Interviu cu prof. Aurel Bogatu, preşedintele Sindicatului Liber al Învăţământului din judeţul Călăraşi

Stimate domnule preşedinte, traversăm o perioadă extrem de tensionată sub semnul nemulţumirilor şi al protestelor nu doar în învăţământ. Care este atmosfera în judeţul Călăraşi? Care sunt ultimele evoluţii?
Luna septembrie este cunoscută în lume ca prima lună de toamnă. Luna septembrie este cunoscută la noi în ţară ca luna în care şcolile îşi redeschid porţile pentru toţi elevii, lună când o nouă generaţie păşeşte cu emoţie prin aceste porţi, dar, din păcate, mai nou şi ca luna când reîncep protestele.
După un început de an 2017 cu mari speranţe de mai bine, după o vară fierbinte  şi la propriu, şi la figurat, când minciunile ridicate la rang de program de guvernare au ieşit la iveală, la suprafaţă, precum untdelemnul deasupra apei, a venit toamna cu numeroase restanţe (corigenţe) în dreptul guvernului şi al partidelor componente.
Nemulţumirile profesorilor, care au fost purtaţi de la sublim la îngroparea în cadrul legii salarizării în subsolul acesteia, sunt foarte mari şi generează o stare de profundă iritare.
Aşa se face că au fost lansate petiţii on-line pentru boicotarea deschiderii anului şcolar şi chiar pentru declanşarea grevei generale. Sistemul de învăţământ este, în  momentul de faţă, ca un butoi cu pulbere  gata să explodeze. Este suficientă o scânteie şi lucrurile vor scăpa de sub control, pentru că suntem sătui de minciunile cu care am fost trataţi până acum.
Care este gradul de nemulţumire al profesorilor din Călăraşi, ce acuză ei şi care este atmosfera din şcoli? Care sunt cele mai grave probleme, din perspectivă sindicală, cu care se confruntă profesorul călărăşean?  
Situaţia, starea de nemulţumire a cadrelor didactice din judeţul nostru nu diferă de starea colegilor din alte judeţe şi a fost ilustrată de procentaj de 65% pentru grevă, înregistrat la referendumul de la începutul lunii iunie. Finalul anului şcolar i-a găsit pe dascăli în stradă în faţa sediului Parlamentului, iar la începutul anului şcolar, din păcate, au fost întâlniţi tot în stradă cu ocazia pichetării Prefecturii Călăraşi.
Ieşirea în stradă a profesorilor nu este o ruşine. Ruşine este să nu spui ce te doare, ce te apasă, care sunt nemulţumirile.
Ruşine este să stai cu capul plecat, să nu ai coloană vertebrală, ruşine este să înghiţi toate mizeriile şi să nu reacţionezi.
Să ieşi în stradă pentru drepturile tale, ale elevilor, ale sistemului de educaţie, pentru un ban în plus, pentru un trai mai bun, este o datorie de onoare şi un strigăt al deznădejdii faţă de umilinţa la  care suntem supuşi.
Cele mai grave probleme cu care profesorul călărăşean se confruntă sunt cele identificate împreună cu FSLI şi prezentate preşedintelui, guvernului, prefectului, căruia la pichetarea din 2 octombrie i s-a înmânat lista cu nemulţumirile membrilor de sindicat:
Necesitatea adoptării unei noi legi a educaţiei;
De 27 de ani se cere o nouă lege a educaţiei deşi de-a lungul timpului au mai fost astfel de legi, niciuna nefiind în stare să mulţumească toată lumea.
Astăzi este în vigoare încă Legea 1/2011, negată  şi contestată de la început, modificată  şi amendată în cea mai mare parte.
Programele şcolare stufoase, încărcate, învechite şi neadaptate cerinţelor actuale, fiind axate pe partea teoretică şi mai puţin pe partea practică;
Nemulţumirea care dăinuie şi care, deşi este prevăzută în lege (procentul de 6% din PIB), se referă la adâncirea subfinanţării sistemului;
Legat de finanţare, plasarea „priorităţii naţionale”, Educaţia, în subsolul grilei de salarizare pe post de „Cenuşăreasa”;
Banii câştigaţi în instanţă, deşi prevăzuţi a se returna etapizat, potrivit Ordonanţei 71/2011, întărită cu Legea 230/2012,  ajung  greu la profesori, în anii 2016 şi 2017 nefiind prevăzuţi în buget.
Cum să ne explicăm că  alte sectoare sociale (Justiţie, Apărare şi Ordine publică), atunci când beneficiază de astfel de situaţii, primesc banii cu celeritate?
Nemulţumirile cadrelor didactice sunt legate şi de plata dobânzilor câştigate în instanţă, plata de  daune  interese moratorii  fiind mutată de guvern spre primării. Recunoaşterea, legalizarea acestora, precum şi stabilirea sursei de finanţare este o obligaţie a guvernului.
Creşterea salariilor nete în Educaţie, prevăzută pentru 2018 a fi de 50%, este în realitate de doar 25%, restul trebuind să acopere mutarea obligaţiilor angajatorilor pe spatele angajaţilor;
Acordarea vaucherelor de vacanţă şi a normelor de hrană constituie alte promisiuni neonorate ale guvernului;
Este imperativ necesară modificarea Legii pensiilor, întrucât în Educaţie pensia medie este sub 1.000 lei, în timp ce în alte sectoare este peste  3.000 lei. În unele cazuri ne lovim de o sintagmă care divizează pensionarii în „normali” şi „speciali”, aceştia din urmă beneficiind la vârste de 43-50 de ani, de pensii mai mari decât salariile pe care le-au avut, când erau activi, neţinându-se seama de principiul contributivităţii;
Printre cei privilegiaţi, alături de justiţie, poliţie, parlament se numără, mai nou, şoferii şi femeile de serviciu din Parlament;
Nemulţumire evidentă legată de calculul indemnizaţiilor şi sporurilor, prin raportarea la salariul de bază din decembrie 2016;
Nemulţumiri privind acordarea tranşelor de vechime conform legislaţiei în vigoare, aplicabile pentru cei îndreptăţiţi;
Neacordarea sporului de izolare (rural) unor unităţi şcolare, profesorilor;
Renunţarea la costul standard per elev.
Cum arată dialogul social guvern-sindicate în momentul de faţă, domnule preşedinte?
Dorind  să  detensionăm situaţia, am apelat la, credem noi, calea cea mai puţin costisitoare din punct de vedere financiar, efort fizic, psihic etc., şi anume „dialogul”.
Aşa se face că am avut întâlniri succesive la Guvern, la Ministerul Educaţiei Naţionale, la Ministerul Muncii, la Prefectură, dar, din păcate, a fost un dialog al surzilor, toate solicitările noastre, toate propunerile, trecându-le pe lângă urechi, iar promisiunile verbale zboară şi nu se mai recunosc.
La învestire, faptul că noul ministru al educaţiei provine din rândurile luptei sindicale părea să fie  un atu pentru şcoala românească, pentru dvs., angajaţii din sistem. Cum se văd  lucrurile în momentul de faţă?
Evident că  instalarea în fotoliul ministerial a unui profesor din învăţământul preuniversitar constituie un câştig, el cunoscând foarte bine sistemul, modul cum funcţionează, care sunt problemele, care sunt nevoile.
Faptul că provine din rândurile sindicaliştilor este un atu, în măsura în care dialogul se poartă cu un om care cunoaşte necazurile profesorilor, necesităţile lor, dar  în acelaşi timp cunoaşte şi strategia organizaţiilor de sindicat, putând dejuca, uneori, iniţiativele sindicale.
Desigur că ne dorim mult mai multe, desigur că aşteptările sunt mari, dar angajarea politică a domnului ministru îl face probabil să promoveze politica partidului său, care de multe ori nu se potriveşte cu „politica sindicală”.
Temeri şi proteste a generat şi proiectul legii manualului unic. Dvs. ce părere aveţi despre acesta? E normal să ne întoarcem la un manual şi o editură unice?
Legea manualului este o necesitate. Iniţiativa aceasta trebuie salutată şi trebuie depus tot efortul pentru punerea în aplicare. Manualul şcolar este cartea de căpătâi a educaţiei, care, alături de alte mijloace, poate şi trebuie să contribuie la o nouă calitate în învăţământ. Categoric, sunt împotriva manualului unic.
Trebuie să încurajăm cadrele didactice cu experienţă, specialiştii, la scrierea manualelor şcolare, dar toate în concordanţă cu conţinutul programelor şcolare.
Trebuie să se organizeze un concurs de selecţie  între autori şi manualele lor în formă de manuscris, nu între edituri, iar între acestea să se organizeze oferte de preţuri şi termene de execuţie.
A început un nou an şcolar. La ce trebuie să ne aşteptăm?
A început un nou an şcolar cu problemele vechi, cu elevi păşind pe porţile şcolilor, avansând pe calea cunoaşterii, spre noi orizonturi, cu idealuri măreţe.
Se adaugă încă un an la experienţa cadrelor didactice, iar tinerii refuză să mai vină în învăţământ.
A început un nou an şcolar în care sperăm că problemele noastre vor intra pentru rezolvare, pe agenda guvernanţilor.
Doresc din tot sufletul sănătate şi putere de muncă tuturor profesorilor, realizări şi împliniri profesionale şi sindicale.
Doresc guvernului mintea cea de pe urmă, şi nu ca avertisment, atrag atenţia că orice scânteie poate declanşa acţiuni de protest dintre cele mai dure.
Interviu realizat de Marcela GHEORGHIU