Creșterea Rezilienței prin Educație și Servicii pentru Sănătate în Comunitate – CRESSC este un nou proiect cu obiective educaționale și sociale pentru mame și copii în dificultate. Proiectul este derulat de Asociația Politeia, organizație al cărei scop este acela „de a contribui la îmbunătățirea educației în România. Politeia reprezintă o încercare de a înțelege problemele educației din România și de a oferi un sprijin celor care doresc să descopere și să se dezvolte independent”.
Actualul proiect este finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Beneficiare sunt 30 de mame și tinere din comunitatea defavorizată din satul Dârvari, județul Ilfov. Pe parcursul următoarelor 5 luni, ele vor primi sprijin pentru obținerea actelor de identitate, acces la analize si controale medicale esențiale, consiliere psihologică și cursuri.
Mădălina Muscă, vicepreședintă a Asociației Politeia: „Pe lângă ajutorul concret acordat în perioada desfășurării proiectului, Asociația Politeia își dorește să pună bazele unui precedent, coagulând comunitatea pentru a se putea organiza într-un mod comun de susținere reciprocă. Ne dorim să vedem modelul de solidaritate și de acțiune concretă în sprijinul comunității replicat și în alte zone care au nevoie de astfel de intervenții ,inclusiv de instituțiile statului. Accesul la servicii de sănătate și de educație ar trebui să fie universal, iar diferențele dintre persoanele cu posibilități materiale și cele defavorizate fac ca prăpastia din societate să se adâncească”.
Educație pentru viață sănătoasă
Organizatorii accentuează că „o componentă esențială a proiectului este accesul la educație pentru viață sănătoasă pentru 30 de femei din Dârvari. Tinerele vor beneficia de 15 întâlniri axate pe nutriție si dietă, sănătatea mamei și îngrijirea copilului, educație sexuală și sănătate reproductivă. În proiect vor fi angajate 3 persoane din comunitate, mame de copii mici la rândul lor. Două dintre acestea vor fi formate ca mediator sanitar. În comunitățile defavorizate, de cele mai multe ori, mamele tinere sunt cele care suportă cele mai dure consecințe ale sărăciei – locuire precară, nivel scăzut de educație, venituri mici, dificultatea găsirii unui loc de muncă. Deși rapoartele oficiale evidențiază această problemă, în general, vocea acestor persoane nu se face suficient auzită. În spațiul public, problemele femeilor în general și ale mamelor în particular au început să fie din ce în ce mai prezente, însă în continuare lipsește perspectiva celor care provin din medii defavorizate. Ideea acestui proiect a venit chiar de la comunitatea din Dârvari, unde Asociația Politeia desfășoară de peste 5 ani activități. Oamenii de aici sunt cei care pot evalua cel mai bine nevoile reale de sprijin pe plan local dar și din partea comunității extinse. Pandemia a făcut ca probleme deja grave existente în multe locuri să se cronicizeze, fiind cu atât mai urgentă necesitatea găsirii de soluții pentru acestea.
Pentru a da rezultate pe termen lung, în acest proiect, beneficiarii au fost implicați în toate etapele desfășurării lui, de la comunicarea nevoilor reale, la consultarea lor în elaborarea proiectului și a activităților incluse, până la angajarea în proiect a trei femei din Dârvari. Scopul final este de a construi, împreună, un model integrat de intervenție comunitară, pornind «de la firul ierbii»“.