SNSPA, investiții de 4,2 milioane euro în internaționalizare

43

SNSPA, investiții de 4,2 milioane euro în internaționalizare

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) anunță că pentru reafirmarea și dezvoltarea propriei anverguri internaționale, în anul universitar 2020-2021 „dispune de 4,2 milioane de euro, ceea ce face ca SNSPA să fie prima universitate din România în ceea ce privește valoarea investițiilor în internaționalizare, raportate la numărul de cadre didactice și studenți. Sumele sunt alocate, cu precădere, din fonduri europene, prin programul Erasmus, Inițiativa Universităților Europene – CIVICA sau alte granturi alocate direct de la Comisia Europeană”.

După cum informează SNSPA, „fondurile vor fi folosite pentru creșterea gradului de mobilitate internațională a studenților, profesorilor și personalului administrativ și, de asemenea, pentru a atinge obiectivul asumat alături de partenerii din consorțiul universitar european CIVICA, de a crește numărul de mobilități între universitățile membre, respectiv între consorțiu și universități din Europa și din lume, precum și de a atrage, în România, un număr cât mai mare de studenți internaționali”.

SNSPA reamintește că „încă de la înfiinţare, ca școală de guvernare cu vocație europeană, a fost activă în plan internațional, iar procesul de internaționalizare a SNSPA este unul dintre obiectivele strategice ale universității. Prezenţa SNSPA în dialogul european şi internaţional al învăţământului superior şi al cercetării, în domeniile de studii asociate guvernării, s-a consolidat prin crearea și dezvoltarea consorțiului universitar CIVICA, alături de alte șapte universități europene de prestigiu, specializate în științele sociale.

În prezent, SNSPA are peste 100 de acorduri cu universităţi din 20 de țări din Uniunea Europeană, Norvegia și Islanda și peste 52 de acorduri cu state de pe cinci continente”.