Titlu acroşant într-un ziar vasluian: „Şi păduchii au început şcoala!” Titlul se voia sarcastic, dar are o semantică „reziduală” amară. În fond, nimeni nu se poate bucura în faţa unei realităţi crude. Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a prezentat câteva cifre edificatoare: din numărul total de peste 70.000 de preşcolari şi elevi examinaţi în această toamnă s-au înregistrat 114 cazuri de pediculoză (păduchi). Cei mai afectaţi s-au dovedit a fi preşcolarii din grădiniţele rurale, dar şi în mediul urban s-au consemnat câteva cazuri similare. Sigur că s-au luat imediat măsuri prin medicii de familie, asistenţii comunitari şi mediatorii sanitari. Purtătorul de cuvânt al DSP a declarat doct: „Cazurile menţionate s-au înregistrat în familii unde există o educaţie igienico-sanitară deficitară şi nu se face o deparazitare totală şi eficientă”. Un spirit inocent ar putea întreba imediat: „De ce nu se realizează în aceste familii o educaţie igienico-sanitară adecvată?” De regulă, interogaţia rămâne suspendată într-o lume românească aflată în faţa atâtor probleme şi provocări. Cea mai acută şi mai dureroasă este aceea a sărăciei naţionale. Ultimele statistici oficiale sunt reci şi dure: 25% din populaţia României se află `n pragul sărăciei. Să luăm aminte însă la un detaliu: 25% reprezintă media pe ţară. Judeţul Vaslui este de mulţi ani o zonă defavorizată, slab dezvoltată, săracă, iar aici procentul pauperizării este sensibil mai mare.
Legătura logică dintre sărăcie şi educaţia igienico-sanitară este una obligatorie, căci o familie lovită de soartă şi cu mulţi copii nu poate conta pe o locuinţă decentă, pe hrană sănătoasă, apă potabilă, instalaţii sanitare moderne, maşină de spălat, săpun, detergenţi, şampon etc. De unde efectele funeste semnalate mai sus de către DSP? Înregistrate când? În mileniul al treilea, în anul de graţie 2016, într-un secol al modernizării globalizante, al exploziei informaţionale planetare, al informatizării accelerate, al cercetărilor spaţiale, al spectaculoaselor descoperiri medicale. Iată un paradox scandalos: civilizaţia în expansiune la un pol şi… păduchii la celălalt. Curat-murdar!

• Cum-necum, contestat, „pus la zid” de o parte a politicienilor români, forfecat pe toate feţele în dezbateri televizate, judecat subiectiv-partizan de către mulţi şi „înghiţit” de voie, de nevoie ca o pilulă amară de către cârcotaşi, concursul directorilor/directorilor adjuncţi pentru învăţământul preuniversitar a avut totuşi loc. E prematur să tragem concluzii. O vor face instituţiile abilitate şi în primul rând Ministerul Educaţiei. Din scrutarea atentă a realităţii şi din coroborarea datelor parţiale rezultă un tablou contradictoriu şi derutant. Destule dosare ale candidaţilor au fost respinse înainte de start pentru nu puţine vicii de formă şi de fond. Aici suntem în normalitate. Unui director cu vechi state de serviciu în fruntea unui gimnaziu i-a fost refuzată candidatura fiindcă nu anexase la dosar adeverinţa care proba că n-a fost sancţionat în ultimii patru ani. Impardonabilă scăpare! Alţii, prinşi în vârtejul unor proiecte europene, fiind aflaţi peste hotare, n-au mai avut timpul material optim pentru a aduna toate hârtiile şi a finaliza proiectul managerial, document esenţial în evaluare, a cărui primă calitate ar fi aceea de a nu fi plagiat. În ultima vreme, toată lumea simte în palme oul fierbinte când vine vorba de plagiat. Alţi candidaţi – la fel de lipsiţi de noroc – au căzut la proba scrisă. Nu putem da niciun verdict de justeţe/injusteţe; ştim doar că unele întrebări păreau stranii: de identificat elementul comun între şosete şi mănuşi, altfel spus, de stabilit o analogie logică (Se vând în perechi). Ori elementele de permanenţă ale unor patrupede precum măgarul (Are copite). S-ar putea obiecta aici că, de fapt, atributul esenţial este condiţia de măgar (apartenenţa la o specie). Nuanţele sunt aproximative şi întreţin speculaţia. Interogaţiile insolite vizau probabil capacităţile de analiză, de sinteză, de asociere şi disociere, altfel n-ar fi fost puse. Ne încearcă o bănuială: este foarte posibil ca întregul chestionar să fi fost pastişat după modele străine şi atunci se explică unele ciudăţenii care au provocat stupoarea candidaţilor. Nu sunt excluse surprizele nici la proba orală (interviul, respectiv susţinerea proiectului managerial), neîncheiată la data când scriem aceste rânduri. Rămân suspendate două întrebări esenţiale: 1. Se vor acoperi toate posturile vacante de directori cu oamenii potriviţi? Corelativ, ce înseamnă oameni potriviţi? Desigur, competenţi profesional, cu aptitudini manageriale reale şi, bineînţeles, apolitici. Este greu de crezut că epilogul acestui concurs se va consuma în afara politicului. 2. Ce se va întâmpla după

11 decembrie, respectiv 16 decembrie 2016? Alegerile pot schimba radical datele problemei: un alt guvern, un alt MENCS, un alt ministru al Educaţiei şi – de ce nu? – o opţiune fermă pentru un alt concurs în vara lui 2017. Finalul este deschis! Opera aperta!
Orgoliul, vanitatea rănită ne pot juca feste şi ne complică viaţa. Două eleve, una de 18 de ani, cealaltă de 17, au avut o altercaţie, născută spontan şi încheiată violent. Ambele locuiesc în mediul rural şi sunt navetiste la licee urbane, iar ciocnirea orgolioasă a avut un mobil pueril, inflamat brusc de temperamentul adolescentin. Într-o formulare laconică, vom spune că fata plimbată cu Jeepul a râs batjocoritor de fata plimbată cu Opelul. Jignită, cea de-a doua i-a dat primeia două palme, ceea ce a costat-o o amendă penală de 1.500 de lei; dacă n-o va achita, va face 100 de zile de închisoare, conform deciziei instanţei. Comportament la pragul penibilului; regretele sunt tardive, iar împăcarea problematică, ţinând cont de circumstanţele conflictului şi de epilog. Dincolo de acest episod, înscris în zona derizoriului, a reacţiilor viscerale, rămân câteva motive de meditaţie. Sistemele de valori adolescentine s-au modificat în chip esenţial şi includ adesea pseudovalori ori chiar nonvalori. Disputa – stupidă – nu avea drept obiect o temă de roman sau de film, o problemă serioasă a vârstei, o dilemă existenţială, un impas în iubire. Totul s-a redus la cine umblă cu o maşină mai… bengoasă, conform terminologiei argotice de dată recentă. Contemporanii noştri tineri, fetele în cazul de faţă, doresc celulare performante, dacă se poate, de ultimul răcnet, maşini speciale, fie şi decapotabile, toalete „de firmă” (o locuţiune adjectivală care a pătruns spectaculos în limba română contemporană), ceea ce nu ne împiedică să observăm maliţios: toate produsele au o firmă care le-a scos pe piaţă şi le promovează. Aceleaşi adolescente standard, de extracţie rurală sau urbană, se laudă cu prietenii lor, care au maşini… adevărate, frizură trăsnită, tatuaje şocante şi lucrează în Vest pe bani mulţi… Semnificativă a fost şi reacţia părinţilor celor două beligerante: şi ei doreau o soluţionare prin bătaie, în prelungirea celei iniţiale, când puteau foarte bine să apeleze la un mediator, capabil să aplaneze conflictul înainte de a se ajunge în instanţă. Moravuri şi moravuri…

• Prin simetrie cu povestea de mai sus, doi adolescenţi minori puşi pe şotii macabre s-au pozat lângă un sicriu cu un bătrân decedat şi, bineînţeles, au postat imaginile pe Facebook, „gazeta de perete” universală a generaţiei în blugi. Desigur că isprava lor stupidă („selfie lângă mort”, cum ar fi scris Bacovia dacă trăia astăzi) i-a incitat pe unii semeni, iar pe alţii i-a revoltat („Voi sunteţi nebuni… la cap!). Un gest fără nimic umoristic, un „joc secund” în proximitatea ideii de şcoală, fiindcă toţi cei patru tineri sunt elevi – iată proba unei subtile forme de alienare, născută din teribilism, după tiparele nescrise ale găştilor adolescentine. După 26 de ani de la revoluţie, România îşi caută încă reperele morale…

Teodor PRACSIU