Şcolile din Kiev se redeschid la 1 septembrie

Şcolile din Kiev se vor redeschide odată cu începerea viitorului an școlar, la 1 septembrie, dată de la care activitățile de învățământ se vor desfășura în clase, cu participarea elevilor și a profesorilor. Informațiile în acest sens au fost furnizată de autorităţile de stat ucrainene, difuzate de AFP și preluate la noi de Agerpres.
În Ucraina, școala a funcționat în sistem online după declanșarea invaziei ruse, pornit la 24 februarie. Așa s-a derulat procesul educațional până la sfârșitul anului școlar 2021-2022. În acest moment, elevii și profesorii ucraineni se află în vacanţa de vară.
În calitate de conducător al departamentului de educaţie şi ştiinţă din cadrul primăriei Kievului, Olena Fidanian subliniză că „cea mai importantă misiune la începutul anului şcolar este asigurarea siguranţei elevilor şi a profesorilor. La începutul anului şcolar, toate şcolile vor organiza instruirea necesară pentru profesori şi copii privind comportamentul în cazul unei alerte aeriene”.

Pentru viitorul an școlar, la Kiev vor fi inspectate împrejurimile unităților de învățământ pentru depistarea și îndepărtarea dispozitivelor explozive, iar adăposturile antiaeriene din şcoli vor fi aprovizionate cu apă, medicamente şi alte produse de bază.
În același timp, și în anul școlar viitor, va fi asigurat învățământ de la distanţă pentru elevii care nu se vor putea întoarce în oraș.

La Kiev este semnalată o reluare treptată a vieții cotidiene, dovezi fiind redeschiderea unor magazine şi restaurante.

Distribuie acest articol!