La fel ca diverse altele care ne găsesc nepregătiți, de la viscole și zăpezi iarna la furtuni de vară vara și de la pandemie la crize de tot soiul, și performanțele unor tineri – elevi, mulți dintre ei – uite că ne iau prin surprindere. Așa s-a dovedit anul ăsta în fața atâtor rezultate mari, recunoscute ca atare la nivel european și mondial, obținute de tineri de-ai noștri. Mai ales autoritățile, prin exponenți ai lor, au reacționat stângaci, împiedicat, au amestecat ipocrizie, nepă­sare și generozitate în gesturi și în decizii. Și-au socotit prost banii și laudele, pentru că nu s-au așteptat ca performerii să fie așa mulți și de o așa diversitate ca nivel și domenii. De fapt, care e tipul performerului de azi și care e statutul lui?

Performerul strâns legat de școală

Performerul român de azi este strâns legat de școală. Activează în momentul de față în școală, fiind elev sau student ori a trecut prin școală, fiind absolvent cu diplomă. Legat de școală este performerul actual și prin profesorul care-l îndrumă direct și prin profesorii care cumva contribuie la educația și formarea lui. Frecvent, performerul de astăzi e din familie de oameni cu școală.

Elevul laureat olimpic internațional nu mai este „adolescentul miop“, în sensul orizontului de interes și de cunoaștere restrâns la disciplina de învățământ în care obține performanțe atestate prin punctaje mari și clasări înalte, convertite în medalii și diplome. Nu mai e interlocutorul care greu leagă două vorbe și la a treia renunță fâstâcit când ar fi să zică ceva dincolo de do­meniul care până la urmă nu se mai înțelege dacă-l pasionează ori îl acaparează.

Olimpicul de azi e dezinvolt, cu opinii spuse fără complexe și nițel revendicativ, cu timp de la sine-nțeles pentru preocupări complementare ariei în care performează la nivel înalt. Lumea din jur s-a învățat să nu-i mai măsoare valoarea în ore de stat la masa de lucru și să nu mai umble-n vârful picioarelor în jurul lui.

S-a dus și vremea tânărului medaliat sportiv pentru care selecția și apoi victoriile au însemnat salvarea lui dintr-un mediu precar. Nu mai e foamea cea care-l mână de la spate spre medalii. Bacalaureatul, școala și cartea, în general, nu-i mai dăunează încât să se scuture de ele ca de ceva neserios, care-l încurcă.

Tânărul medaliat sportiv de azi este elev bun la în­vățătură și învață, de cele mai multe ori, în școală de top; învață în sensul că frecventează școala, își dă examenele, își fixează orele de antrenament încât să aibă timp și de ele, și de școală. Liceul de pe la periferie care-i strângea-n catalog pe unii medaliați ca să aibă pe ce bază să le elibereze la un moment dat certificate pentru terminarea unui număr de clase a rămas în me­­morialistica cui a fost profesor pe-acolo, i-a avut în treacăt elevi și le-a arătat din gramatică atât cât le trebuie ca să nu se facă de râs când deschid gura.

În ziua de azi, exemplele oferite de elevii noștri îno­tători medaliați sunt notorii pentru profilul performerului care îmbină și învățătura, și educația de-acasă, și reușita sportivă. David Popovici este elev la o școală de elită: Colegiul Național Bilingv George Coșbuc din Bu­­curești. Patrick Dinu învață la Cambridge School din Constanța. Vlad Stancu este elev la Colegiul Național Emil Racoviță din București. Bianca Costea este elevă la Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru din Constanța.

În susținerea aceleiași caracteristici a condiționării reciproce școală de elită – performanță înaltă, este de remarcat că a fost posibilă anul acesta o finală de Wimbledon între două eleve din România. Câștigătoarea, Alexia Ioana Tatu, este elevă la Colegiul Național Mihai Eminescu din Buzău. Prima dată a văzut cum e cu te­nisul într-o acțiune dintr-o săptămână de „Școală alt­fel“. Cealaltă finalistă, Andreea Diana Soare, este elevă la Școala Gimnazială I.L. Caragiale din Medgidia.

Profesori performeri

Performanța – și în concursuri la discipline de în­vățământ, și în mari competiții sportive – este în măsură decisivă rezultatul susținerii performerului de către școală ca instituție, de către oameni din școală, ca profesioniști, stăpâni pe știință de carte și de meserie în domeniu. Mai ales e nevoie de știința de carte a celui care-l îndrumă pe elevul performer. Și în acest caz, imaginile considerate de tradiție și de succes au rămas în amintiri, estompându-se: profesorul care-l pisează pe olimpicul la matematică ori la fizică, să zicem, cu sute de probleme de rezolvat fără vreo zi de pauză, ca și profesorul cu fluieru-n gură, cică mobilizator cu câte o vorbă și un gest ce se vor părintești și sprințare și când colo sunt tocmai bune să-l pună pe fugă pe copil.

Sunt ilustrativi pentru tipul profesorului de azi, îndrumător de elevi olimpici la nivelul cel mai înalt, profesori precum Marius Perianu (matematică, de la Colegiul Național Ion Minulescu din Slatina), Daniela Bogdan (chimie, de la Colegiul Național Sfântul Sava din București), Mi­­haela Cornelia Fiscutean și Dorin Fiscutean (geografie, de la Colegiul Național din Iași), Silvia Socolescu (limba și literatura germană, de la Colegiul Național Traian din Drobeta-Turnu Severin), Ma­­rius Nicoli (informatică, de la Colegiul Național Frații Buzești din Craiova).

În atingerea performanțelor, David Popovici beneficiază de profesionalismul, metodele de lucru și cunoștințele de specialitate de ultimă oră ale tânărului profesor Adrian Rădulescu, pedagog și îndrumător și pentru alți copii cu care lucrează.

Performanța, rezultat al investiției familiei

Tot mai mult, performanța își are condiționarea materială în investiția fă­­cută de familie: meditații, echipament, condiții de trai zilnic, regim alimentar, odihnă, deplasări la competiții etc. Ca urmare, elevul performer de azi este un tânăr din categoria celor pe care-i nu­­mim, călcând senini peste discriminarea pe care o comitem, „de condiție bună“. Părinții performerului nu au cum să fie ignoranți și dezinteresați față de ceea ce face fiul sau fiica lor.

Dintre stereotipurile asociate cu performanța a dispărut și imaginea mamei, a tatălui și a fraților și surorilor mari și mici care dau năvală să admire diplomele și medaliile, să se minuneze de obiectele „de la premiu“ și să nu mai poată de nerăbdare să vadă pozele „de-acolo“, adică de la locul și din timpul concursului, de parcă ar fi dintr-o lume în veci inaccesibilă lor.

Familia modernă este parte din performanță. Se interesează de condiții și de perspective, participă pe viu, nu numai ca asistență și suport afectiv, ci și acțional, chiar și contractual.

Susținătorii performanței

Dincolo de inerția vorbelor de felul „la noi, nimeni nu face nimic pentru performeri“ și „țara șanselor inegale“, se gă­sesc și dovezi că performanța beneficiază de susținere, cu observația că susținerea nu are cum să fie larg cuprinzătoare, pentru că performanța este individuală, particularizată și, ca să nu fie amăgire, costă bani mulți.

Un exemplu de susținere instituțională se regăsește într-o campanie care chiar așa se numește, „Susținem performanța“. O derulează de câțiva ani Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava. A pornit, spune directorul executiv Georgeta Nadia Crețuleac, „din dorința de a scoate în evidență performanțele copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, care în ciuda tuturor obstacolelor și traumelor pe care le-au suportat din copilărie, au reușit să obțină rezultate deosebite datorită motivației intrinseci, dar și cu sprijinul nemijlocit al personalului în grija căruia se află, precum și al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar care i-au sprijinit și îi sprijină în evoluția și pe parcursul lor școlar și le recunosc și le încurajează performanțele“.

Ediția din acest an s-a desfășurat sub genericul „Construiește-ți Viitorul pas cu pas!“. Au fost premiați pentru performanțe pe categoriile învățătură, arte, sport și cazuri deosebite 102 copii și tineri din sistemul de protecție de stat și privat. Campania este remarcabilă pentru că a respins de la inițiere, prin scopul ei, festivismul și gestul de conjunctură, tot în spiritul realității că nu se poate face performanță fără susținere financiară constantă. Ca urmare, nu doar că diverși sponsori au fost atrași, ci au și fost angrenați într-un proces de apropiere față de tinerii beneficiari performeri și de menținere a legăturii cu ei: „Unii dintre sponsori au urmărit parcursul educativ al co­piilor și tinerilor premiați, alții au ținut direct legătura cu aceștia, înfiripând o re­­lație de mentorat. Tuturor le suntem recunoscători și le mulțumim pentru faptul că le sunt alături. Scopul nostru a fost și este acela de a crea o relație de mentorat care îi va ajuta pe copiii și tinerii noștri să fie mai puternici și mai deciși în proiectarea unui viitor mai bun, așa cum merită orice co­­pil“, spune directorul executiv. Concret, fundația HHC România oferă zece burse de excelență în valoare de 2.000 de euro fiecare la nivel național și patru burse de excelență pentru patru performeri locali; fundația Sera România a premiat 33 de copii și tineri performeri cu suma totală de 9.900 de lei; Asociația Institutul Bucovina a premiat opt tineri cu rezultate deo­sebite la arte, sport și învățătură; Asociația Licuricii fericiți din Câmpulung Moldovenesc a premiat șapte copii și tineri performeri la învățătură și a acordat și o bursă.

Articol integral publicat în Tribuna Învățământului nr. 34