În învățământ, venirea primăverii a fost marcată într-un mod semnificativ de simulările naționale. Așa se face că, la începutul lunii martie, elevii de liceu au trăit din plin emoțiile examenelor pe care urmează să le susțină, încercând experiența de a fi parte a unui eveniment important: simularea națională a examenului de Bacalaureat. Elementele de noutate au fost date de evaluarea digitală, proces care a început cu scanarea lucrărilor, urmată de încărcarea lor în Platforma de evaluare digitalizată și a continuat cu activitatea de aplicare online a baremelor, una realizată la distanță.

Acest tip de a evaluare a mai fost utilizat în ultimii doi ani. Diferența a făcut-o, însă, ocazia ca evaluatorii să aibă posibilitatea de a citi lucrările de acasă, iar nu într-un centru desemnat de evaluare. Un alt element de noutate este dat de faptul că tezele elevilor erau distribuite aleatoriu. Ca atare, un profesor putea avea ac­­ces la lucrări de oriunde din țară, nu doar dintr-un singur județ, așa cum se procedase anterior. În mod efectiv activitatea de evaluare online oferă oportunitatea de a munci împreună, elevi și profesori din toate colțurile țării. În acest sens, s-a creat o emulație specifică dată de anvergura situației, chiar s-a generat un tip aparte de entuziasm. Sentimentul de apartenență la comunitatea educativă a fost gratificat din plin. Prin activitatea desfășurată pe platforma dedicată evaluării examenului de Bacalaureat ne regăseam profesori din diverse unități de învățământ, din cele mai îndepărtate județe, alături de cadrele didactice din marile orașe. Mai mult ca niciodată, se materializa ideea că, în era tehnologiei informației, nu mai muncim fiecare din școala lui, din cancelaria aflată într-un loc anume din țară, ci din Cancelaria Națională. Expresia generică sugerează că profesorii nu sunt izolați, fiecare într-o școală anume, ci prin diverse tipuri de activități colaborative aceștia fac permanent schimb de experiențe didactice și de bune practici în educație. Astfel se realizează un spațiu cultural simbolic, o comunitate relevantă pentru domeniul învățământului. Consider acest context educațional drept o inovație pedagogică de o reală însemnătate.

Desigur, acest fapt este unul dintr-o serie de demersuri organizatorice care marchează sistemul de învățământ în ultimul timp.

Cu câțiva ani mai înainte, prin intermediul unor sesiuni de formare ale profesorilor, în derularea unor proiecte de an­vergură, de multe ori cu finanțare europeană, a început constituirea unei baze de resurse educaționale la nivel național.

De pildă, încă din anul 2017, Ministerul Educației, împreună cu Institutul de Științe ale Educației, Inspectorate Școlare Județene și Case ale Corpului Didactic partenere, prin derularea Proiectului „CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți“ au pus bazele unei abordări deschise a Curriculumului național. Resursele educaționale deschise pot fi utilizate de către oricine le consideră utile; în mediul online se creează adevărate comunități de învățare. Proiectul amintit intenționa să combată părăsirea timpurie a școlii și să ofere, totodată, mă­suri sistemice de aplicare inovativă și sustenabilă a noului Curriculum național. În acest sens, s-au creat platforme educaționale, ghiduri metodologice, tutoriale multimedia, webinarii adresate formatorilor și cadrelor didactice, conferințe etc. Așa se face că profesorii care predau în școlile gimnaziale beneficiază de o multitudine de resurse educaționale deschise: RED din CRED (https://digital.educred.ro/red-din-cred). Proiectele de acest tip este așteptat să continue și pentru învățământul liceal.

De obicei, atunci când este vorba despre examenele naționale sau despre testările internaționale, cum este cazul cu binecunoscutul test PISA sau cu mai noul ICCS (International Civic and Citizenship Educational Study, https://www.edu.ro/comunicat_presa_99_2023_rezultate_evaluare_ICCS), un test dedicat educației civice și cetățeniei, atenția tuturor, a elevilor, a părinților acestora, a profesorilor, a opiniei publice, se concentrează asupra rezultatelor. Presa le comentează pe larg, părinții se îngrijorează, profesorii iau măsuri să optimizeze modul în care lucrează cu elevii.

Interesante nu sunt numai rezultatele, ci și procesul în sine, cum se ajunge la aceste rezultate. Astfel, complementar cu analiza de produs constituie o reală provocare analiza de proces, a ceea ce se petrece pe parcurs.

Simularea simulării

Înainte de simularea la nivel național, în anumite județe, inspectoratele școlare au organizat simulări, să le zicem, locale. Astfel, Alba, Brăila, Botoșani, Constanța, Cluj, Dolj, Ilfov, Iași, Maramureș, Hunedoara au avut simulări în lunile de toamnă sau în ianuarie, februarie. În unele cazuri, subiectele propuse respectau structura din varianta model, publicată la 1 noiembrie de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (http://subiecte.edu.ro/2024/bacalaureat/modeledesubiecte/probescrise/), în altele erau abordări parțiale ale subiectelor sau su­biectele au fost formulate după structura din anii trecuți. Mai mult, în unele școli, care au anumite exigențe pentru elevii lor, s-au susținut simulări la nivel de unitate de învățământ.

Să fie vorba despre o simulare a simulării? Iar acesta nu este singura întrebare.

Cât de mult se pot multiplica astfel de teste? Care este diferența între testele de antrenament din perioada de pandemie și simulările care se susțin de către elevi în prezent? Testele de antrenament se rezolvau individual, fără presiune, în ritm propriu. Simulările presupun organizare, efort colectiv etc. Dar care este deosebirea pe fondul lucrurilor?

Oricine este interesat de bunul mers al activităților formative din educație poate observa că nu se mai susțin teze, iar extemporalele, ca lucrări scrise care se dădeau în mod obișnuit pe parcursul anului școlar, sunt mai puține. Totodată, în ultimul timp, se tot repetă simulările.

Parcurgând lucrările scrise de elevi în simularea examenului de Bacalaureat se pot desprinde o serie de concluzii.

Răspunsurile elevilor la diferite tipuri de itemi, în care cerința este una de construcție a unui text coerent, cu caracter academic, sunt dintre cele mai diverse. Însă multe dintre formulări rămân doar simple abordări la nivelul simțului co­­mun. Din modul cum sunt construite răspunsurile la cerințe nu reiese că elevul a parcurs materia de examen, că a însușit-o și că poate opera cu aceasta în funcție de solicitare.

În altă ordine de idei, se poate constata că activitățile de învățare desfășurate în timpul orelor la clasă au un anume caracter de oralitate. Scrierea unui text articulat este mai puțin exersată în ultimii ani, mai ales după experiența școlii online. Temele pentru acasă au scăzut ca pondere sau chiar au dispărut. Cum aminteam, teze nu se mai dau. Lucrările scrise sunt receptate ca o corvoadă, de care abia așteaptă să se elibereze atât elevii, cât și unii dintre profesori. De ce ar fi necesar să fie scrise răspunsurile, când acest demers este un mare consumator de timp? Testele de tip grilă sunt din ce în ce mai utilizate, atât în evaluările curente, cât și în examenele de admitere la di­verse facultăți. Acestea sugerează că sunt o soluție optimă, adecvată, dezvoltată în spiritul acestui timp grăbit.

Dar, dacă acest curent de gândire ca­pătă tot mai multă credibilitate, cum vom ajunge la abilități de gândire prin care să fie tratate subiectele serioase, nuanțate pentru grade diferite de dificultate? Ce ne așteptăm să corectăm la simulare?

O opinie asupra căreia ar trebui să reflectăm

În data de 13.03.2024, Tribuna învățământului a publicat un articol în care este furnizată informația conform căreia elevii din Constanța, vocali în legătură cu multe aspecte ale modului cum se desfășoară lucrurile în învățământ, au cerut în mod explicit eliminarea examenului de Bacalaureat. Argumentele sunt cele deja cunoscute în spațiul public: examenul este considerat inutil, ineficient, materia învechită, iar elevii sunt puși în contra spiritului timpului informațional în situația să învețe/memoreze multe conținuturi pe care le vor uita imediat ce trec de probele respective. Pentru mulți dintre profesori nu atât modul cum este argumentată cerința respectivă este îngrijorător, ci mai cu seamă de ce a devenit po­sibil ca elevii să ajungă la o astfel de cerință. Oare chiar nu înțeleg necesitatea examenului de maturitate?

Cu siguranță, simularea examenului de Bacalaureat a determinat și manifestarea multor emoții. Elevii s-au confruntat cu probe scrise, cu cerințe de rezolvat în timp de trei ore, un efort pentru care se pare că mulți dintre ei nu sunt pregătiți. Cum să se concentreze trei ore? Dificultățile privind atenția pot fi remarcate în primul rând. Apoi, memoria neexersată mulți ani de școală trebuie activată pe componenta sa de reactualizare. Dar nu numai în forma de recunoaștere, așa cum este solicitată la testele grilă, ci mai ales privind reproducerea, adică reconstrucția de tip structural a informației întipărite.

O primă constatare rezonabilă trimite la observarea diferenței între practicile educaționale desfășurate în orele obișnuite la clasă și cerințele articulate din simulare, respectiv cele din examenele propriu-zise. În timpul orelor didactice elevii nu rezolvă, de regulă, singuri aplicații consistente, ci colaborează cu colegii lor în grupe de lucru sau chiar lucrează cu întreaga clasă sub îndrumarea profesorului. Temele pentru acasă se fac sau nu, acestea nu mai au regularitatea și obligativitatea de altă dată. Apelul la in­­formația necesară este facil, elevii nu își exersează memoria așa cum ar trebui. Redactarea unui text nu este încurajată, pare o deprindere de modă veche, inutilă în epoca informațională. Nici măcar scrisul de mână nu mai este o practică răspândită. Unii elevi își iau notițe pe tabletă, iar alții nu își mai iau notițe deloc. După perioada școlii online, parcurgerea conținuturilor de învățat se bazează pe fișe de lecție accesibile, oferite chiar de către profesor. Resursele educaționale deschise diverse lasă impresia că activitatea de a lua notițe în mod consecvent este depășită. Deci, mulți dintre elevi sunt în ipostaza de spectatori la ceea ce are loc în timpul orei, iar atitudinile lor denotă o anumită comoditate. Unele dintre practicile educaționale au dobândit o lejeritate neintenționată. Aceasta se află în dezacord evident cu sobrietatea și rigoarea din timpul examenelor. Revolta elevilor este cumva justificată de această surprinzătoare diferență. Putem presupune că dacă ar fi muncit constant de-a lungul anilor de liceu, atunci subiectele din simulare nu ar fi părut greu de abordat. Știm că acestea au un nivel de dificultate mediu, deci pentru cei mai mulți dintre elevi ar fi trebuit să fie accesibile.

Rezistența la frustrare a scăzut după pandemie, într-o relație directă cu diminuarea răbdării pentru activități îndelungate. Pare că așteptarea comună este ca totul să se desfășoare plăcut și repede. Chiar examenele de admitere la facultate reflectă acest lucru. De pildă, sunt facultăți la care proba de examen este de tipul: rezolvați 30 de grile, în 40 de minute. Deci, cât timp se poate concentra un ab­solvent de liceu? Presupunem că aproximativ cât durează o oră la clasă. De aici putem accepta că un examen de trei ore este obositor, iar dacă experiența se repetă trei zile la rând, în mod cert frustrarea crește îngrijorător.

Într-o abordare care este la modă astăzi, aceea a neuroștiințelor, ne putem referi la o regiune a creierului care gestionează stările emoționale, în principal frica, răspunsurile la stres: amigdala. Aceasta se activează atunci când percepe o situație drept una de amenințare. Scopul urmărit este de a restabili starea de siguranță. Modul său de a funcționa are două posibilități: luptă sau fugi.

Oare cerința elevilor de a desființa examenul de Bacalaureat să fie una de tipul fugi/evită? Reacțiile emoționale au, de bunăseamă, și ele rolul lor. Asupra felului cum pot fi monitorizate, autocontrolate astfel de manifestări emoționale ar trebui să reflectăm atunci când pregătim examenele naționale.

Învățând pas cu pas

În organizarea simulării, unii dintre profesori au participat atât la asistență, cât și la evaluare. Dintre cei din urmă, unii au citit aproximativ o sută de lucrări. Din această experiență organizatorică se desprind anumite învățăminte pentru viitor. De exemplu, la asistență (care în­seamnă un proces adesea greoi de scanare a tezelor și de încărcare în platformă) să fie implicate cadre didactice care nu realizează evaluarea propriu-zisă. Unele școli au antrenat toți profesorii de care dispuneau pentru materiile la care se susțin probe la Bacalaureat, alte școli au solicitat profesorii pe bază de volunta­riat. Așa a apărut diferențiat: pentru o parte dintre cadrele didactice participarea a fost receptată drept obligatorie, iar pentru o altă parte, opțională.

Una dintre cauzele care au creat anxietate profesională, larg dezbătute între colegi, a fost determinată de apariția repetată a lucrărilor de evaluat, care lăsau impresia că nu se mai opresc din a fi postate pe platforma de evaluare digitalizată pentru a fi în atenția profesorilor. Așa se face că, de exemplu, un profesor care a citit un număr mare de lucrări (să zicem șaizeci și cinci de teze) are așteptarea că a terminat norma de lucru. Dar, surpriză, peste noapte mai apar încă zece lucrări de evaluat, iar a doua zi încă cinci, încă trei și tot așa toată săptămâna. În final, unele cadre didactice au citit trei lucrări, altele douăzeci, iar altele o sută. Ceva pare că nu este în regulă din punct de vedere organizatoric.

Unii dintre profesori au primit notificări prin care erau atenționați că mai au alte lucrări de corectat, pe alții nu i-a notificat nimeni. Cei mai conștiincioși verificau platforma să afle dacă mai au lucrări noi de evaluat. Alții au ignorat situația, considerând că au terminat din moment ce deja au citit un număr foarte mare de teze. Oricum mai mare de cincizeci, așa cum se anunțase inițial că ar fi fost atribuite pentru un profesor.

Cel puțin, la nivel de unitate de învățământ, eforturi organizatorice de îmbunătățire a activității s-au făcut în mod vizibil. Pe parcursul desfășurării simulării, de la o zi la alta, s-au mai adăugat diverse măsuri administrative pe care cei implicați le-au identificat ca fiind necesare. De pildă, atunci când termină de rezolvat subiectele elevii vin, pe rând, la tablă și se înscriu pe o listă de așteptare. Astfel, atunci când predau lucrarea nu se stârnesc neînțelegeri, nu intră nimeni în fața colegului său etc. Toți așteaptă cu răbdare ca întreg procesul de predare a lucrării, de scanare a paginilor scrise să se deruleze cu atenția cuvenită.

Cum este ușor de observat, generațiile digitate nu poartă ceas la mână. Cum în sala unde se desfășoară proba elevii nu au voie cu telefonul mobil, ori altfel de dispozitiv electronic, aceștia nu au cum să se orienteze temporal. Existența în clasă a unui ceas le permite elevilor o mai bună gestionare a timpului. Astfel, tradiționalul cadran pe care profesorul asistent marchează din jumătate în jumătate de oră trecerea timpului nu mai este necesar.

Concluziile interne

Așa cum știm, în urma examenelor reale sau doar simulate, opinia publică se concentrează asupra rezultatelor obținute de către elevi. Anul acesta, la simularea examenului național de Bacalaureat nu au luat nota 5 la Limba și literatura română aproximativ 40% dintre cei care au susținut simularea. La prima probă, rata de promovare a fost de 60,13%. La disciplina obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, rata de promovare a fost de 64,1%, iar la disciplina la alegere a profilului și specializării, 64,75%. Rata de promovare la Limba și literatura maternă a fost de 84,08% (https://www.edu.ro/comunicat_presa_29_2024_sinteza_rezultate_simulare_bacalaureat).

Datele vizează rezultatele elevilor care au participat la simulare, nu știm însă câți elevi au absentat la nivel național.

În general, astfel de statistici ilustrează gradul de pregătire a tinerelor generații în ansamblu și ar avea rostul de a ne oferi bune speranțe pentru viitor. În cazul în care rezultatele se dovedesc mai degrabă sub așteptări ori sunt modeste de-a dreptul, dezamăgirea se instalează pe o perioadă nedeterminată. Raționamentele de tip pesimist au temeiuri să constate că activitatea de pregătire, de formare a elevilor nu decurge bine, la standarde înalte de calitate; la nivelul societății, în ansamblu, nimic nu este cum ar trebui să fie etc. Optimiștii se bazează pe faptul că peste 60% dintre elevi au rezultate acceptabile în momentul simulării, iar până la examenul propriu-zis pregătirea lor școlară se va mai îmbunătăți.

Am putea concluziona că are loc o analiză de produs. Aceasta are însemnătatea sa, o anume relevanță, mai ales, ca o privire din afara sistemului de învățământ.

Interesantă este însă o analiză de proces. Cum se derulează faptele pe parcurs? Ce duce la acele rezultate mult discutate? Deci, în primul rând, se dovedește a fi utilă pentru toți cei care muncesc în educație o analiză internă.

Analiza de produs este prezentată la nivel impersonal, din statistici abstracte. Notele obținute de către elevi sunt cumva secrete, ascunse în spatele unor coduri, nu mai sunt cunoscute celorlalți, așa cum se obișnuia în mod tradițional, la vedere. Deci, elevul care a luat o notă mică, mai mult, și-a făcut școala de râs în mod public, nu este cunoscut în comunitatea școlară. Ca atare, nu este nici tras la răspundere, nici certat, nici încurajat și sprijinit pentru a munci mai eficient de acum încolo.

Analiza de parcurs ar constitui o bună ocazie de a face munca vizibilă: a elevilor, în primul rând, dar și a profesorilor lor. Dacă întreaga activitate a celor care muncesc în educație ar fi, într-un fel sau altul, făcută cunoscută părinților elevilor, tuturor celor interesați de îmbunătățirea performanțelor sistemului de învățământ, inclusiv celor care se prezintă ex­­perți educaționali, dar care nu au predat o oră în viața lor, poate că se vor pune bazele unei solidarități educaționale care să fie eficientă, prietenoasă, autentică.

Pe lângă efervescența emoțională și dificultățile organizatorice ale unor activități ample, desfășurate la nivel național, mai sunt, cu siguranță, multe alte întrebări, determinate de frământări legitime.

De exemplu, subiectele din examene sunt aceleași, cu un nivel de dificultate identic, atât pentru elevii din liceele teoretice, cât și pentru cei din colegiile naționale. Mai mult, subiectele sunt la fel pentru elevii care studiază un număr diferit de ore disciplina respectivă. Cum vor fi rezultatele obținute de către elevii atât de distinct pregătiți: similare sau diferite?

Între probele de examen, așa cum știm, unele sunt obligatorii ca atare, altele sunt obligatorii, dar la alegere dintre mai multe variante posibile. La care dintre acestea notele vor fi mai mari?

Pentru anii viitori, Examenul național de Bacalaureat este reglementat prin Le­­gea nr. 198/2023, Legea învățământului preuniversitar, parte a pachetului legislativ România Educată. La Art. 102, astfel, sunt prevăzute probe obligatorii deja fixate și probe obligatorii, la alegere. La Proba E, elevii vor avea la alegere între patru-cinci discipline la real și șapte-opt discipline la profilul umanist, în funcție de specializare, iar la Proba F – probă scrisă, obligatorie, pentru evaluarea competențelor de bază, complementare profilului – vor alege, din nou, cei de la profilul real între opt discipline, iar cei de la uman între patru discipline (https://edu.ro/sites/default/files/_fi%C8% 99iere/Minister/2023/Legi_educatie_Romania_educata/legi_monitor/Legea_invatamantului_preuniversitar_nr_198.pdf, p. 38).

În concluzie, fiecare elev va avea de susținut probe de examen la o disciplină obligatorie dată și două la alegere, pe lân­gă proba de Limba și literatura română. Dacă simulările viitoare se vor organiza la respectivele discipline prevăzute în metodologia examenul național de Bacalaureat, atunci, pe cale de consecință, vor fi mai multe probe la care se vor da simulări.

În altă ordine de idei, pe 6 martie, când elevii claselor a XII-a aveau la simularea examenului național de Bacalau­reat proba la alegere, a fost lansat ultimul roman inedit a lui Gabriel Garcia ­Márquez, considerat evenimentul literar internațional al anului. Titlul cărții, Ne vedem în august, amintește de o expresie folosită pe vremuri în educație. Uneori i se spunea câte unui elev că ar fi bine să muncească, să învețe serios pentru că altfel: ne vedem în august. Sugestia era că nu va trece clasa, iar corigențele se dă­deau în august.

Simulările au, desigur, rolul de a preveni astfel de situații, iar scopul lor explicit este acela ca elevii să fie motivați și mobilizați astfel încât să treacă cu bine examenele pe care le au de susținut la sfârșit de ciclu curricular.

Prof. dr. Cristina ȘTEFAN – Colegiul Național Spiru Haret, București

Articol publicat în nr. 51-52 al revistei Tribuna Învățământului