Un raport ONU citat de The Guardian de părere că smartphone-urile ar trebui interzise în școli pentru a elimina o sursă importantă de întreruperi în timpul cursurilor, pentru îmbunătățirea procesului de învățare și pentru protejarea copiilor de hărțuirea din mediul online.
Concret, UNESCO a explicat că există dovezi care demonstrează că folosirea excesivă a telefoanelor mobile contribuie la scăderea performanței școlare și că timpul îndelungat petrecut în fața ecranului are un efect negativ asupra stabilității emoționale.
Potrivit UNESCO, tehnologia digitală, inclusiv inteligența artificială, ar trebui subordonată unei viziuni centrate pe om în educație și nu numai și nu ar trebui niciodată să înlocuiască interacțiunea față în față cu profesorii.
„Nu orice schimbare înseamnă progres. Doar pentru că ceva poate fi realizat nu înseamnă și că ar trebui făcut”, subliniază raportul amintit.
UNESCO cere politicienilor ca, într-o lume în care o parte tot mai mare a educației se mută în mediul online, să nu neglijeze „dimensiunea socială” a educației unde elevii învață în prezența fizică a profesorilor.
Cei care promovează o individualizare tot mai mare s-ar putea să nu înțeleagă ce înseamnă educația. Interacțiunile online nu sunt un substitut pentru interacțiunea umană, mai precizează sursa citată.
„Revoluția digitală are un potențial incomensurabil, dar, la fel cum au fost emise avertizări despre cum ar trebui reglementate în societate, o atenție asemănătoare ar trebui acordată felului în care este folosită în educație”, a spus directorul general al Unesco, Audrey Azoulay.
Cu toate că tehnologia ar putea deschide oportunități de studiu pentru milioane de oameni, beneficiile sunt răspândite inegal, o mare parte din populația țărilor mai sărace neputând practic să le acceseze. Infrastructura educației digitale este scumpă, iar consecințele pentru mediu sunt deseori subestimate. Există foarte puține studii serioase care să demonstreze că tehnologia digitală aduce beneficii reale în educație, potrivit raportului Global Education Monitor al Unesco pentru anul 2023. O mare parte din studiile efectuate în acest domeniu sunt finanțate de companii private care încearcă să își vândă produsele educaționale. Influența pe care aceste firme o au asupra legilor educației la nivel mondial provoacă „îngrijorări”, potrivit raportului. China, prezentată ca exemplu pozitiv Unesco a dat ca exemplu pozitiv China, care a impus limite legate de folosirea aparatelor digitale ca instrumente de predare, limitând utilizarea lor la 30% din timpul alocat studiilor, studenții fiind îndemnați să facă pauze de ecran în mod regulat. Raportul menționează efectul pozitiv pe care cursurile online l-au avut în timpul pandemiei de Covid-19, dar precizează că milioane de elevi din regiuni defavorizate nu au putut beneficia de pe urma lor din cauză că nu au acces la internet.
UNESCO estimează că una din șase țări la nivel mondial a interzis telefoanele inteligente în școli, prin lege sau îndrumare, printer acestea numărându-se și Franța, care le-a interzis în 2018, și Olanda, care va introduce restricții începând din 2024. În Marea Britanie, fostul secretar pentru educație, Gavin Williamson, a cerut în 2021 interzicerea telefoanelor mobile în școli – o inițiativă ce făcea parte din eforturile autorităților de a combate problemele de disciplină ale elevilor.





