În calitate de profesori și de pă­rinți, gândim pentru copii cele mai bune mijloace prin care să-i știm în siguranță, ocrotiți de orice ar putea, într-un fel sau altul, să le facă rău.
Dar, în ultimul timp, vorbim tot mai îngrijorați despre pericole pe care, se pare, că nu le luam în seamă până de curând, venite de nicăieri și parcă de pretutindeni, din mediul de viață. Oare este oportun să vorbim elevilor despre riscuri? Unii dintre colegi pot considera că, dacă abor­darea este adecvată vârstei, proble­matica riscurilor în societatea contem­porană este una binevenită, în sensul înțelegerii lumii în care trăim.
De pildă, am avea ocazia de a explica elevilor că situația de risc numește posibilitatea de a fi supuși unei acțiuni negative, de a fi expuși unui eveniment nedorit, de a fi victimele unor împrejurări. Știm cu toții că trăirea unei situații riscante este însoțită de un grad înalt de incertitudine; orice risc instituie o anumită tensiune psihică; situația de risc este una stresantă.
Riscul poate apărea ca un fapt accidental sau poate fi previzibil, ca risc anticipat.
Riscul este componentă intrinsecă a oricărui act decizional, dar este cu atât mai relevant când consecințele faptelor ca atare sunt de evitat, atunci când riscul nu se dorește a fi asumat.
Se pot afla în situații de risc indivizii, diverse grupuri sociale, comunitatea.
Societatea contemporană este una care, prin chiar specificul ei, produce sistematic situații de risc; se acreditează astfel ideea mai amplă a riscului social inevitabil, care decurge chiar din moder­nitatea asumată. Indicatori sociali cum ar fi: rata șomajului, rata inflației, sau indicatori demografici, ca rata divorțialității, rata mortalității infantile etc. aduc în atenție riscul la nivel global, social.
După cum arăta Deborah Lupton (1999), șase mari categorii de riscuri predomină în cultura vestică a societății contemporane. Toate aceste șase tipuri reprezintă transformări ale riscurilor existente de-a lungul evoluției civilizației. Astfel, o primă categorie vizează riscurile de mediu înconjurător (astăzi ne referim la poluare, iradiere, siguranța circulației rutiere etc.). Apoi sunt riscurile stilului de viață (alimentație, droguri, stres, mod de petrecere a timpului liber). Riscurile medicale (cu referire la calitatea îngrijirii medicale în toate etapele ei) reprezintă o altă clasă.
Pot fi adăugate riscurile interpersonale (care decurg din inadecvarea unor relații intime, din interacțiunea socială, chiar din relații cum sunt cele de dragoste, prietenie, rudenie, din modul în care evoluează o căsnicie). O categorie importantă în orice societate o constituie riscurile criminalității (șomajul, inflația, împrumutul de bani, investițiile etc.). În sfârșit, există riscurile criminalității (derivă din participarea ca actor activ sau ca victimă în activitățile ilegale), (Voicu B., 2005, Penuria Pseudo-Modernă a Postcomunismului Românesc, Vol. I, Schimbarea socială și acțiunile indivizilor, Ed. Expert Projects, București, p. 105.)
Situația de risc poate avea o cauzalitate provocată de personalitatea celui implicat, de factorii conjuncturali, ori poate apărea ca rezultat al unor stări de lucruri firești, naturale. Cata­clismele naturale, schimbările sociale majore antrenează situații de risc.
Tipologia situațiilor de risc este, deci, foarte variată. Apoi, mai există și riscul de a nu reflecta asupra riscurilor.­
În școală, vorbim despre o parte dintre riscurile privind sănătatea, în cazul activităților educative privind prevenția consumului de alcool, droguri, a fumatului ș.a.m.d.
Nu discutăm însă despre factorii de risc asociați operațiilor chirurgicale, tranzacțiilor financiare, în derularea diverselor afaceri.
Trecem sub tăcere faptul că indivizii se expun, fără să își dea seama, chiar la nivelul vieții cotidiene, riscului de a fi tâlhăriți, agresați, violați, șantajați, hărțuiți ș.a.m.d.
Nu ne referim la cazurile în care familiile aflate în situații de risc tind să transmită efectele unei calități precare a vieții asupra copiilor. Adesea considerăm că nu este bine să oferim ocazia unor conștien­tizări pornite de la constatarea după care cel mai frecvent se află în situații de risc persoanele cu un anumit grad de vulnerabilitate, datorat vârstei (copii, bătrâni), stării de sănătate sau anumitor deficiențe. Evităm principial să discutăm despre copiii care sunt expuși riscului de a fi neglijați, rău tratați, abandonați, abuzați. Poate cel mult, atenționăm uneori că este bine să fim mai suportivi  cu bătrânii, care se pot confrunta cu riscul izolării, sunt expuși riscurilor singurătății, a imposibilității de a-și satisface minimul necesar, datorită problemelor de sănătate. Acceptăm cu resemnare că persoanele cu dizabilități sunt supuse riscului de a fi instituțio­nalizate.
Uneori mai atingem în discuțiile educative de la orele de curs tematica stereotipurilor de gen, care asociază în mod prioritar femeile situațiilor de risc, acestea fiind, mai frecvent, pradă evenimentelor nedorite. Riscurile cărora acestea ar trebui să le poată face față este explicit mai ales prin vulnerabilitatea lor fizică, prin fragilitatea emoțională. Se pot distinge cu ușurință situații de risc de factură medicală tipice pentru femei (cancerul de col uterin, afecțiuni ale sânilor) și riscuri la care se expun preponderent bărbații (riscuri provocate de accidente, ulcerul și alte boli ale stomacului, atacul cerebral, infarctul miocardic).
Sunt și dascăli care consideră că nu este cazul să mergem atât de departe încât să acredităm ideea că „Istoria umanității poate fi privită ca o evoluție a modificării reprezentărilor asupra riscurilor implicate de viața socială și de evoluțiile din mediul natural“ (op. cit. p. 104).
Totuși, am putea să ne referim la riscurile posibile în cazul copiilor, ar putea considera alți colegi. De pildă, în Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului (272/2004, republicata 2014), situațiile de risc în care se poate afla copilul sunt identificate în sensul expunerii copilului situației de a fi abandonat, neglijat, sau a supunerii copilului unor violențe, exploatării acestuia, riscuri cu referire la tot ceea ce îi poate pune copilului în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială. Sensul mențiunilor din lege este acela al prevenției, astfel încât copilul să nu se confrunte cu astfel de situații. Acesta trebuie să se poată bucura de un trai în siguranță, sub ocrotirea părintească. În cazuri deosebite, copilul va beneficia de o protecție specializată pe baza unui plan personalizat de intervenție: plasament, plasament în regim de urgență sau supraveghere specializată. Ce au în comun toate aceste trimiteri? Ele vizează relații umane, în principal, între adulții ocrotitori și copii. În mod analog stau lucrurile și în raportul copilului cu mediul școlar. Referirea se face și de această dată la modul cum se desfășoară relațiile umane. În ce măsură un astfel de subiect se pretează să fie adus în atenția elevilor fiecare dintre profesor va decide în mod punctual. Pentru noi însă, ca adulți, un semnal de alarmă se impune: este un risc în sine să nu reflectăm în mod anticipativ asupra riscurilor din viața noastră.
 
Dr. Cristina ȘTEFAN
Colegiul Național Spiru Haret – București