Simularea simulării

Au trecut şi simulările din acest an. Le-am bifat şi pe acestea. Ca şi pe cele din anii anteriori. N-au adus niciun fel de noutate. Rezultatele, la fel de slabe, n-au mirat pe nimeni. Profesorii ştiau că nu pot fi altfel, iar elevii nu erau în necunoştinţă de cauză. Sunt destui cei pentru care, neinteresaţi de pregătirea lecţiilor curente, pregătirea viitoarelor examene este în afara preocupărilor. Pentru cei cu rezultatele cele mai slabe examenul a fost un bun prilej de a se amuza, nefiind afectaţi în vreun fel. Şi poate chiar nu-i afecta. Dacă notele care le-ar putea ameninţa promovarea clasei par a-i afecta prea puţin, sperând de fiecare dată într-o minune reparatorie, de ce i-ar deranja nişte note importante doar pentru statistici care nu-i privesc direct?
Orice testare urmăreşte nişte obiective precise. Se pare însă că obiectivele acestei simulări sunt ori neclare, ori se păstrează ascunse. Pe de o parte, ca la orice testare, se dau note pentru verificarea nivelului de pregătire al participanţilor, iar pe de altă parte se afirmă că cel mai important obiectiv este familiarizarea acestora cu atmosfera de examen, cu totul nouă pentru cei mai mulţi.
Este evident că cele două obiective nu sunt în contradicţie, aşa cum o dovedeşte pregătirea unor competiţii sportive importante, numai că ar trebui să se aibă în vedere nu doar asemănările, ci şi deosebirile dintre cele două feluri de activităţi. Izomorfismul şi specificitatea domeniilor pot fi valorificate doar împreună. Competiţiile sportive se bazează pe actul de voinţă al participanţilor, conştienţi de utilitatea verificării stadiului de pregătire; cei insuficient pregătiţi preferă să nu participe decât să se facă de râs. La examenele aici în discuţie participarea este obligatorie, ca la mai orice activitate didactică.
O deosebire esenţială între cele două testări este valorificarea rezultatelor obţinute, cu analize temeinice, din care să rezulte măsuri menite să înlăture lipsurilor constatate, la nivelul cluburilor (şcolilor), al echipelor (claselor), al antrenorilor (profesorilor), al concurenţilor (elevilor). Modul în care Ministerul a gândit valorificarea viciază din capul locului măsurile de redresare, care nu pot privi numai şcoala, clasa ori profesorul, ci şi fiecare elev în parte, considerat din capul locului, în viziunea ordonatorilor de program, chiar dacă nemărturisit, nerăspunzător pentru propria-i pregătire, pentru propria-i situaţie, de care trebuie să răspundă oricine `n afară de el. Se creează astfel un precedent nefericit în formarea lui; dacă acum, când dă examenul maturităţii sale (într-o vreme examenul de bacalaureat se numea examen de maturitate!), i se sugerează (nu se afirmă!) că vina pentru eşecul lui aparţine numai altora (cum s-a procedat în tot timpul anilor de şcoală), pentru orice posibil eşec din viitor va proceda la fel, găsind vinovat pe oricine `n afară de el.
Hotărârea de a nu trece în catalog rezultatele testării îi poate nedreptăţi pe elevii cu un ritm mai lent de lucru, care, conştienţi de capacităţile lor, au început pregătirea din timp şi au reuşit să obţină un rezultat îmbucurător, iar acum se trezesc deposedaţi de dreptul lor de a li se recunoaşte progresul făcut (se pare că ideea progresului nu prea se mai bucură de atenţie, deşi e definitorie pentru elev în primul rând). Din păcate, aceştia sunt cel mai puţin luaţi în seamă, poate tot din cauza reacţiilor lor lente, care îi împiedică să-şi manifeste atitudinea la fel de zgomotos cum o fac mulţi dintre cei lipsiţi de preocupări pentru învăţare, dar preocupaţi să facă valuri în jurul lor.
S-a vorbit şi încă se vorbeşte despre tratarea elevului nu ca obiect, ci ca subiect al procesului de formare, dar fără conştientizarea şi responsabilizarea lui, el va rămâne mereu spectator, neimplicat în acest proces şi aşteptând să fie împins de la spate, fără soluţii pentru posibilele probleme de rezolvat. Dacă se proclamă principii care guvernează activitatea şcolii pe toate coordonatele ei, firesc ar fi ca în măsurarea şi interpretarea rezultatelor obţinute să nu se abandoneze aceste principii. Nu este în intenţia mea să stabilesc vinovaţi pentru eşecul elevilor (şi) la simularea de anul acesta. Nu pot însă să nu mă întreb la ce folosesc statisticile care s-au făcut cu enormă risipă de energie, care putea fi dirijată în direcţii mai utile dacă interpretarea lor nu e în acord cu respectarea principiilor şcolii privind conştien­tizarea şi responsabilizarea tuturor factorilor implicaţi în orice activitate intra- şi extraşcolară.
Prof. univ. dr. Gheorghe MOLDOVEANU