Sistemul de burse va scădea la jumătate
Urmare a discuțiilor și nemulțumirilor generate de modificarea regimului burselor studențești, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a prezentat, joi, o analiză cu privire la evoluția fondului de burse și de protecție socială destinat studenților și evidențiază necesitatea corectării sistemului de acordare a burselor, modificat prin măsurile de austeritate introduse de Legea Bolojan și prin modificările aduse OME nr. 6463/2023.
Practic, analiza relevă că sistemul de burse a fost constant subfinanțat prin raportare la coșul minim de trai al unui student, iar fondul de burse nu a fost deloc majorat în ultimii trei ani.
Prin aplicarea măsurilor de austeritate, atrag atenția reprezentanții studenților, fondul de burse va scădea cu 52,12%, iar umărul de studenți beneficiari de burse va scădea cu peste 44.000.
„Scopul este de a atrage atenția decidenților și a publicului larg cu privire la declarațiile nefondate care expun evoluția fondului de burse alocat instituțiilor de învățământ superior din fonduri de la bugetul de stat ca fiind una spectaculoasă, astfel că prezentăm situația reală a burselor studenților de-a lungul ultimilor 10 ani, impactul acestuia în economia țării și efectele negative ale modificărilor aduse de Guvernul României și Ministerul Educației și Cercetării sistemului de acordare a burselor și modului de calculare a fondului destinat studenților”, arată studenții, într-un comunicat de presă.
În plus, studenții au identificat date legate de evoluția fondului de burse alocat instituțiilor de învățământ superior din fondurile de la bugetul de stat în perioada 2015-2024, nivelul investițiilor anuale în această componentă a educației în raport cu situația economică a statului, fluctuația fondului de burse în raport cu numărul de studenți înmatriculați pe locuri finanțate de la bugetul de stat și cu modul în care a fost calculat anual fondul de burse, precum și fluctuația numărului de burse prin raportare la numărul de studenți și la cuantumul minim al bursei sociale. 4 scenarii posibile.
„Analiza ilustrează și 4 scenarii posibile, conturate cu scopul de a surprinde impactul economic al modificărilor raportat la economia statului, în comparație cu cel resimțit de către comunitatea de studenți și mediul universitar. Aceste scenarii fac referire la modul în care poate evolua în viitor fondul de burse și protecție socială, în baza modificărilor aduse modului de calcul a valorii costului standard și perioadei de acordare pentru alocarea acestuia. Mai mult, am evidențiat și evoluția posibilă a numărului de beneficiari în funcție de perioada de acordare a burselor și cuantumul acestora”, precizează ANOSR.
În consecință, potrivit aceleiași surse, ANOSR a formulat mai multe concluzii:
- sistemul de burse a fost constant subfinanțat prin raportare la coșul minim de trai al unui student, calculat fie de CNFIS, fie de ANOSR, fondul alocat în 2024 fiind cu aproape jumătate mai redus față de fondul necesar pentru a acorda același număr de burse în cuantumul minim de 1.588 lei/lună (reprezentând estimările coșului minim al studentului pentru asigurarea tuturor cheltuielilor de trai);
- fondul de burse va scădea cu 52,12% față de valoarea care ar fi trebuit acordată prin alocarea a 10% din salariul minim brut pe o perioadă de 12 luni, date fiind scăderea valorii costului standard la 10% din salariul minim net, precum și a perioadei de acordare;
- numărul de studenți beneficiari de burse va scădea, ca urmare a diminuării fondului de burse, cu peste 44.000;
- fondul de burse s-a menținut la același procent din bugetul general consolidat și din valoarea PIB în ultimii 3 ani;
- scăderea fondului de burse provocată de modificarea modului de calcul prin raportarea la salariul minim net, dar și prin acordarea subvenției per student bugetat doar pe perioada desfășurării activităților didactice are un impact bugetar redus prin raportare la valoarea deficitului bugetar, contribuind doar cu 0,2%;
- niciodată nu a existat cadrul legal care să împiedice studenții de pe locurile cu taxă să beneficieze de burse – înainte de adoptarea Legii învățământului superior nr. 199/2023, era în vigoare OUG nr. 133/2000 care prevedea explicit posibilitatea studenților de la taxă de a beneficia de burse de la bugetul de stat, iar ulterior s-a inclus în prevederile OME nr. 6463/2023. Ce solicitări au studenții Având în vedere conținutul acestei analize și concluziile finale, ANOSR solicită Guvernului și Parlamentului României de urgență:
- revenirea la alocarea fondului de burse pe toată durata anului calendaristic (12 luni);
- revenirea la acordarea burselor către studenți pe toată durata anului calendaristic (12 luni);
- creșterea procentului din salariul minim net din care se calculează valoarea costului standard pentru constituirea fondului de burse de la 10% la 17,5%, pentru a reveni la o valoare a fondului de burse alocat similară cu cea din 2024, când valoarea costului standard reprezenta 10% din salariul minim brut;
- reintroducerea posibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a beneficia de burse din fondurile de la bugetul de stat;
- diversificarea de către universități a formelor de sprijin pentru studenți, din venituri atrase de acestea, inclusiv prin proiecte instituționale;
- creșterea contribuției din fonduri proprii a instituțiilor de învățământ superior la fondul de burse, pentru a suplimenta numărul de burse acordate, îndeosebi în vederea acoperirii solicitărilor studenților eligibili pentru burse sociale.
Tribuna Învățământului