Sistemul de învățământ din Franța este pe cale să revină la uniforma școlară sau, în orice caz, la un cod vestimentar. Ministrul educației, Gabriel Attal, citat de RTL și preluat de Euractiv, spune că în câteva unități de învățământ va fi experimentată introducerea unei ținute de școală unice.
La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, citat de YouTube HugoDecrypte, spune că o asemenea ținută nu ar însemna o îmbrăcăminte unică pentru toți elevii, ci un cod vestimentar, cum ar fi, de exemplu, blugi și tricou. Președintele motivează introducerea unei anumite ținute în școli prin excluderea astfel a pieselor de îmbrăcăminte care reflectă apartenența religioasă a elevilor.
Ministrul egalității, Bérangère Couillard, susține experimentarea ținutei proiectate într-o zonă largă, pentru a „nu ne imagina că este un simbol bazat pe originea socială”, astfel devenind posibilă „protecția secularismului și combaterea agresiunii în școli”.
În același timp, deputatul Olga Givernet consideră că „uniforma școlară nu este altceva decât un simbol și nu îi va face pe elevi mai ascultători sau mai respectuoși față de secularism, de colegii lor sau de personalul didactic”.
Este de reamintit că, în Franța, elevii au purtat uniformă școlară în mod obligatoriu până inclusiv în anii ’60, renunțându-se la uniformă în contextul mișcărilor sociale din 1968.