Sindicatele din educație: testele din salivă care au ajuns în inspectoratele școlare nu respectă nicio regulă de siguranță sanitarăFederația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” solicită Guvernului României blocarea distribuției testelor din salivă și distribuirea în unitățile de învățământ a unor kit-uri individuale, deoarece, susțin acestea, testele nu respectă nicio regulă de siguranță sanitară.

Concret, în comunicatul de presă comun al celor două federații sindficale din educație se spune că „testele din salivă care au ajuns în inspectoratele școlare nu respectă nicio regulă de siguranță sanitară, acestea urmând să fie manipulate de cel puțin trei persoane înainte să ajungă la elevi, în condițiile în care nu toate piesele care formează kit-ul sunt ambalate și sigilate individual. Solicităm, pe această cale, Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), cea care a elaborat cerințele de performanță și de reglementare, să explice cum pot fi aceste teste distribuite către elevi, respectându-se în același timp și regulile sanitare. De asemenea, cerem public Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) să prezinte criteriile potrivit cărora aceste teste au fost achiziționate și livrate dezmembrate, și nu sub formă de kit individual. Ne întrebăm ce a stat la baza luării unor astfel de decizii și dacă această licitație a respectat legislația în vigoare?!”.

În plus, cele două federații sindicale sunt de părere că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) ar fi trebuit să fie cel care să se ocupe de livrarea testelor către fiecare instituție de învățământ în parte, în condițiile în care respectivele contracte au fost semnate de aceste instituții.

„Întrebarea firească pe care și-o pun părinții și cadrele didactice este următoarea: instituția care a lansat licitația, a întocmit corect Caietul de sarcini privind distribuirea acestor teste? Dacă a fost întocmit corect, se respectă regulile stabilite? Opinia publică așteaptă niște explicații, urgent! Altfel, această mult așteptată testare riscă să se transforme într-un mare eșec! Cine își permite să-și bată joc de sănătatea copiilor și a cadrelor didactice este iresponsabil!”, se spune mai departe, în comunicat.

Mai mult, cele două federații sindicale menționează în comunicatul comun că au primit numeroase semnale din țară prin care directori și angajați din unitățile de învățământ au reclamat faptul că au fost chemați sâmbătă, 27 noiembrie, să ridice testele, în ciuda faptului că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, îi asigurase vineri, 26 noiembrie, că livrarea către școli nu se va face în minivacanța de 1 Decembrie.

„Ținând cont de situațiile expuse mai sus, solicităm Guvernului României să explice clar care este modalitatea de efectuare a testelor, astfel încât toți părinții să știe să le utilizeze, deoarece la ora actuală, în afară de un videoclip demo, nu există niciun fel de instrucțiuni. Ne întrebăm cum se vor descurca părinții dintr-un sat, unde nu există internet și care nu vor avea acces la acel videoclip, să le facă propriilor copii aceste teste?! Cerem imperativ Guvernului României și Ministerului Educației respectarea dreptului angajaților la zilele libere legale și propunem ca aceste teste să fie distribuite pe 2 și 3 decembrie, urmând a fi utilizate începând cu 6 decembrie. De asemenea, solicităm ca, măcar începând cu următoarea tranșă de teste, acestea să corespundă normelor sanitare și să fie ambalate individual”, se precizează în comunicatul de presă smnat de președinții celor două federații sindicale din învățământ, Simion Hancescu și Marius Nistor.

Distribuie acest articol!