Știu cå sunt prea mic så înțeleg toate lucrurile și faptele celor mari, dar mi-e teamå…
Și teama må obligå så må întreb și så te întreb, dragå educatorule, de ce?
De ce toți adulții din jurul meu sunt educați dar nu toți sunt fericiți?
De ce mama se ceartå cu tata și eu nu pot så-i ajut?
Este atât de complicat så fii adult?
Și dacå da, nu putem så råmânem copii pentru totdeauna?
De ce bunica îmi spune så am grijå cu cine må joc? Nu toți copiii sunt la fel?
De ce mi se spune cå nu este frumos så mint și toți adulții din jurul meu mint?
Må mint când spun cå viața este frumoaså, dar când privesc în jurul meu våd fețe triste, våd lacrimi, våd suferințå, våd råutate.
De ce dacå 1+1=2 peste tot în lume, totuși oamenii nu se înțeleg între ei?
Oare ceea ce învåț este de ajuns ca så fiu mai bun? Cu mine, cu ceilalți?
Toți sunt învåțați în jurul meu. Și totuși existå boalå, existå nemulțumire, existå conflicte? De ce?
Am mers cu avionul și am våzut lumea de sus. Påmântul ne încape pe toți… Atunci de ce ne înghesuim pânå la sufocare?
Uneori må întreb, dacå aș fi fost o pasåre, nu ar fi fost mai bine? Sau o furnicå?
Oare în lumea animalelor råutatea existå?
Și mai råu decât råutatea, oare existå indiferența?
Må uit din autobuzul care må aduce spre școalå și våd oameni påråsiți, fiind înconjurați totuși de oameni…
Cât de greu este så fii corect? Ce înseamnå så fii uman?
La ce atâtea descoperiri. dacå existå måcar un suflet de copil care nu poate fi sprijinit ca så se împlineascå?
Dragå educatorule, îmi este fricå… Îmi este fricå så ajung adult.
Mai mult, îmi este fricå de copilul de mâine care îmi va pune întrebårile pe care ți le adresez eu ție și cå nu voi fi gåsit pânå atunci råspuns.
M-ar bucura så-mi spui cå toatå școala pe care ai fåcut-o te-a ajutat så fii mai bun și så și dovedești asta zi de zi.
Pentru ce atâta școalå dacå oamenii omoarå oameni? Direct sau indirect, cu scop sau prin indiferențå? La propriu sau ucid vise?
Ajutå-må, dragå educatorule, så construiesc o lume mai simplå, coloratå ca în desenele mele, plinå de zâmbet ca în jocurile mele.
Ajutå-må så devin un adult care så nu råmânå indiferent la lumea pe care o creeazå. Så nu devin o rotițå dintr-un mecanism.
Spune-mi, cum te pot ajuta ca så må poți ajuta?
Dragå educatorule, natura plânge zilele acestea, hrånind påmântul…
De câte ori trebuie så plângem și noi ca så hrånim vise?
Eu cred în tine. Știu cå poți.
Și-ți mulțumesc.
Gabriel VRÎNCEANU,
Director, Casa Corpului Didactic, București