Prof. Gh. DOLINSKI, text și foto

Ne temeam că vine toamna friguroasă. Dar nu este așa. Cred că ne amăgește cu o vreme așa de frumoasă, încât, dacă n-am avea martori copacii care și-au lepădat frunzele, am crede că suntem în plină vară. Și nici temperaturile nu sunt de speriat. Doar dimineața ești anunțat că este cam frig, dar de la prânz crezi că ești în plină vară. Soarele își trimite cu nădejde razele sale spre pământ și mercurul crește în termometre. Oare până când?

Cum noi nu depindem de temperatura de-afară, ne-am văzut nestingheriți de planurile noastre. Colega noastră Valentina Hrișcă-Nicoară ne-a anunțat c-a scos de sub tipar o nouă carte „Slalom printre amintiri“ și noi ne-am zis că este foarte nimerit să ne mai întâlnim la o lansare de carte, după monumentala „Enciclopedie a Bucovinei“, scrisă de tandemul Alis Niculică și Emil Satco, fiică și tată. Am o vorbă întipărită în minte: zis și făcut.

Am pornit de la anunțarea publicului doritor și iubitor de carte că vom lansa o nouă carte prin afișe puse la locuri vizibile. Apoi am apelat din nou la școlile și  colegiile din oraș ca să ne sprijine în mobilizarea tinerilor care vor să participe. Și de data aceasta prietenii noștri au fost la înălțime. Sala bibliotecii municipale a fost plină până la refuz. Și tinerii au fost cuminți, cuminți… Dar și noi le-am promis că nu vom sta mai mult de-o oră și ne-am ținut de cuvânt și de data aceasta.

Doamna Angelica Adronachi a deschis manifestarea  culturală prezentând cartea „Slalom printre amintiri“ a doamnei învățătoare Valentin Hrișcă-Nicoară. A precizat că nu este pentru prima dată când doamna Valentin vine în fața publicului cu o carte, acum a venit cu cea de-a șasea carte. Aceasta este o confesiune pe care o face autoarea pentru publicul larg.

Am deschis discuțiile asupra acestei cărți, cum era și normal, prezentând câteva date despre activitatea doamnei la catedră, în viața socială a comunității, ca și activitatea de scriitoare. Am precizat că doamna Valentin este un om vesel, plin de viață, fiind gata oricând să sară în ajutorul unui prieten aflat la nevoie. Ea polarizează toate energiile pozitive, în orice situație s-ar afla. Și de data aceasta a avut curajul să-și ia inima  și s-o pună în palmă ca s-o cunoască toți, ca și cum toți cititorii ar fi prietenii ei de-o viață. Așa este Valentina. Am rugat-o să motiveze de ce s-a îndrăgostit așa de tare de Toscana din Italia.

Domnul Aga, fiind coleg de-o viață cu ea, a precizat c-o cunoaște foarte bine.  Împreună cu dânsa a participat la mai multe congrese ale învățătorilor, atât în țară, cât și în Basarabia și la Cernăuți. Ea este întotdeauna sufletul activităților la care participă. Crede c-ar trebui să scrie o carte numai despre activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul Asociației Învățătorilor „G. Tofan“ din fostul județ Rădăuți, ca și întemeietoare și conducătoare a clubuljui intelectualilor din municipiul Rădăuți. Este plină de inițiativă.  În cinstea ei a interpretat cântecul „Dăscălița“ și , împreună cu alții, „Imnul învățătorilor“. Îi recomandă să scrie în continuare, nu așa cum a afirmat că aceasta este ultima ei carte.

Domnul Octavian Ciobîcă  aduce un omagiu dăscăliței. Arată că această carte este una foarte bună, doamna prezentând evenimentele la care a participat autoarea. Au fost mai multe cadre didactice care au scris cărți cu diferite subiecte, dar toți s-au legat și de activitatea la catedră. A prezentat poezia sa, creație personală, închinată cadrelor didactice, Reproduc doar două versuri: „Tare mi-i dor de toți acei/Care-ați fost elevii mei“. A arătat că trebuie  să-i apreciem pe toți acei care fac ceva bun, mai ales pentru comunitate.

Domnul Mihai Frunză, ex-primar de Rădăuți, a vorbit elogios de doamna Valentina. Ne-a amintit că acum 35 de ani, când i-a murit soția, doamna Valentina i-a închinat o poezie emoționantă, fără s-o cunoască personal pe aceasta. A fost un gest fenomenal pentru dânsul. Poezia aceasta a fost un  adevărat balsam pentru inima lui îndurerată. De-atunci are o mare apreciere pentru Valentin, participând la toate prezentările ei de carte.

Doamna Măriuța Galan a arătat c-o cunoaște de-o viață pe Valentina, fiind colegă cu ea la școală. O apreciază foarte mult pentru tot ce face, deoarece a constatat că face totul din inimă. N-a făcut nimic forțat. A muncit o viață exemplar la catedră. Se bucură foarte mult c-a avut curajul să se aplece și asupra scrisului. Ar fi fost păcat să nu împărtășească necazurile, mai ales bucuriile, tuturor, nu numai prietenilor ei. I-a spus că se bucură foarte mult că tot ce face se bucură de aprecierea oamenilor. Îi recomandă să scrie în continuare pentru că are încă ce arăta  tuturor oamenilor.

Doamna Veronica Moscaliuc, președintă a Asociației Învățătorilor „G.Tofan“ a arătat că o cunoaște de zeci de ani, mai precis din anul 1990, când au  revigorat această asociație. De atunci s-a dovedit un adevărat activist voluntar pentru organizarea și desfășurarea activităților de tot felul. Toate cărțile ei au subiecte din viața școlii. Ea scrie parcă ți-ar vorbi. Cred că sunt mulți care ar putea să scrie, dar le lipsește curajul și ambiția de a scrie. Urez succes și tinerilor care sunt de față.

Domnul Gheorghe Dascăl spune că Valentina este un om deosebit sub toate aspectele. Ceea ce-a scris ea a trecut prin cele trei site: a adevărului, a bunătății și a folosinței. A explicat cum a văzut el cele trei site pe care le-a folosit Valentina. Un alt mare merit al ei este că ne-a coagulat pe învățătorii și profesorii din zonă în acel club al intelectualilor, pe care-l conduce de la fondarea lui, organizând cele mai multe activități.

Doamna Genoveva Filip a arătat c-a rămas profund emoționată când a răsfoit deocamdată această carte. Nu cunoaște celelalte cărți ale Valentinei, dar și -a făcut deja o impresie despre ele ascultând ce-au spun antevorbitorii.

Este sigură că prin bunăvoința autoarei va putea să citească măcar o parte din ele. Arată că misiunea dascălilor este una nobilă și nu poate fi practicată de oricine. Unii dintre dascăli au și harul de a-și pune pe hârtie gândurile și sentimentele, iar doamna Valentina este unul dintre ei. Citește câteva versuri din cele scrise de Valentina în carte.

Doamna Oltea Lungoci, poetă și ea, arată că dacă ai talent trebuie să ai și o doză de nebunie. A observat că, deși se spune altfel, doamna Valentina este o fire optimistă. Ea crede că starea celor care scriu trebuie să fie înțeleasă și de cei care citesc. Creatorii au lumea lor și a constatat că destul de greu pătrund unii în lumea lor, mai ales că în sufletul lor sunt două lumi. Felicită autoarea și-i urează succes în activitatea de creație.

Domnul Ion Burciu citește versurile scrise de autoare pe ultima copertă: „Slalom printre amintiri/Familie, serviciu, iubiri/Sau prietenii de neuitat…? Toate încep cu a fost odat./Visăm o viață pe pământ/Cum n-a mai fost și nu va fi./Dar la sfârșitul ei ne-așteaptă /Aceeași Vale a plângerii!“ și cere autoarei să explice despre ce este vorba. Autoarea nu s-a lăsat rugată și-a explicat ce i s-a cerut. Apoi a mai spus că gândurile ei o iau înainte și ea rămâne în urmă cu scrisul. A explicat și de  ce apare în carte Ion Prelipcean, editorul cărții.

Domnul Adrian Șindilar, și el creator, arată că n-o cunoaște pe doamna Valentin, dar de-acum o va cunoaște bine, ascultând cele spuse despre dânsa și despre cartea aceasta. Cumva prin versurile: „Sunt și unii care latră/Când citesc ale mele versuri…։, iar mulți am înțeles despre ce este vorba.

Doamna  Maria Fădor, o figură necunoscută pentru mulți dintre noi, a răspuns cumva la o întrebare nepusă de nimeni. „Am lucrat cu Valentin timp de 25 de ani la aceeași școală. Așa că o cunosc foarte bine sub toate aspectele: om, cadru didactic, coleg și creator. Am citit cărțile ei pentru c-a acut grijă de fiecare dată să-mi trimită una. Ea și-a exprimat talentul prin cărți. Îi urez succes în continuare“.

Doamna Valentin, vădit emoționată deși nu-i este caracteristică această stare deosebită, a mulțumit pentru cele spuse despre persoana ei și despre carte, dar n-a promis nimic în legătură cu o carte viitoare.

La tonul dat de Ghiță Aga ot Dornești a răspuns toată suflarea din sală și-au cântat „Dăscălița“, un cântec special pentru cadrele didactice. Și-așa manifestarea noastră de suflet s-a încheiat cu lacrimi strălucind în ochii celor mai mulți spectatori, mai ales în cei ai cadrelor didactice, care-au fost în sală în număr covârșitor. Și, pentru ca emoția să fie și mai accentuată, Valentina a ieșit din sală cu brațele încărcate de florile recunoștinței.

Iar eu, autorul acestor rânduri, dacă ar fi trebuit să le scriu cu stiloul pe hârtie, cele mai multe  ar fi arătat cam tremurate. Vă dați seama de ce?