări a fost diferență de două puncte între nota inițială și cea de după contestație, iar la alte lucrări au fost și diferențe mai mari de două puncte, de trei puncte, de patru puncte; „diferențe pe care le apreciez ca fiind inadmisibile”, accentuează ministrul.

Câte au fost diferențe în creștere și câte, în descreștere față de nota inițială? Mai bine zis, au existat și diferențe de note în descreștere? N-o fi acționat un soi de datorie nescrisă, nespusă, dar simțită și în alte împrejurări, cum ar fi examenele naționale, ca recorectarea să se facă pe undeva cu gândul că nota inițială de-aia e contestată, ca să fie ulterior mărită? De altfel, au și existat cu aer de reglementare propuneri să le zicem năstrușnice, de felul să nu se modifice nota după contestație decât dacă e în creștere față de cea inițială sau să se permită accesul candidatului la lucrarea cu nota inițială, ca să vadă el întâi ce și cum și după aceea să hotărască dacă o contestă.

Sigur că diferențele mari dintre nota inițială și nota de după contestație nu sunt acceptabile, însă ce garanție există că nota de după contestație este cea pusă corect și aceea trebuie să rămână, iar cei care au corectat prima data să fie blamabili? Ce garanție există că prima corectare a fost făcută prost, greșit, neatent, în dezacord cu baremul etc., și nu a doua?

În perspectiva evaluării și notării informatizate a lucrărilor de la examenele naționale, va fi scoasă din metodologii etapa contestațiilor?

Și tot referitor la lucrări, notare, acces etc., ministrul solicită universităților „ca într-un termen rezonabil, un an spre exemplu, să analizeze toate tezele de doctorat” susținute în vremea postdecembristă. Reținând, tot de la ministru, că au fost acordate 77.111 titluri de doctor din 1990 până azi, câți oameni, în cât timp ca să fie rezonabil și cu câtă acribie vor analiza toate tezele? Analiza ar urma să fie făcută și în ceea ce privește valoarea științifică?

În general, privitor și la lucrările doctorat, și la cele de grad didactic, și la cele de la concursuri și examene naționale, odată cu aspectele procedurale, de integritate etc., sunt vizate și calitate conținutului lor, și știința de carte a candidaților?

Foto: Sorin Mihai Cîmpeanu