Sistemul educațional german – Un pic mai sus și mai la dreapta față de România

Spui produs german, spui calitate. Te gândești la un german, ai în față un exemplu de respect pentru reguli, de disciplină, de seriozitate. Este oare responsabilă educația pentru asta? Prezentarea sistemului german este o provocare pentru că fiecare dintre cele 16 regiuni (landuri) are grade de libertate în organizarea sistemului și în abordarea procesuală. Am avut ocazia să vizitez instituții de învățământ din Berlin, însă, în cele prezentate, am vrut să fac ­abstracție de experiența personală, una pozitivă de altfel. De asemenea, nu am dorit să accesez doar surse oficiale pentru a surprinde caracteristicile sistemului de educație german.

Caracteristici generale ale sistemelor germane de educație

Debutul școlarității se realizează la vârsta de 6 ani, obligativitatea de participare la educație instituționalizată (formală) fiind până la vârsta de 18 ani, cu parcurgerea cel puțin a învățământului primar și secundar inferior (9-10 clase, în funcție de regiune).

Admisia la debutul școlarizării (în învățământul primar) se face pe principiul școala cea mai apropiată de domiciliu. Trecerea de la învățământul primar la cel gimnazial este necondiționată de examene, fiind în baza recomandărilor făcute de specialiști ai școlii care au la bază rezultate școlare anterioare și comportamentul elevului. Pentru anumite opțiuni pot exista examene de admitere, dar nu cu un caracter general (la nivel de land sau național), ca în cazul Evaluării Naționale din sistemul de educație din România. Pentru fiecare nivel (primar, secundar inferior, secundar superior), absolventul primește certificat de absolvire. La finalul liceului (Gymnasium sau Gesamtschule), elevul poate susține examenul de Baca­laureat. Accesul în învățământul superior diferă de la instituție la instituție, pe bază de rezultate ale învățării anterior certificate (Allgemeine Hochschulreife – certificat general de aptitudini pentru învățământ superior) sau/și în baza unor examene specifice (probe de admitere).

Sistemul de notare diferă pe niveluri de învățământ. La fel ca în sistemul de educație românesc, în învățământul primar se utilizează calificative, cu diferența că în sistemul german există 6 calificative ce se pot acorda (Insuficient – Deficient – Suficient – Satisfăcător – Bine – Foarte bine); sistemul de notare este propriu învățământului secundar, însă pe un in­terval de la 1 – cele mai bune rezultate – la 6 – cele mai slabe rezultate –, cu menți­unea că în învățământul secundar supe­rior intervalul de notare este de la 0 la 15. Acordarea de calificative, punctaje sau note se face într-o pondere echilibrată între evaluarea scrisă și evaluarea orală, cea din urmă fiind considerată din ce în ce mai relevantă ca mijloc de interacțiune, de furnizare de feedback. Metodele de predare sunt cele care favorizează cooperarea, relaționarea cu realitatea și cu experiențele anterioare de viață și de învățare ale elevului, abordarea frontală fiind considerată ca fiind puțin eficientă în raport cu noile generații de elevi.

Este de menționat faptul că elevii sunt familiarizați cu instrumente de autoevaluare și sunt încurajați să reflecteze asupra rezultatelor propriei învățări chiar de la clasele primare. Se urmărește consolidarea abilităților de autoevaluare, formarea la elevi a unor comportamente responsabile față de procesul de învățare prin stabilirea de obiective realiste și an­gajare în atingerea lor.

Se pune accentul pe evaluare pentru învățare, cu un pronunțat caracter formativ, evaluările externe având diminuat caracterul de selecție și concurență, fiind privite ca oportunități pentru creșterea randamentului învățării.

De regulă, numărul de zile ale unui an școlar (zile destinate orelor de clasă) este 188 (față de 175 de zile pentru majoritatea anilor de studiu din România), cu următoarea distribuție a numărului mi­­nim de ore asociate curriculumului obligatoriu, pe ani de studiu (corespunzător învățământului obligatoriu):

Privitor la învățământul primar, sunt de menționat anumite caracteristici care diferențiază perioada de studiu din Germania față de cea din România. ­Vârsta de 6 ani este regula pentru debutul în clasele primare, fiecărui copil fiindu-i asigurat loc în cea mai apropiată unitate de învățământ față de domiciliul familiei, arondarea pe circumscripție fiind automată și realizându-se, de regulă, în luna martie a fiecărui an. Există și libertatea alegerii unității de învățământ în anumite landuri (de exemplu, landul Nordrhein-Westfalen). Pe parcursul anilor de studiu, elevul este evaluat atât din punct de vedere al competențelor formate/dezvoltate la diferitele discipline de studiu (în clasa I nu se acordă note), cât și din punct de vedere comportamental, ambele evaluări stând la baza unor recomandări (Schullaufbahnempfehlung) – făcute de către școala primară – care să sprijine familia în luarea unei decizii motivate și oportune pentru continuarea studiilor în învățământul secundar (gimnazial). De regulă, sunt determinante notele obținute de elevi în ultimul an de învățământ primar (clasa a IV-a), pentru disciplinele limba germană, matematică și științe ale naturii, posibil în unele landuri și note la limbă modernă (engleză). Deși nu are caracter obligatoriu, opțiunea pentru alt sistem de școli decât cel conținut în recomandare poate implica condiționarea admiterii la o școală pentru care optează familia – în afara recomandării – de participarea copilului la o evaluare (examen), după caz, admisia copilului, inițial doar pentru o perioadă de probă, fiind apoi decisă de către școală corespondența dintre opțiune și ceea ce se potrivește copilului (armonizarea a ceea ce se vrea cu ceea ce se poate).

Privitor la învățământul secundar, acesta este organizat pe două niveluri, un prim nivel (secundar inferior) cu o lungime de 4-5 ani (în funcție de numărul de ani de învățământ primar), urmat de nivelul secundar supeiror (cu finalizare la clasa a XII-a sau a XIII-a). Opțiunile elevilor (ale familiei elevului, sub îndrumarea școlii primare) pot fi către 4 tipuri de unități de învățământ:

– educație generală de bază (Hauptschule), pentru elevi cu rezultate ale în­vățării modeste; are o durată de 4/5 ani (clasa a IX-a sau a X-a, în funcție de durata învățământului primar); pe parcursul școlarizării, există posibilitatea transferu­lui la Realschule, în condiția unor rezultate foarte bune la învățătură; la finalizarea studiilor, elevul primește certificat de absolvire (Hauptschulabschluss) în baza rezultatelor obținute pe parcursul stu­diilor și, în anumite landuri, există și un examen de absolvire care acordă dreptul de înscriere în vederea obținerii unei calificări pe piața muncii; alegerile pe care le poate face un absolvent de Hauptschule sunt:

ω de a continua educația prin înscrierea la școli de tip profesional – dual (Ausbildung), cu durata de 3 ani, care presupun o abordare teoretică, precum și instruire practică la un operator economic, cu finalizare prin obținerea unei calificări pe piața muncii; de menționat faptul că, în cadrul acestei forme de organizare a procesului de învățare/instruire, de regulă, elevul trebuie să identifice un operator economic la care să susțină instruirea practică, față de organizarea în sistem dual din România, unde operatorul economic ofertează un număr de locuri pentru instruire, oferta ur­mând a fi aprobată local și central, existând posibilitatea ca prin examene specifice operatorul să-și aleagă elevii care să corespundă nevoii de forță de muncă pe care a ofertat-o;

ω de a opta pentru liceu, numai în condițiile unor rezultate foarte bune (Hauptschulabschluss Typ B / Hauptschulabschluss mit Qualifikation zum Gymnasium) prin admisie în Gesamtschule sau Gymnasium, în cazul în care elevul intenționează susținerea examenului de Bacalaureat.

– educație generală extinsă (Real­schule), cu o durată de 6 ani; extinderea educației de bază din Hauptschule presupune studiul mai multor discipline care aparțin diferitelor arii curriculare (limbă și comunicare, științele naturii, științe sociale, arte); în funcție de rezultate, elevul poate să se transfere la Gymnasium, atunci când are intenția de a susține examenul de Bacalaureat; parcursul se finalizează cu certificat intermediar de absolvire a 10 clase (Mittlerer Schulabschulss / Realschulabschulss) și presupune și susținerea unui examen; absolventul are drept de continuare a studiilor în școli tehnice superioare;

– educație generală intensivă (Gymnasium), într-o anumită perspectivă echivalentul liceului teoretic din România, dând dreptul absolvenților la finalul clasei a XII-a sau a XIII-a (în funcție de durata învățământului primar) la susținerea examenului de Bacalaureat; cuprinde atât nivelul secundar inferior, cât și nivelul secundar superior (Oberstufe – de re­gulă 3 ani de studiu), la nivel superior fiind schimbat sistemul de notare (pe un interval de puncte de la 0 la 15); de menționat că cei 3 ani de învățământ secundar superior au caracteristici bine definite astfel: anul de debut este unul de acomodare, elevul având posibilitatea de a alege pachete de discipline de studiu, excepție limba germană, matematica și o limbă modernă care sunt obligatorii; ceilalți doi ani de studiu permit elevilor op­țiunea pentru studiul intensiv al unor discipline – de regulă 2 discipline (Leistungs­kurse) – care vor avea corespondent la examenul de Bacalaureat, în baza rezultatelor și așteptărilor formate în cadrul anului de orientare; de regulă, examenul de Bacalaureat presupune susținerea a 3 probe la diferite discipline – dintre care cele 2 studiate intensiv, atât probă scrisă, cât și probă orală, precum și o probă doar orală; pe formatul acestui examen, elevii din clasele speciale de la liceele germane din România, care susțin examenul de Bacalaureat german, susțin probe orale în condițiile în care rezultatul la proba scrisă nu este unul edificator și, mai ales, atunci când există o diferență între evaluarea din timpul anilor de studii și rezultatul susținerii probei scrise la disciplina în cauză;

– educație generală în sistem integrativ, comprehensiv (Gesamtschule) – reprezintă o formă de organizare care reunește în cadrul aceleiași instituții toate cele 3 forme anterior descrise; are o durată mai mare, de regulă, cu finalizarea studiilor în clasa a XIII-a; caracteristica definitorie a acestui tip de organizare este gradul crescut de alegere de către elev a nivelului la care să studieze disciplinele; astfel, pentru o aceeași disciplină, elevul poate alege nivelul introductiv (Förderkurse), nivelul de bază (Grundkurse) sau nivelul extins (Erweiterungskurse); elevul poate obține certificări intermediare, certificate de calificare profesională sau promovarea examenului de Bacalaureat, cu posibilitatea trans­ferului de la o formă la alta, în funcție de nevoile elevului și de rezultatele învățării; de menționat că modul de finalizare a nivelului de educație în acest tip de organizare comprehensiv permite ca decizia privind tipul de examen final la care să participe elevul nu este luată de la debutul în nivelul respectiv de educație, ci pe parcurs, în funcție de rezultate; opțiunea pentru acest tip de școală oferă elevilor posibilitatea de a repartiza învățarea pe o perioadă mai mare de timp, cu suplimentarea de ore, inclusiv pe un program școlar extins.

Articol de Gabriel Vrînceanu – profesor