Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie creştină din Patara (în Turcia de astăzi), în a doua jumătate a secolului al treilea (aproximativ anul 270). Etimologic, Nicolae înseamnă învingător în dreapta credinţă şi în iubirea faţă de oameni.
Părinţii săi, Teofan şi Nona, şi-au crescut copilul potrivit învăţăturii şi moralei creştine. Educaţie aleasă a primit şi din partea episcopului cetăţii Patara, Metodie. De mic, Nicolae a fost obişnuit să meargă la biserică, iar mai târziu s-a ocupat cu studiul Sfintei Scripturi.
Pentru credinţa şi înţelepciunea sa, Nicolae a fost hirotonit preot. După ce a fost ales episcop al cetăţii Mira, unchiul său, Nicolae, a ridicat o mănăstire cu numele Sion, unde a dorit să întemeieze o obşte monahală model. De aceea, a chemat nepotul Nicolae, pe care l-a numit stareţ al mănăstirii. În scurt timp, tânărul Nicolae a reuşit să organizeze o obşte monahală.
După ce părinţii săi, Teofan şi Nona, au murit, Sfântul Nicolae a împărţit toată averea moştenită săracilor.
La un moment dat, dornic de desăvârşire, Sfântul Nicolae a cerut binecuvântarea unchiului său şi a plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă.
Corabia pe care călătorea a fost surprinsă de o puternică furtună în mijlocul mării. Corăbierii şi ceilalţi călători s-au înspăimântat de moarte; Sfântul Nicolae a început să se roage lui Dumnezeu şi imediat marea s-a liniştit.
După ce s-a întors la Patara, Sfântul Nicolae s-a retras la mănăstirea Sion, unde a petrecut majoritatea timpului în post şi rugăciune.
Atunci când unchiul său, arhiepiscopul Nicolae, a murit, Sfântul Nicolae a fost ales ierarh în locul acestuia. Potrivit tradiţiei creştine, alegerea sa a avut loc după o perioadă de frământări ale preoţilor şi credincioşilor din cetatea Mira, care doreau să aleagă un arhipăstor vrednic urmaş al arhiepicopului Nicolae.
Într-o noapte, unui episcop din provincia Lichia, în timp ce se ruga, i s-a arătat un bărbat care l-a îndemnat să ia aminte dimineaţa la prima persoană care va intra în biserică, iar aceasta să fie aleasă episcop al cetăţii Mira. Bărbatul i-a dezvăluit episcopului şi numele acesteia, Nicolae.
Dimineaţa, Sfântul Nicolae a ajuns primul la biserică, pentru că obişnuia să se scoale devreme cu scopul participării la rugăciune.
Cum l-a văzut, episcopul l-a întrebat cum îl cheamă, iar tânărul preot i-a spus cu blândeţe numele. Imediat, episcopul l-a luat de mână şi l-a dus în mijlocul bisericii.
Nu după multă vreme, biserica s-a umplut de credincioşi, iar bătrânul ierarh l-a prezentat cu bucurie pe noul arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Iniţial, Sfântul Nicolae a refuzat înalta slujire oferită, motivând că nu se simte vrednic pentru o asemenea cinste.
Sfântul Metodie, patriarhul Constantinopolului, unul dintre biografii Sfântului Nicolae, menţionează că acesta a fost îndemnat printr-o vedenie dumnezeiască să accepte scaunul arhieresc. „Într-o noapte, consemnează Sfântul Metodie, Sfântul Nicolae a văzut pe Mântuitorul Iisus Hristos Care i-a oferit Sfânta Evanghelie, iar lângă Domnul era Sfânta Fecioară Maria, care i-a pus pe umeri omoforul arhieresc.“
De la începutul păstoriei sale, Sfântul ierarh Nicolae a înţeles că cea mai temeinică învăţătură pe care o poate transmite credincioşilor săi este exemplul vieţii sale. Nu şi-a schimbat deloc modul de viaţă şi, în plus, a înmulţit strădania duhovnicească, ostenindu-se şi mai mult pentru binele păstoriţilor săi. Dacă până atunci îl slujea în taină pe Dumnezeu, din momentul în care a fost hirotonit arhiereu, şi-a vândut până şi veşmintele de slujbă pentru ca nimeni să nu plece de la el fără ajutor. Era blând, smerit, bun şi apropiat cu toată lumea; hainele îi erau simple, mânca puţin, o dată pe zi, seara; toată ziua se ruga şi asculta necazurile celor care îl vizitau, pentru că uşile casei lui erau deschise tuturor.
Sfântul Nicolae le era săracilor tată milostiv, mângâietor celor care plângeau şi tuturor celor care aveau un necaz sprijin şi ajutor.
În timpul împăratului roman Diocletian (284-305), creştinii care refuzau să renunţe la credinţa în Hristos şi să jerfească idolilor din panteonul roman erau supuşi la chinuri şi omorâţi.
Sfântul Nicolae a continuat cu mult curaj să predice Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, îndemnându-şi credincioşii să rămână statornici în credinţă. Din acest motiv, a fost întemniţat împreună cu un mare număr de credincioşi.
Împăratul roman Constantin cel Mare (306-337) a încetat persecuţia creştinilor, iar Sfântul Nicolae a revenit în mijlocul păstoriţilor săi din cetatea Mira Lichiei.
Un moment important din biografia Sfântului Nicolae îl reprezintă participarea la Sinodul 1 ecumenic de la Niceea din anul 325, convocat de împăratul Constantin cel Mare pentru a stabili învăţătura Bisericii confruntată în acea perioadă cu erezia preotului Arie din Alexandria. Acesta susţinea că Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos, nu este de o fiinţă cu Tatăl, ci prima creatură a Acestuia; aşadar, nu I se cuvine aceeaşi cinste ca lui Dumnezeu-Tatăl.
Sfântul Nicolae a fost unul dintre cei 318 Sfinţi Părinţi participanţi la primul Sinod ecumenic care au stabilit învăţătura oficială a Bisericii, sintetizată în primele şapte articole ale simbolului credinţei (Crezul): Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi I se cuvine aceeaşi cinstire.
După ce a revenit în cetatea Mira, prima preocupare a Sfântului Nicolae a fost de a explica păstoriţilor săi învăţătura stabilită la Niceea pentru a nu îmbrăţişa erezia ariană.
Biografii Sfântului Nicoale sunt unanimi în a menţiona că, în calitate de arhipăstor al comunităţii creştine din Mira, Sfântul Nicolae s-a îngrijit nu numai de viaţa spirituală a acestora, ci şi de problemele lor cotidiene.
Potrivit Tradiţiei creştine, în urma unei secete prelungite, locuitorii cetăţii Mirelor s-au confruntat cu foamete. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfântul Nicolae s-a arătat în vis unui neguţător din Italia, pe care l-a îndemnat să vină în cetatea Mira, lăsându-i trei galbeni arvună. Mare a fost mirarea negustorului când s-a trezit şi a găsit în mână banii lăsaţi arvună în vis. Imediat, a plecat cu corabia spre cetatea Mira şi a vândut grâul locuitorilor cetăţii, cărora le-a relatat arătarea arhiepiscopului lor în vis.
De asemenea în Tradiţia creştină se mai menţionează faptul că Sfântul Nicolae a salvat o familie săracă cu trei fete de măritat din cetatea Mira Lichiei.
Într-o noapte, ierarhul cetăţii Mira a luat o pungă cu galbeni şi, la miezul nopţii, a aruncat-o pe fereastră în casa familiei sărace.
Dimineaţa, tatăl uimit a început să plângă de bucurie, pentru că nu se aştepta să-i vină cineva în ajutor. Socotind că a fost ajutat de Dumnezeu, a început să-i mulţumească şi să vestească tuturor această faptă bună. Nu după multă vreme, fiica cea mare s-a căsătorit şi tatăl i-a dat o zestre bogată.
În altă noapte, Sfântul Nicolae a mai aruncat o pungă cu galbeni în casa omului sărac. Acesta a mulţumit şi, cu banii primiţi, a căsătorit şi cea de a doua fiică.
Din acel moment, cu speranţa că şi a treia fiică va avea soarta primelor două, tatăl a început să stea de veghe noaptea pentru a vedea cine este cel care îl ajută.
Într-o noapte, Sfântul Nicolae a revenit şi a mai aruncat o pungă cu galbeni. Tatăl fecioarelor, imediat după ce a găsit punga, a alergat după cel care îi făcuse binele. Atunci când l-a ajuns pe Sfântul Nicolae, i-a mulţumit din suflet pentru ajutorul primit.
„Iată una dintre faptele cele multe ale milostivirii Sfântului Nicolae – conchide Metafrast, unul dintre biografii săi – istorisită ca să cunoască oricine cât era de milostiv Sfântul Nicolae cu cei săraci. De s-ar fi povestit toate faptele lui bune şi cât a ajutat pe cei sărmani, pe câţi flămânzi a hrănit, pe câţi goi a îmbrăcat şi pe câţi a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le enumera.“
De la aceste fapte de milostenie ale Sfântului Nicolae avem în tradiţia creştină obiceiul ca în noaptea dinaintea prăznuirii sale, copiii şi nu numai să găsească daruri lăsate peste noapte de Sfântul Nicoale.
Suferinţele îndurate în timpul persecuţiei creştine, postul îndelungat şi privegherea aproape continuă l-au slăbit încetul cu încetul. Sfântul Nicolae a murit şi a fost înmormântat la biserica din cetatea Mira în ziua de 6 decembrie 340.
Cinstitele sale moaşte au săvârşit de-a lungul timpului numeroase minuni, fiind izvorâtoare de mir, tămăduitoare a numeroase boli şi izbăvitoare de tot felul de primejdii şi nevoi.
Din ziua de 9 mai 1087, cinstitele moaşte ale Sfântului Nicoale au fost luate de cruciaţii latini din Mira Lichiei şi duse în oraşul Bari din sudul Italiei pentru a nu cădea în mâinile musulmanilor unde se găsesc şi în prezent. Domnitor al Ţării Româneşti, Sfântul voievod martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a adus un fragment din cinstitele moaşte ale Sfântului Nicolae în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti, ctitoria sa, unde pot fi venerate.
Preot Constantin STOICA