Se înființează ludoteca, un nou tip de grădiniță

Foto: Biblioteca Județeană Panait Cerna Tulcea

Se înființează, pentru prima data în sistemul nostru educațional, un tip de grădiniță comunitară, complementară celei clasice, numită ludotecă. Hotărârea de govern în acest sens a fost adoptată. Ministrul educației, Ligia Deca, anunță că vor fi „2.550 de posturi pentru asigurarea personalului necesar înființării până în anul 2026 a 850 de grădinițe comunitare sau grupuri de joacă, ludoteci. Ele vor oferi servicii de educație, îngrijire, protecție, nutriție pentru copiii mai ales din comunitățile dezavantajate. Pentru primele 412 astfel de servicii complementare vom aloca, din Planul Național de Redresare și Reziliență, 103 milioane de euro, iar 14,3 milioane de euro vor fi alocate pentru formarea personalului care le deservește”.

Posibile activități cu copiii organizate de voluntari

Referitor la funcționarea noilor forme de educație, ministrul precizează: „Activitatea cu copiii din cadrul acestor servicii complementare se organizează pe grupe omogene sau eterogene ca vârstă, numărul de copii dintr-o grupă va fi în medie de 12, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20. Personalul din cadrul serviciilor de educație timpurie complementare este didactic și nedidactic, permițându-se și încurajându-se, de asemenea, participarea voluntarilor la activitățile desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar, ținând cont de corespondența între competențele personalului și activitățile prestate.”

Distribuie acest articol!