BAC-2013, scandal, Școala Nr. 10, din București, scandal, publicarea rezultatelor la testele PISA-2012, scandal, petiția „Spiru Haret”, scandal, simulări-2014, scandal. Ce urmează? Normal, tot un scandal. O fi sau nu vreun motiv, trebuie să provocăm ceva. Ratingul trebuie menținut, deverul de asemenea, că, vorba aia, „reclama e sufletul comerțului”. Restul nu contează. După cum se vede, deși toată lumea afirmă că dialogul trebuie să fie cuvântul de ordine într-o societate normală, la noi, se pare, școala a devenit subiect de perpetuu scandal, deși nu cred că această instituție este una tenebroasă, generatoare de tensiuni și neînțelegeri, iar oamenii care lucrează în domeniu, cu predilecție femei, sunt oameni sensibili, dedicați și educați, pe seama cărora nu ar trebui să se discute așa, la general, cum s-a împământenit pe la noi. Că mai dă câte unul „în străchini” e adevărat, dar asta nu înseamnă să murdărești o instituție națională de la care întreaga suflare românească așteaptă, în fapt, curățenia morală, sufletească și profesională ca model de viață, care trebuie contrapusă nonmodelelor promovate asiduu prin intermediul anumitor tronsoane mass-media.
Nu știu dacă amploarea dată comentării publice a rezultatelor simulărilor este sau nu de bun augur, dar cred că asupra acestor lucruri ar trebui să se pronunțe psihologii și pedagogii. Pentru mine, simularea nu reprezintă un concurs în adevăratul sens al cuvântului, ci transpunerea elevului în situația de concurs, un fel de antrenament, de pregătire psihologică specifică. Misiunea acestui tip de activitate nu este de a constata nivelul cunoștin­țelor la care se află elevul în acel moment, ci obiș­nuirea lui cu procedurile și atmosfera de concurs, iar prin aceasta crearea unui fel de „rutină” care să elimine încordările nervoase de tip „febră de start” sau emoții, care adeseori creează multe probleme de concentrare celor mai mulți dintre elevi. Spun acestea deoarece nivelul cunoștințelor pe care ele­vul le are într-un moment sau altul este foarte bine cunoscut de profesori și părinți, iar comentariile publice negativiste ar putea avea efecte dintre cele mai nefaste asupra pregătirii ulterioare, necesară susținerii adevă­ratului concurs.
Ceea ce ar fi de discutat, foarte serios, fără a simula dialogul, ar trebui, cu certitudine, să se refere la momentul în care va fi posibilă racordarea educației românești la concluziile desprinse după publicarea rezultatelor la testele PISA-2012, racordare care ar trebui să fie efectivă într-un timp cât mai scurt cu putință, pentru a evita adevărata simulare. Simularea viitorului.
Recent, în urma unei petiții introduse în sistem de FSE Spiru Haret, s-a constatat, la modul cel mai concret cu putință, că finanțarea școlii este simu­lată, uneori chiar grav simulată, consiliile locale neavând cunoștință despre faptul că la capitolul investiții „intră” și procurarea de mijloace de învățământ cu valoare mai mare decât a celor de la categoria cheltuieli materiale sau consumabile. Iar fără mijloace de învățământ nu putem vorbi despre metode de învățare și instruire și nici despre prin­cipii didactice, iar în lipsa acestora nu pot exista cele opt competențe de bază ce reprezintă esența instruirii, de care ține, cu necesitate, inserția profe­sională de mai târziu. Considerăm că, în fapt, politicile financiare de tip local sunt deficitare și nu își împlinesc decât în caz de excepție misiunea, adică funcționarea normală a școlii. În rest, ne aflăm într-o continuă simulare. Oricum, școala, datorită legii, este în realitatea curentă copilul cu două sau mai multe moașe, iar de aici toate celelalte. Elevii, profesorii, părinții, școala ca instituție nu reprezintă altceva decât elemente pe care se antrenează, fără a fi simulată, prestidigitația de tip manipulare ce caracterizează tot mai profund lumea, urbană sau rurală, aflată la ananghia istoriei. Iar de aici tipul de societate, în care sărăcia rămâne singurul element nedisimulat.
Tudor SPIRIDON,
Secretar general al FSE Spiru Haret