Sindicatele din educație solicită premierului Bolojan urgentarea numirii unui nou ministru la Educație
Sindicaliștii din Educație i-au cerut premierului Ilie Bolojan, în întâlnirea pe care au avut-o vineri, la Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, să urgenteze numirea unui ministru al Educației.
Liderii FSLI și FSE „Spiru Haret”, Simion Hancescu și Marius Nistor, s-au întâlnit, vineri, cu premierul Ilie Bolojan reamintindu-i solicitările legate de reducerea normei didactice, decontarea navetei profesorilor și legea salarizării. De asemenea, sindicaliștii au solicitat „urgentarea numirii unui nou ministru la Educație.
Mai jos, mesajul integral al celor două federații sindicale din preuniversitar:
„Astăzi, 6 februarie, a avut loc, în prezența Prim-ministrului Ilie Bolojan, ședința Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. La această ședință au participat și președinții FSLI – Simion Hăncescu și FSE „SPIRU HARET” – Marius Nistor.
Problemele abordate de cei doi președinți au fost următoarele:
1. Au atras atenția, încă o dată, că măsurile anti-educație luate prin Legea 141/2025 continuă să provoace probleme în învățământul preuniversitar, având de suferit atât elevii, cât și cadrele didactice. Din cauza măririi nejustificate a normei didactice de predare și a efectivelor de elevi la clasă, pe lângă cele aproximativ 15.000 de posturi suprimate anul trecut, se preconizează că, începând cu anul școlar viitor, vor dispărea încă aproximativ 2.000 de posturi, fiind afectați și profesorii titulari. De asemenea, au atenționat că sunt multe mii de profesori care sunt în imposibilitatea de a-și completa cele 20 de ore în unitățile de învățământ unde sunt titulari, varianta completării la alte unități fiind extrem de complicată din cauza distanțelor apreciabile și a problemelor cu decontarea navetei pentru profesori. Din această cauză, este foarte probabil să fie și cazuri în care profesorii vor avea mai puțin de 20 de ore săptămânal, ceea ce înseamnă o diminuare consistentă a veniturilor.
2. Referitor la decontarea navetei, s-a solicitat intervenția Guvernului României în sensul atenționării administrațiilor locale că, în conformitate cu prevederile legale, este obligația acestora de a asigura decontarea navetei. În mod surprinzător, chiar Ministrul Dezvoltării, domnul Attila Cseke, nu știa acest lucru, afirmând că „aceasta este o problemă a MEC”.
3. Referitor la noua lege a salarizării, răspunsul primit a fost acela că, începând cu luna martie a.c., vor începe consultările cu partenerii sociali, asta pentru că până la începutul verii trebuie să fie finalizată, fiind o condiție impusă prin PNRR.
4. S-a solicitat urgentarea numirii unui nou ministru la Educație, fiind imperios necesar (sic!) ca acesta să fie din învățământul preuniversitar, cineva care cunoaște foarte bine complexitatea problemelor din acest domeniu, unde sunt aproximativ 300.000 de salariați și aproape 3 milioane de copii și elevi. Nu este de dorit să vină un ministru din învățământul superior care să facă noi experimente nefericite, ale căror victime să fie elevii și salariații din acest domeniu.Ar mai fi o variantă de compromis, și anume să fie numit un ministru delegat, cu buget separat la învățământul preuniversitar.
Nu în ultimul rând, cei doi președinți au atenționat membrii Guvernului că nici până în acest moment nu am fost consultați cu privire la proiectul de buget pentru 2026. De asemenea, le-au atras atenția că, în momentul de față, ținând cont de nemulțumirile din sistem, este foarte posibil să ajungem la grevă generală.”
Tribuna Învățământului