Tabloul general al caracteristicilor persoanelor cu sindrom Down
Persoanele cu sindrom Down sunt uşor de recunoscut datorită unor caracteristici morfologice, evidente încă de la naştere, cum ar fi: statură mică, profil facil plat, fruntea bombată, rădăcina nasului mai evazată, fantele palpebrale au un aspect oblic şi sunt orientate spre exterior, limba este mare, brăzdată de şanţuri (limbă scrotală), boltă palatină înaltă şi îngustă, gâtul este scurt, gros, cu exces de piele pe ceafă, degetele mâinilor sunt scurte şi late etc.
Problemele pe care le pot avea copiii cu sindrom Down sunt multiple: hipotonie musculară (un tonus scăzut al muşchilor), probleme cardiace (aproximativ 40-50% dintre copiii cu sindrom Down prezintă malformaţii congenitale cardiovasculare), afecţiuni ale căilor respiratorii, probleme cu auzul sau cu vederea etc.
Persoanele cu sindrom Down prezintă retard mental, care poate varia de la mediu la sever. Atenţia este labilă la toate vârstele, memoria preponderent mecanică, comprehensiunea redusă, dezvoltarea limbajului întârziată, toate acestea îngreunând procesul instructiv-educativ.
Dezvoltarea psihomotorie pe etape este întârziată; copilul este lent, apatic, pasiv, dar poate avea şi episoade în care trece de la docilitate la acţiuni de auto şi heteroagresivitate. Din cauza hipotoniei musculare aceştia vor avea dificultăţi în coordonarea mişcărilor corpului şi în mers, dificultăţi în executarea unor mişcări care solicită o coordonare fină (trasarea formei literelor, încheierea/descheierea nasturilor, decupaje, asamblarea unor obiecte etc.). Macroglosia şi hipotonia musculaturii limbii afectează respiraţia şi articulaţia sunetelor, ceea ce determină apariţia tulburărilor de limbaj şi pronunţie.
Strategii la care cadrele didactice pot să recurgă în vederea susţinerii lor în procesul didactic

• Folosesc metode de predare care valorifică suporturi vizuale precum: poze, imagini, postere, proiecţii, scris sau desen la tablă etc., pentru că elevul cu sindrom Down are mai degrabă un stil vizual de învăţare;
• Ofer instrucţiuni simple, în propoziţii sau fraze clare şi scurte, utilizând un limbaj nonverbal adecvat, pentru a putea fi înţeleasă, urmărită şi pentru ca elevul cu sindrom Down să poată realiza sarcinile de lucru propuse;
• Comunic faţă în faţă, păstrând contactul vizual cu elevul; astfel elevul poate înţelege mai uşor ce i se cere să facă;
• Verific înţelegerea sarcinilor de lucru, cerându-i elevului să repete instrucţiunile, informaţiile; aşa îmi pot da seama dacă sarcinile de lucru au fost înţelese de către elevul cu sindrom Down;
• Aloc timp suplimentar pentru răspuns sau pentru a realiza sarcinile de învăţare, deoarece ritmul de lucru este mai lent la elevul cu sindrom Down;
• Împart sarcinile de lucru pe paşi mici, pentru ca elevul să le poată înţelege; în cazul în care nu înţelege, repet, reformulez, îl încurajez să întrebe dacă nu a înţeles;
• Îi ofer libertatea de a-şi alege sarcinile de lucru, acest lucru ajutându-l în luarea deciziilor şi asumarea responsabilităţilor, atât cât reuşeşte să înţeleagă termenul de responsabilitate, precum şi dorinţa de a participa pe mai departe la realizarea individuală a sarcinilor de lucru propuse – toate acestea vor conduce către sporirea încrederii în sine;
• Pentru că are nevoie de un mediu în care să se simtă acceptat, în care se poate manifesta liber în încercarea de a deveni independent, îl susţin pentru a putea trăi succesul, îl încurajez şi îi ofer feedback pozitiv pentru a-şi canaliza energia spre evitarea insucceselor şi prevenirea unui comportament pasiv, absent sau agresiv.

Prof. drd. Cristina STAN,
Şcoala Gimnazială Grigore Moisil, Ploieşti, jud. Prahova
Olga-Maria CIUCA,
Studentă anul I Pedagogie, FPSE, Universitatea din Bucureşti